Pentru cei care cred în Dumnezeu, suntem în Postul Paștelui, pentru ceilalți, care nu se raportează la Scriptură, e începutul primăverii. Toți avem de dăruit unii altora enorm. Împreună putem învăța că nu putem exista decât în această formulă. Să fim, deci, unii altora primăvară, mereu un nou început.

Postul este perioada de pregătire a întâmpinării Paștelui și un bun  prilej de atenție sporită la ceea ce suntem ca oameni. Nu-i deloc ușor să-ți iei o astfel de misiune în serios când demonii neputinței te frământă. Și așa cum spune părintele Constantin Necula, …aici ești singur.

Un examen pentru care nu te poți pregăti la nesfârșit. Care nu are catalog și nici carnet de note. De aceea nu se postește cu frică și nici cu obstinație pentru rezultat. Postul este exercițiu de încurajare între noi, ca oameni. Pentru a posti, avem nevoie să ne încurajăm în bine, în căldură sufletească, în luciditate roditoare. Așa este cu postirea.

Cu postul nu te lauzi, nici cu rugăciunea, nici cu smerenia, ca principală virtute, pentru că ea se traduce în simțul măsurii și în bună-cuviință. E bine ca fiecare să-l parcurgă așa cum simte și, mai ales, cât simte. Un trup smerit prin boală nu mai are nevoie de post, ajunge o singură povară.

Despre bătrânii bolnavi care refuză să renunțe la post, părintele Necula spune că suferința lor este plusul de realism din care învățăm ce înseamnă Crucea lui Hristos.

Postul ține seama de măsura omului. De aceea, această perioadă n-ar trebui să difere prea mult de trăirile și acțiunile noastre zilnice de peste an. Nu este nici măcar  o problema de înfrânare de la mâncare, de la fapte rele, la fel cum nu este doar un exercițiu al faptei bune și al rugăciunii, ci este o problemă de bun-simț vizavi de conștiință, de Dumnezeul tău.

Sfântul Vasile cel Mare în înțelepciune, în virtuți creștinești și în post, în acest scop, al cumpănirii vieții prin post și alimentarea cumpănită a omului trăitor pe acest pământ, spune:

Înfrânarea (de la bucate) se măsoară fiecăruia după puterea sa trupească. Eu socotesc că nu-i fără de primejdie ca, ruinând, prin înfrânare nemăsurată, puterile trupului, să-l faci inactiv şi incapabil de fapte bune.

Ce înseamnă credința ne detaliază același preot – profesor C. Necula, citându-l pe  Sf. Grigorie de Nyssa în comentariul său La titlurile Psalmilor, cu sute de ani înainte.

A nu exista întru Tine este a nu exista defel… Și-i spunea aceasta lui Dumnezeu. Curajos om, curajos glas. Unde am pierdut cumințenia celor ce scriau odinioară pentru contemporani? Înconjurați de războaie și plăgi, răniți de împărați împovărați cu moartea supușilor lor, încercuiți de griji pe care astăzi doar ni le putem închipui, țineau, în inima și scriitura lor, o căldură umană fără sfârșit. Citeau altele decât noi, trăiau altfel, respirau alt aer și o altă hrană le sătura foamea? Sigur.

Excesul de raţionalism al vremurilor pe care le trăim nu încurajează deloc apropierea de spiritualitate și vrea să ne ţină departe de tot ce este mistic.  În timpul Postului Mare adesea apar ispite, încercări, scandaluri şi căderi. Preoții afirmă faptul că toate acestea vin pentru a ne maturiza mai mult, pentru a ne echilibra.

Fără răstignire nu vine Învierea. Este o ocazie pe care ne-o oferă, încă o dată, Postul Mare, de vreme ce, încet-încet, se apropie şi încheierea acestuia.

Se spune că omul suferă îndeosebi de mândrie, iar modalitatea de îmblânzire a sa e prin răcire a celor lumești. Proiectele personale, din orice domeniu, ar trebui să devină un mijloc de mântuire, nu de afirmare de sine.

ÎPS Bartolomeu Anania afirmă faptul că această perioadă nu va fi un simplu răstimp plin de îndatoriri morale, ci un prilej de autocunoaștere, de înmuiere a inimii noastre împietrite. Pentru cei care vor mai mult, existența unui duhovnic este mai mult decât necesară.

Omul alcătuit simplu şi credincios îşi vede de drum într-un rost cu care e obișnuit, într-o rânduială. Nu caută nimic, nu e frământat de nimic, face împăcat ce are de făcut, folosind darurile primite. Astfel de oameni sunt mai degrabă rari. Pentru ei, duhovnicii sunt un fel de prieteni. Găsirea unui duhovnic este, de fapt, primul pas spre cer.

Așa începe drumul căutării și al  regăsirii pentru majoritatea celor ce caută un drum, un anume fel de drum, iar părintele Ilie Cleopa spune că niciodată nu este prea târziu să pui  început bun.

Răspunsul pentru o astfel de acțiune, adânc provocatoare, poate fi găsit în volumul Primul duhovnic, prima spovedanie, unde unsprezece oameni speciali vorbesc despre ecourile primei împărtășanii, dar mai ales despre întâlnirea cu primul duhovnic.

Primul personaj care se destăinuie este Andrei Găitănaru, un apreciat eseist creștin din tânăra generație pe care l-am întâlnit cu această ocazie, un filozof și în teologie, cum îl caracteriza editorul acestui volum, Marius Vasileanu. Povestea lui este altfel și pentru faptul că s-a botezat în credința creștină la 22 de ani (ce părinți înțelepți!) după o temeinică documentare – în ritmul meu din literatura Sfinților Părinți ai Bisericii, ai teologiei răsăritene și apusene. 

Despre perioada de post și despre modul în care te raportezi la duhovnicul tău, părintele Ioanichie Bălan spunea:

Cu dragoste fă ascultarea, fără cârtire, fără manie, fără laudă, fără răutate. Fii în toate calm, cu vorbire blândă. Nu judeca pe nimeni. Fă-te toate tuturor, de curvie fugi ca de șarpe, de mânie fugi ca de leu, de laudă ca de diavol. Fii tăcut în toate și străin tuturor, că așa să te poți bine ruga. Rabdă ispitele, că ele te încoronează. Citește, cugetă, scrie, roagă-te, toate fă-le cu dragoste, fără plictiseală, ca să-ți fie de folos.

Învierea din morți a Domnului Iisus Hristos este semnul biruinței Sale și una dintre sărbătorile esențiale ale creștinătății. La câteva zile după intrarea Sa  în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat și răstignit, a murit pe cruce și a fost pus în mormânt, de unde, după trei zile, a înviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, pentru mântuirea neamului omenesc.

Fiecare din noi întâmpinăm această mare sărbătoare creștină cu toată frumusețea celor cu care ne-am pregătit, sufletește și trupește, iar bucuria și împlinirea vin doar în măsura în care le-am desăvârșit.

Despre autor

Elena David

Elena David este asolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii din Bucureşti. Este interesată de medicina militară, asistenţa religioasă în armată şi cercetare ştiinţifică militară.

Lasă un comentariu