Portret

Instructorul care și-a îndeplinit visul

După 31 de ani de armată, șapte misiuni internaționale și o raniță plină de experiențe, locotenent-colonelul Adrian Teodorescu este cel care se ocupă, în prezent, de instruirea viitorilor ofițeri, actualmente studenți ai Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu.

Locotenent-colonelul Adrian Teodorescu este instructor avansat la Centrul de pregătire militară din Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, iar scopul său este acela de a-i învăța pe studenți tehnici, tactici și proceduri, dar să îi și pregătească pentru ceea ce vor deveni, lideri, luptători, cetățeni în serviciul Patriei, printr-o serie întreagă de proiecte auxiliare.

Ofițerul este de 31 de ani în uniforma Armatei României. Chiar dacă nu cunoștea prea multe despre meseria armelor, simpla apariție a doi ofițeri veniți la școală pentru a prezenta oferta educațională i-a dat întreaga lume peste cap.

Nu știu cum au văzut părinții, la frageda vârstă de 14 ani, un inginer în mine, însă în momentul în care am privit spre cei doi ofițeri, mi-am spus că vreau să fiu ca ei și mă bucur că am rămas consecvent acestei idei.

Mi se păreau extraordinari, iar după discursul lor și capacitatea de a inspira, aveam impresia, așa cum am și acum, că un militar poate face orice. Poate fi manager, educator, sportiv, atlet, cântăreț, dansator, cercetător, erou… orice!

A absolvit Liceul Militar Mihai Viteazul, din Alba Iulia, în 1992, iar la finalul acestuia și-a dorit să devină infanterist. Patru ani mai târziu, locotenent-colonelul Teodorescu primea primul său grad de ofițer.

Imediat după absolvire, a fost repartizat într-un centru de instrucție din Timișoara, unitate în care a stat trei ani și unde a luat contact cu armata adevărată, cu trupa.

Când am înțeles că se înființează Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii, la Arad, și alături de această informație am auzit și expresia militari profesioniști, mi-am spus că vreau să fac parte și eu dintr-o astfel de unitate, loc în care, în 1999, mi-am întâlnit mentorul, modelul de militar pe care chiar și astăzi îl urmez, căpitanul (la acea vreme) Ciprian Filimon, cel care mi-a arătat pas cu pas ce înseamnă să fii militar și un român adevărat.

Alături de unitatea militară din Arad, ofițerul a parcurs un proces de maturizare profesională, odată cu participarea la prima misiune internațională, în Kosovo, în 2003.

Am avut parte de o experiență pentru care nu am mai găsit egal, aceea de a fi comandantul unei companii operaționalizate, încadrată 100% cu tehnică și personal.

Doi ani mai târziu, în 2005, a ajuns în Brigada de Informații Militare, la Buzău, unde timp de 10 ani, a participat la șase misiuni internaționale (Afganistan și Africa).

Cineva m-a văzut într-o situație în Kosovo și și-a dorit să mă aibă în echipă. Acolo, am realizat că erau militari care și ei, la rândul lor, au fost văzuți de alți oameni, în alte situații și pe care i-au dorit în aceeași echipă. Asta a făcut ca, de-a lungul timpului, să se adune oameni valoroși, care au început un proiect ambițios, un batalion HUMINT, transformat, ulterior, în brigadă.

Între 2003 și 2013, locotenent-colonelul Teodorescu a fost peste tot pe unde a fost și armata. După șapte misiuni internaționale, în cadrul cărora nu a îndeplinit funcții de birou, a înțeles menirea sa, a armatei și misiunilor, ceea ce l-a făcut să fie mândru de meseria aleasă.

Am reușit să apreciez pacea la adevărata ei însemnătate, liniștea, frumosul, să redescopăr camaraderia, spiritul de corp și sentimentul utilității. Am avut, până să particip la prima misiune internațională, o mare problemă în a mă considera util pentru societate. Abia după aceea am realizat că toată investiția armatei în educația, pregătirea și echipamentul meu nu au fost în zadar. Am reușit să dau țării și armatei tot ce am primit de la ele.

De asemenea, ofițerul mai spune că pe parcursul acestor ani a conștientizat urâțenia războiului și a sărăciei, apoi a fost impresionat de entuziasmul oamenilor care aleg să își trăiască viața în continuare, cu zâmbetul pe buze, în pofida lipsurilor și a încercărilor vieții. În cele din urmă, a observat și efectul benefic pe care îl are un război în societate: nevoia de întoarcere la valori, la ideea de țară și la reconsiderarea sentimentului național.

De asemenea, am mai experimentat și reînzestrarea completă a armatei americane, evoluția roboților EOD, schimbarea echipamentelor armatei noastre, iar de la an la an am observat că există o accelerare a procesului de actualizare a tehnicilor, tacticilor și procedurilor.

Mă bucur că am fost parte a acestei schimbări, care s-a suprapus cu aderarea României la NATO, precum și cu trecerea mea prin mai multe unități operaționalizate. Una peste alta, din punct de vedere profesional, am avut parte de un câștig fantastic.

După 20 de ani de la absolvirea academiei, ofițerul a revenit în locul în care s-a format, Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, pentru că a simțit nevoia de a împărtăși din experiența sa celor care se află la început de carieră, acolo de unde începe totul.

Am luat totul ca pe o provocare. Peste tot auzim de oameni fericiți sau mai puțin fericiți despre starea învățământului militar. Am ales să fiu unul dintre aceia care părăsesc o unitate de elită pentru a veni într-o altă instituție de elită și să înceapă munca și proiectele de acolo de unde începe formarea ofițerului în Armata României.

Sper că voi reuși să produc schimbările pe care mi le doresc la nivelul mentalității instruirii.

Adrian Teodorescu mai este de părere că fiecare ofițer ar trebui să aibă ceva de spus în procesul de pregătire al viitorilor ofițeri.

Sunt destui cei care mă întreabă ce facem noi în academie și sunt total dezamăgit de această atitudine. Vă mărturisesc, calitatea de instructor este una dintre cele mai onorante misiuni pe care le-am îndeplinit până în prezent.

Sunt mândru să fac asta zi de zi și cred că avem un corp de instructori extraordinari, care fac lucruri minunate pentru acești tineri.

Printre proiectele auxiliare cărora locotenent-colonelul Teodorescu li se dedică, desfășurate de Centrul de pregătire militară, împreună cu Corpului Cadeților General-maior Nicolae Uscoi, se află realizarea unui cerc de alergare montană.

S-a plecat de la premisa că alergarea pe asfalt este și dăunătoare, și plictisitoare. Așa că studenții au fost scoși la alergare în teren variat, în zone turistice, pe dealuri și în munți.

Pe lângă acesta, academia a participat și la Maratonul Internațional Sibiu (activitate sportivă în care toate taxele pentru participare, plătite de alergători, se întorc la organizator, urmând ca apoi ideile bune, propuse inițial, să fie susținute pentru a rezolva probleme ale comunității și care vor crește calitatea vieții în Sibiu), cu 250 de participanți (printre care și studenți internaționali), obținând rezultate importante.  Jocurile Outdoor Invictus este un alt proiect desfășurat cu succes.

Mai mult decât atât, pentru acest an a fost propus un nou proiect educațional, numit O istorie sinceră a Bătăliei de la Sibiu, prin care se dorește reconstituirea unui marș al Corpului Alpin German, manevră tactică îndrăzneață la acea vreme, lungă de aproximativ 70 de kilometri.

Încercăm să prezentăm o pagină sinceră de istorie. Am trăit foarte mult timp cu adevăruri deformate despre istoria României și, prin acest demers, încercăm să cultivăm acest simț necesar al sincerității față de propria istorie.

Alte proiecte viitoare ar fi crearea unui festival-concurs de folk și cântece de cătănie, precum și a unui cerc de airsoft. De asemenea, academia a propus și proiectul Scrisori din tranșee, prin care dorește, în urma citirii scrisorilor trimise de pe front, reamintirea modului în care au trăit și luptat militarii români în tranșeele Primului Război Mondial.

În ceea ce mă privește, spune Teodorescu, planurile pe care le am cu studenții sunt legate de dorința de a fi perseverent în pregătirea militară, pentru că atunci când vorbim despre instrucție, nimic nu este destul.

Eu și colegii mei căutăm întotdeauna modalități noi de a face instrucția mai atractivă, dinamică și eficientă. În final, trebuie să avem sentimentul datoriei împlinite și să livrăm armatei un nivel de pregătire pe care să se poată clădi lucruri frumoase în continuare.

Un proiect mult mai ambițios, pe care locotenent-colonelul Teodorescu ar vrea să îl vadă implementat, ar fi conceptul Alumni, destul de puțin cunoscut în România, dar foarte bine dezvoltat în SUA. Este vorba despre donații din partea foștilor absolvenți ai unei academii care i-a format, pentru a veni în sprijinul celor care le calcă pe urme.

Toate proiectele mele personale sunt legate de academie. Aparent, pasiunile mele, în ultimul timp, sunt și ale academiei. Sau invers…

Locotenent-colonelul Teodorescu vrea să rămână legat de acestea până în momentul în care va considera că și-a îndeplinit visul, acela de a aduce o schimbare.

Mai mult decât atât, pentru mine îmi doresc doar să am o viață liniștită, trăită în spiritul frumosului, utilului și cu brațele pline.

De asemenea, tot pentru studenți, ar vrea să creeze un curs pentru educarea bucuriei, pentru că a constatat că bucuria are, mai nou, nevoie de educație, dat fiind faptul că puține lucruri ne mai impresionează, nu ne putem bucura de ceea ce avem și căutăm senzații din ce în ce mai tari pentru a fi fericiți și bucuroși.

Noi, cu toții, putem schimba viitorul acestor studenți, însă trebuie să renunțăm la retorica pe vremea mea. Mereu le recomand studenților să nu mai asculte povești care încep în acest fel pentru că nu le dau voie să se dezvolte. Mai important decât atât, ei își scriu, chiar în acest moment, propriile lor povești.

Despre autor

Cristian Lenga

Sergentul Cristian Lenga este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice. Este preocupat de evoluţia în carieră a maiştrilor militari, subofiţerilor şi soldaţilor gradaţi profesionişti.

2 comentarii

  • Am avut deosebita plăcere să lucrez cu locotenent colonelul Adrian Teodorescu în perioada 1997-1999. „Teo”, cum îi spuneam, a fost, este și va fi un om deosebit, un caracter aparte!

  • Capitanul Teodorescu comandantul Companiei a 2 a fost modelul pe care l am urmat incepand cu anul 2003 pana in prezent. Un Comandant apropiat de militari un ofiter pe care partenerii italieni din detasamentul Folgore l- au apreciat si nu
    l-au uitat nici la 3 – 4 luni dupa ce plecase in tara. Un om care cauta solutii si nu se lasa batut sub nicio forma si care a reusit sa le transmita si subordonatilor spiritul combativ si mandria de a fi militar roman

Lasă un comentariu