Artileria de munte nu a fost niciodată ușoară. Probabil din cauza faptului că militarii acestor unități trebuie să fie în egală măsură vânători de munte și maeștri ai traiectoriilor precise.

Nu am să vă spun nicio noutate. Cel puțin acum, la începutul articolului. Ci, mai degrabă, aș dori să insist pe o problemă de care se lovesc cei mai mulți dintre comandanții unităților din armata română și anume executarea serviciilor de pază și de permanență, cu militarii din subunitățile luptătoare, fapt ce cauzează lipsa acestora de la instrucție.

Transport piese de artilerie.
Foto: Bogdan Oproiu

La prima vedere, nici măcar nu pare a fi o problemă, pentru că, după cum știm cu toții, aceste sarcini fac parte din viața fiecărui militar. Însă, trebuie să luăm în calcul și faptul că, respectând Codul muncii, ca urmare a executării acestor servicii, ei beneficiază de zile libere. Așadar, o altă perioadă fără instrucție.

Chiar și așa, poate că n-ar fi fost atât de rău, dacă încadrarea cu personal s-ar fi apropiat de limita superioară, or nici această condiție nu este îndeplinită. Și poate că nu aș fi scris aceste rânduri, dacă nu aș fi ajuns la Batalionul 206 Artilerie General Mihail Lăcătușu, de la Ghimbav, locul în care mi-am început cariera de ofițer.

Calcule artileristice.
Foto: Bogdan oproiu

Am revenit în unitate după doar doi ani și nu mică mi-a fost mirarea când am constatat că o bună parte dintre soldații și gradații profesioniști, cărora le-am fost comandant, plecaseră din unitate prin demisie.

Însă, pe terenul de instrucție, pe lângă bătrânele obuziere de 122 de mm, model 1938, era zarvă mare. Comenzile se rostesc cu putere, țevile se aliniază perfect, iar închizătoarele lovesc culatele, aproape la unison.

Într-un alt colț de unitate, în poligonul redus, alți artileriști calculează traiectorii și transmit comenzi. Pentru un moment, se creează atmosfera unei trageri reale. Liniște! Comandanții de piesă așteaptă comanda Foc! cu fanioanele ridicate, iar aceasta nu întârzie să apară. Însă, în locul sunetului asurzitor, asociat cu plecarea loviturii de pe țeavă, se aude un clinchet scurt, care ne readuce la realitatea instrucției la rece.

Foto: Bogdan Oproiu

Trebuie să recunosc că așteptam finalul secvenței de instruire, tocmai pentru a întreba ce s-a întâmplat cu oamenii mei. Și am aflat că unii dintre ei au ales să părăsească nu doar sistemul militar, ci și țara. Vremuri tulburi, soluții de criză, mi-am spus, în timp ce îl căutam din privire pe comandantul de baterie, pentru a-mi oferi câteva detalii despre activitatea pe care o desfășoară subunitatea sa.

Capitan Cosmin Rotaru.
Foto: Bogdan Oproiu

Aceasta este una dintre rarele situații în care îi am într-un număr așa de mare la instrucție, îmi spune căpitanul Cosmin Rotaru, cu referire la subordonații săi, care sosiseră în unitate, doar de câteva săptămâni. De obicei sunt fie de serviciu, fie în zilele de recuperare, câștigate în urma executării acestora.

Eram familiarizat cu această problemă și nu pentru că aș fi auzit-o tot în același loc, la Ghimbav, ci pentru că a fost invocată în mai multe unități militare, în care am avut ocazia să mă documentez. Dar am stabilit, de comun acord, că amândoi cunoaștem situația și că cel mai important este efortul acestor oameni, care își dau tot interesul să ajungă la un nivel corespunzător cerințelor mult așteptatului botez al focului. Și dacă ar fi fost vorba doar de artilerie…

Făcând parte dintr-o brigadă de vânători de munte, urșii bruni, așa cum li se mai spune militarilor Batalionului 206 Artilerie, participă și la tabere de instrucție la munte. Anul aceasta, fiecare baterie a trecut printr-o săptămână încărcată cu marșuri și coborâri pe schiuri, la Rențea.

Locotenent-colonel Cezar Popa.
Foto: Bogdan Oproiu

Încercăm să acoperim tot spectrul de pregătire specifică unității noastre, explică locotenent-colonelul Cezar Popa, împuternicit la comanda batalionului, care vorbește deschis despre problemele curente ale unității, cărora reușește să le facă față cu brio.

Nu știu exact ce îi motivează pe acești tineri să vină în unitatea noastră, pentru că viața artileriștilor de munte este destul de dificilă. Probabil că este vorba despre pasiune și despre satisfacții profesionale, pentru că, din punct de vedere material, nu sunt alte beneficii în comparație cu cele ale militarilor din alte unități, precizează locotenent-colonelul Popa.

A urmat o discuție despre situația financiară a soldaților și gradaților profesioniști din batalion, în urma căreia am aflat că cei mai mulți dintre ei locuiesc în Brașov, un oraș cu pretenții mari în domeniul chiriilor. Iar compensația lunară pe care militarii o primesc acoperă destul de puțin din prețul cerut de proprietari.

Soldat Lucian Sima.
Foto: Bogdan Oproiu

Și nu puteam să plec din unitatea de pe malul Ghimbășelului, fără să aflu chiar de la unul dintre nou-veniții în unitate cum i se pare experiența de până acum, printre artileriștii de munte. Îmi place mult ceea ce fac și faptul că mereu am ceva de învățat. Iar dacă ar fi să fac un raport între muncă și câștig, sunt destul de mulțumit, spune soldatul, Lucian Sima.

Vă mărturisesc că nu mi-am propus nici să fac o analiză a stării Batalionului 206 Artilerie General Mihail Lăcătușu, chiar dacă astăzi, în ziua publicării articolului, împlinește 48 de ani de la înființare. Am încercat doar să revin asupra unor teme de discuție, peste care, uneori, trecem destul de ușor. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, considerăm că problemele se cunosc ori că trecerea lor în revistă nu ar ajuta deloc la găsirea unor soluții. Oare așa o fi?

Despre autor

Marius Mocanu

Lasă un comentariu