Doamnele și domnișoarele din serviciul „Crucii Roșii” au fiecare serviciul lor, de care se achită cu cea mai mare conștiinciozitate.

Rămâi foarte mirat, văzându-le toată ziua în plină activitate, ca niște adevărate furnici care nu mai știu ce este oboseala. Domnișoarele Teodor și Ioan, ca ajutoare la sala de operații, fac impresia că de când lumea numai la operații au asistat.

Și, Doamne! Toată ziua, amputări, extracții de proiectile, cusături de răni, pentru cineva care nu e medic de meserie, numai plăcute nu sunt. Celelalte doamne și domnișoare au fiecare răniții lor, pe care-i îngrijesc și pansează.

Afară de asta, doamnele mai în vârstă, ca bune gospodine, se ocupă mai ales de partea administrativă: bucătărie, rufărie.

Și să nu creadă cineva că e ușor. Mulți răniți au fel de fel de pretenții. Nervoși din cauza rănilor și paturilor în care sunt fixați, nu le place nimic, nu le intră nimeni în voie. Trebuie mult tact, multă răbdare spre a-i convinge să facă așa cum li se spune, să asculte povețele ce li se dă.

D-apoi când e vorba de prepararea mesei zilnice! Cutare soldat sau ofițer ar dori cutare fel de mâncare. E destul atât! Repede intervenția domnișoarelor, pe lângă mama acasă, și… surpriza apare pe masă, spre mulțumirea atât a celui dornic, cât și a celorlalți! Sunt gesturi, atențiuni frumoase, care pentru cineva deprins a le observa și însemna în tăcere nu pot scăpa.

Locotenent-colonel Sterea Costescu, Din carnetul unui căpitan. Însemnări şi amintiri din Răsboiul pentru întregirea neamului (1 august 1916 – 1 aprilie 1917), Focşani, 1927, p.157-158

Foto: Radu Cristi

 

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu