Peste 860 de studenți din instituțiile militare de învățământ superior, promoția  Nicolae Bălcescu – 200, au participat vineri, 26 iulie, la festivitățile de absolvire și de înaintare în primul grad de ofițer.

Promoţia 2019 poartă denumirea onorifică Nicolae Bălcescu – 200 pentru a marca două secole de la nașterea istoricului, scriitorului și revoluționarului Nicolae Bălcescu.

La Sibiu, ceremonia militară de acordare a gradelor celei mai tinere generații de ofițeri ai Armatei României s-a desfăşurat pe platoul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, iar alături de cei 271 de absolvenți s-au aflat șeful Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă, comandantul Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dorin Blaiu, oficialităţi publice locale şi centrale, cadrele didactice şi instructorii care le-au ghidat paşii, alături de familiile emoționate.

Sibiu.

Efortul depus şi rezultatele obţinute pe parcursul anilor de studiu le-au fost recompensate tinerilor absolvenți, astfel cei clasaţi pe locul I pe specializări universitare, arme şi specialităţi militare au primit premii şi diplome de merit.

Şeful promoţiei 2019 al Academiei Forţelor Terestre, sublocotenent Ariadna-Ecaterina Guță (media 9,59), a primit din partea șefului Statului Major al Apărării Emblema de merit Ştiinţă militară clasa a II-a şi Stiletul personalizat, iar absolvenții clasați pe locul I pe specializări universitare și specialități militare au primit moneda șefului Statului Major al Apărării.

Sibiu.

Am pășit pe porțile academiei cu instrumente de scris, emoții și cunoștințe, reușind să promovez examenul de admitere printre primii. Mi-am dorit să fiu printre cei buni, iar la final, la repartiție, să am ocazia să aleg o funcție care să îmi ofere posibilitatea de a obține brevet de parașutist. Nu m-am așteptat să fiu șefă de promoție, totul a fost un rezultat al pregătirii temeinice și al ambiției personale, a declarat sublocotenentul Ariadna-Ecaterina Guță.

Joi, 25 iulie, absolvenţii promoţiei Nicolae Bălcescu-200 şi cadrele militare ale Academiei Forţelor Terestre au participat la ceremonia de citire a ordinelor de acordare a gradului militar. Activitatea s-a încheiat cu festivitatea de predare-primire între promoții a cheii Academiei Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu.

Brașov.

O nouă serie de absolvenți ai Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov și-a luat rămas bun de la instituția de învățământ în cadrul unei ceremonii fastuoase, organizată în Piața Sfatului. Pentru al nouălea an consecutiv, o fată a fost șef de promoție. Mădălina Lorena Donisan a absolvit instituția de învățământ cu media generală 9,81.

Festivitatea de absolvire a promoţiei  Nicolae Bălcescu – 200 de ofițeri ingineri militari și civili de la Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanța a avut loc în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, și a șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Alexandru Mîrşu.

Cu această ocazie, 38 de absolvenți militari ai prestigioasei unități de învățământ de la malul mării au fost înaintați în primul grad de ofițer în Forțele Navale Române. De asemenea, 217 absolvenți au primit diplomele de ingineri.

Constanța.

De remarcat că promoția de anul acesta este cea de-a 97-a a Şcolii Navale Mircea, prima instituţie de învăţământ superior dobrogeană și predecesoare a Academiei Navale Mircea cel Bătrân.

Am încredere deplină că, prin încadrarea celor mai tineri aspiranţi care iau startul în cariera militară, Forţele Navale îşi vor întări echipajele şi colectivele de marinari cu oameni foarte bine pregătiţi, ce vor contribui, din prima zi de activitate, la îndeplinirea, la cele mai înalte standarde, a misiunilor internaţionale asumate de Armata României în domeniul naval în cadrul NATO, Uniunii Europene şi iniţiativelor regionale din Marea Neagră, a declarat ministrul Gabriel Leș.

Constanța.

Șefă de promoție a fost desemnată Alexandra Iuliana Chiriță (media 9,75), care recunoaște că a muncit mult ca să ajungă aici.

Am foarte mari emoții că am ajuns în momentul acesta și este foarte important pentru mine și pentru părinții și prietenii mei. Mi-a plăcut foarte mult cariera militară, pentru că te dezvoltă atât din punct de vedere profesional, cât și personal.

Cei 95 de absolvenți ai Academiei Tehnice Militare Ferdinand I au participat vineri, 26 iulie, la ceremonia militară de înaintare în primul grad de ofiţer şi la festivitatea de absolvire a promoţiei de ingineri militari şi civili Nicolae Bălcescu – 200, pe platoul instituției militare de învățământ.

București. Academia Tehnică Militară.

Cu o zi înainte de festivitatea de absolvire, conducerea Ministerului Apărării Naționale a primit o vizită surpriză din partea promoției 2019 a Academiei Tehnice Militare. A fost o acțiune în premieră, prilej cu care s-a realizat o fotografie pe treptele intrării oficiale în sediul MApN, în amintirea momentului.

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, împreună cu șeful SMAp, generalul Nicolae Ciucă, și secretarii de stat Nicolae Nasta și Doru-Claudian Frunzulică i-au felicitat pe tinerii absolvenți și le-au urat succes în carieră.

București. Institutul Medico-Militar.

La sediul Institutului Medico-Militar din București a avut loc ceremonia de acordare a primului grad de ofiţer celor 37 studenţi de la Catedra de Pregătire Medico-Militară. La festivitate au participat generalul de brigadă Dorin Duican, șeful Corpului de Control şi Inspecţie al Ministerului Apărării Naţionale şi comandantul Institutului Medico-Militar, colonelul Mihail-Silviu Tudosie, cadrele militare ale unităţii, precum şi rudele proaspeţilor ofiţeri.

Concomitent s-a desfăşurat şi ceremonia de acordare a primului grad de ofiţer la Catedra de Pregătire Medico-Militară din Târgu Mureş celor 11 studenţi din anul IV, acţiune desfăşurată într-un loc plin de însemnătate istorică – cetatea medievală a orașului.

Despre autor

Andreea Motoc

Lasă un comentariu