Data de 24 februarie 1987 este una specială pentru fotbalul şi sportul românesc. S-au împlinit 31 de ani de când o echipă românească de fotbal cucerea un ultim trofeu continental. La Monte Carlo, pe cochetul Stadion Louis II,

Steaua Bucureşti, în calitate de deţinătoare a Cupei Campionilor Europeni, se duela, pentru Supercupa Europei, cu redutabila formaţie sovietică Dinamo Kiev, care intrase în posesia Cupei Cupelor.

Marea surpriză servită ucrainenilor a fost debutul lui Gheorghe Hagi în echipa militară, fapt care, apoi, a condus la o contestaţie a învinşilor, care au susţinut că au jucat, de fapt, împotriva echipei naţionale a României.

Pe un teren destul de greu, roş-albaştrii au prestat un joc foarte bun şi s-au impus cu scorul de 1-0 (1-0), unicul gol al meciului purtând chiar semnătura lui Hagi. Decarul stelist a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, perpendicular pe poarta regretatului Cianov. Hagi, venit de la Sportul Studenţesc, a ţintit o spărtură în zidul dinamoviştilor, iar mingea a ricoşat din şoldul unui adversar, prinzându-l pe portar pe contre-pied.

Astfel, Steaua câştiga al doilea trofeu continental şi ultimul al unei echipe româneşti de club. Între finala de la Sevilla şi cea de la Monte Carlo s-a intercalat Cupa Intercontinentală, pierdută la limită de vitezişti, la Tokyo, cu 1-0 în faţa argentinienilor de la River Plate.

La ora Supercupei Europei din 1987, Dinamo Kiev însemna practic o maşină de fotbal al cărei nucleu forma şi naţionala Uniunii Sovietice. Cu legendarul Valeri Lobanovski pe banca tehnică, dar şi cu jucători precum Belanov, Zavarov, Blohin şi alţii, ucrainenii reprezentau o trupă de şoc pe bătrânul continent, ei chiar fiind cotaţi cu prima şansă la câştigarea trofeului din principatul monegasc.

Formula de start a Stelei, în neuitata seară de la Monte Carlo: Stîngaciu – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Tudorel Stoica, Bălan, Bölöni, Hagi (min. 84 Balint) – Lăcătuş (min. 89 Majearu), Piţurcă. Antrenor principal era Anghel Iordănescu, secondat de către Radu Troi.

Faţă de Sevilla, 7 mai 1986, dispăruse Duckadam, care avea probleme medicale, iar Majearu şi Balint nu mai intrau în graficul primului unsprezece. Regretatul Lucian Bălan, deşi în campania 1985-1986 pornise cu statut de rezervă, a fost, ca şi la Sevilla, integralist. Hagi a fost scos din teren cu câteva minute înainte de final, pentru ceea ce acum s-ar numi standing ovation.

Emerich Jenei îi lăsase timona lui Anghel Iordănescu, cel care, ne amintim cu plăcere, şi-a încheiat cariera de jucător contra Barcelonei, când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni.

În pofida scorului strâns, Steaua a dominat însă teritorial şi tehnico-tactic finala Supercupei, raportul şuturilor pe poartă, 7-4, dar şi cel al cornerelor, 10-1, fiind elocvente în acest sens. Victoria de la Monte Carlo a generat un entuziasm de nedescris în ţară, victoria împotriva unei echipe sovietice fiind savurată aşa cum se cuvine. Căpitanul Stelei, la Monte Carlo, Tudorel Stoica, a putut evolua, după ce, se ştie, la Sevilla a fost suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

La puţină vreme după această finală, Dinamo Kiev a dat dovadă de o rară formă de curaj, asumându-şi în mod oficial titulatura naţională a Ucrainei, înainte de implozia fostei Uniuni Sovietice.

Au trecut, ca într-o clipită, 31 de ani de la acest succes de amploare al Stelei şi, implicit, al fotbalului românesc. Mulţi dintre cei care atunci, în floarea vârstei, scriau istorie pentru culorile roş-albastre, sunt alături de noul proiect fotbalistic al CSA Steaua Bucureşti. Aceasta este, fără a cădea în patetic, cheia pe care se poate construi succesul actualei generaţii. O tempora!

Cristian Frisk

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu