Militarii Batalionului 3 Geniu General Constantin Poenaru știu foarte bine ce înseamnă munca în echipă, sacrificiul și mai ales dorul de casă. Pregătirea, profesionalismul lor îi ajută să-și îndeplinească la superlativ misiunile atât interne, cât și internaționale.

Cu toate că au trecut aproximativ 16 ani de când a urmat cariera militară, plutonierul-major Grigore Lucian Chiojdoiu, locțiitorul al comandantului la o subunitate din Compania geniu sprijin general a Batalionului 3 Geniu General Constantin Poenaru, din Buzău, își amintește și acum momentul în care a ales acest drum al armelor.

Întotdeauna mi-am dorit o carieră militară. A fost atracția principală pentru mine. Toată povestea a început undeva prin 2002. Pe atunci, lucram ca mecanic principal de ateliere într-o stațiune de cercetare-dezvoltare pentru legumicultură și am ales să-mi dau demisia pentru a veni în armată, își amintește Grigore.

Timp de doi ani a fost militar angajat pe bază de contract, perioadă în care a și participat la prima sa misiune internațională, în 2003, alături de militari din Batalionul 96 Geniu, din București, în teatrul de operații din Irak. Amintirile de atunci încă s-au păstrat proaspete, Grigore ținând minte, în detaliu, fiecare aspect al acelei misiuni.

Plutonier-major Grigore Lucian Chiojdoiu.
Foto: Cristian Lenga

Nu a fost una ușoară deloc. Pe lângă faptul că am muncit foarte mult timp, într-un soare arzător, ca să amenajăm platforme pentru noile baze militare, am lucrat și la amenajările interioare, precum și la construirea unor căi de acces.

Zonele în care misiunile trebuiau desfășurate nu erau întotdeauna sigure, astfel că, alături de ei, erau și câțiva militari polonezi care aveau grijă de securitatea lor.

Una dintre cele mai mari provocări a fost adaptarea la condițiile meteo extreme. Pe parcursul mai multor nopți am rămas fără curent, iar aerul condiționat din încăpere nu mai funcționa. Erau momente când aveam impresia că ne aflăm într-o saună.

Ca în orice război, schimburile de focuri sau loviturile de mortiere nu au lipsit. De asemenea, insurgenții au avut și intenția de a intra în baza militară cu o mașină capcană. Din nefericire, acțiunea s-a soldat cu victime, însă nu din partea militarilor români.

Un an mai târziu, Grigore a reușit să intre în corpul subofițerilor. Repartiția a fost în același batalion. Următorii opt ani au fost plini de aplicații, misiuni și tabere de instrucție, o perioadă suficientă ca subofițerul să se perfecționeze în meseria aleasă.

În 2012 a participat, alături de militarii din Batalionul 280 Infanterie Căpitan Valter Mărăcineanu, la o nouă misiune internațională, de data aceasta în Afganistan.

Grupa noastră era formată din șapte militari, iar noi aveam ca îndatorire inspecția podurilor Mabey Johnson. În cazul în care descopeream vreo problemă, anunțam echipele americane, iar acestea se ocupau de mentenanța podurilor.

Ca și prima misiune, și aceasta a avut punctele sale critice. Și aici au fost atacați de foarte multe ori, baza fiind una mai mică, cu armament ușor de infanterie.

Dacă ar fi să fac o comparație, cred că aceasta a fost puțin mai dificilă comparativ cu prima misiune, dat fiind faptul că eram într-un FOB (Bază de operare înaintată) mai mic. Pe lângă faptul că trebuia să ne descurcăm cu atacurile până la sosirea unor ajutoare, nici nu am avut întotdeauna toate materialele necesare la îndemână, ca într-o bază mare, ci trebuia să facem cerere și să așteptăm să fie aduse. Toată treaba asta putea dura destul de mult, în funcție de transporturile logistice.

Întors în țară, Grigore și-a continuat pregătirea de specialitate, aplicațiile și misiunile prin poligoane, iar în prezent își dorește să participe la cursuri de carieră, să avanseze și să devină din ce în ce mai bun în ceea ce face.

Plutonierul-major Aurelian Burlacu, comandant de grupă în plutonul drumuri, este coleg de unitate, dar are și aceeași vechime ca Grigore.

Plutonier-major Aurelian Burlacu.
Foto: Cristian Lenga

Am ales cariera militară pentru faptul că armata a fost văzută întotdeauna ca un stâlp al societății, cu oameni pregătiți, sigură și de viitor. Am vrut să intru în armată imediat după ce am terminat liceul, am făcut stagiul militar mai apoi, iar când am găsit o șansă de a deveni militar, am și profitat de ea.

Prima misiune a venit foarte rapid pentru Aurel, în 2003, în Irak, ca macaragiu, chiar la un an după încadrare ca militar angajat pe bază de contract.

O mare parte din timp am lucrat-o în afara bazei, am participat la construcția și amenajarea unor platforme, iar timp de două luni nervii noștri au fost încercați aproape zilnic. Eram ținta insurgenților care trăgeau asupra noastră, din toate direcțiile cu mortiere, dar militarii americani ne protejau, iar în doar două minute eram asigurați și din aer de elicopterele Apache.

Întors în țară, la numai un an după misiune, a avut oportunitatea să meargă la cursurile pentru formarea subofițerilor, la Pitești. În următorii șase ani a participat la toate aplicațiile și misiunile batalionului. Poligonul din Cincu devenise cea de-a doua sa casă pentru că acolo își petrecea în jur de patru sau cinci luni pe an.

Cea de-a doua sa misiune internațională, doar că de data aceasta în Afganistan, a executat-o în 2010.

Am plecat ca instructor auto pentru armata afgană. O misiune mult mai sigură și mai ferită de situații critice, pe care am desfășurat-o numai în bază. Pur și simplu îi învățam pe militarii afgani cum să conducă diferite tipuri de mașini. Aveam în jur de 30 de cursanți pe zi și trebuia să îi învățăm lucrurile de bază. Pe șofer cum să conducă, iar pe servant cum să folosească armamentul din dotare.

Întors din nou în țară, Aurel a continuat să se instruiască și să participe la exerciții, aplicații și tabere. Privind în urmă la cariera sa, consideră că a avut parte de foarte multe provocări, dar și de experiențe plăcute, care l-au format omul de astăzi.

Coleg cu cei doi subofițeri este și caporalul Ionuț Badea, care este soldat gradat profesionist din 2012. După ce a terminat liceul, în 2008, acesta a lucrat și în viața civilă, dar fiind îndrumat de un unchi de-al său, tot caporal, Ionuț a decis să lase în urmă totul și să îmbrace haina kaki.

Am făcut pregătirea de bază la o unitate militară din Crâng, apoi specialitatea la Batalionul 1 Instrucție Olt, din Caracal. După perioada de pregătire, m-am întors în Crâng, unde am stat aproximativ o jumătate de an.

Caporal Ionuț Badea.
Foto: Cristian Lenga

Căutând să ajungă mai aproape de casă, el fiind din comuna Vadu Pașii, din Buzău, a găsit o funcție disponibilă în Brigada 8 LAROM Alexandru Ioan Cuza, unde a mai stat aproape un an. Ultima modificare pentru a-și duce planul la bun sfârșit a fost mutarea în Batalionul 3 Geniu General Constantin Poenaru, din Buzău.

Trebuia să ajung, cumva, acasă și mă bucur că am reușit să îmi îndeplinesc dorința.

La capitolul instrucție, Ionuț este la zi cu tot ce înseamnă aplicații și tabere. Este foarte mândru de faptul că nu a ratat niciuna până acum. Atunci când erau misiuni în poligonul din Cincu, Ionuț era și șofer, transporta materialele de lucru în câmp, precum și militarii, dar era și genist, lua parte la turnarea betonului și reamenajarea drumurilor după terminarea exercițiilor.

Militarii americani au muncit cot la cot cu noi și asta a fost de apreciat, am rămas plăcut impresionat de modul în care am cooperat cu ei.

Despre autor

Cristian Lenga

Sergentul Cristian Lenga este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice. Este preocupat de evoluţia în carieră a maiştrilor militari, subofiţerilor şi soldaţilor gradaţi profesionişti.

Lasă un comentariu