Oricărei acțiuni îi corespunde o reacțiune egală, pe aceeași direcție, dar de sens contrar, spune un principiu al fizicii. Interesant este că, uneori, realul ne explică umanul. Fizica și matematica se aplică în ceea ce unii numesc destin, iar alții alegere.

O întâmplare care poate părea un adevărat capăt de țară are drept consecință un lucru benefic, așa cum un jurnal personal confiscat în primul an de liceu poate duce la premii și apariția unui volum de poezie.

Nu este o fabulație, este povestea sublocotenentului Bogdan Trifan, controlor de trafic aerian din întâmplare, așa cum mărturisește chiar el:

La început, aveam aceeași impresie ca toată lumea, credeam că un controlor de trafic aerian stă în turn și se uită la avioane.

Voiam să dau admiterea la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, de la Sibiu, dar când am văzut că nu sunt locuri la tancuri, adică acolo unde voiam să ajung, nu am mai încercat, mai ales că intrasem deja la Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă.

La Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”.
Foto: Arhiva personală

Realitatea controlorului de trafic aerian este cu totul alta.

Este mult mai multă treabă decât pare. Este antrenant, gradul de responsabilitate este ridicat. Atâta timp cât nu te gândești la acest lucru, probabil că nu te afectează atât de tare, dar lucrăm zilnic cu vieți de oameni, avem niște restricții în activitatea noastră.

Trebuie să mergi pe vârfuri tot timpul, să ai grijă ce faci, ce zici, interacțiunea cu piloții poate fi puțin mai greoaie uneori, din cauza faptului că nu multă lume știe cu ce ne confruntăm noi zilnic și ce face efectiv un controlor de trafic aerian. Este palpitant în anumite situații, de-a dreptul epuizant în multe altele.

Per total, este o meserie care îți oferă satisfacția muncii, nu este genul de meserie care presupune să stai la birou și să te îngropi în hârtii. Lucrezi cu oameni și lucrul cu oamenii presupune niște riscuri asumate și satisfacții personale atunci când vezi că totul iese bine.

De când a pășit pragul Colegiului Național Militar Mihai Viteazul, din Alba Iulia, și până a părăsit Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă, din Brașov, Bogdan a avut un foarte bun prieten: poezia.

De poezie m-am apucat prin clasa a noua, în liceul militar. Am încercat să țin un jurnal, în care scriam, ocazional, și poezie, până când mi-a fost confiscat. Am fost trimis inclusiv la consiliere psihologică, deoarece scriam mai bacovian, și au crezut că am gânduri suicidale.

După ce au conștientizat că sunt întreg la minte, jurnalul meu a rămas sub cheie, la comanda companiei, dar o profesoară de română de atunci mi-a luat câteva poezii și le-a trimis la Ocrotiți de Eminescu, un festival național de poezie pentru începători, care se ținea la Aiud.

M-au informat că trebuie să mă duc la Gala de Premiere, pentru că tocmai câștigasem Marele Premiu la secțiunea Poezie. Acest lucru a venit, pentru mine, ca un șoc, pentru că nu credeam că scriu ceva valoros.

A fost suficient un bobârnac al întâmplării, pentru ca Bogdan să-și întâlnească pasiunea:

Am intrat în cenaclul Mihai Eminescu, al liceului, unde am activat în toți cei patru ani. Am participat la concursuri și festivaluri. Cel mai interesant mi s-a părut concursul Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!, din cadrul Festivalului Internațional Lucian Blaga, unde, timp de doi ani, am câștigat un premiu II și un premiu I la categoria Poezie – Liceu.

Au trecut patru ani până când poeziile lui Bogdan să capete forma unui volum:

Liceul oferea niște premii în bani, pentru cei care câștigaseră concursuri naționale și internaționale, iar la finalul anului patru de liceu, profesoarele de română au făcut lobby la conducerea liceului ca banii pe care trebuia să îi primesc de la liceu să fie folosiți pentru publicarea primului volum de poezie, care se numește Înscrisuri, cu poezii scrise în cei patru ani.

Din păcate, volumul nu este înregistrat la Biblioteca Națională a României, fiind făcut în ultimele două săptămâni de liceu. Am primit tirajul când am fost să îmi ridic diploma de bacalaureat și am avut zece volume la lansarea de carte. Lansarea a avut loc la Alba Iulia, la liceu.

A fost pentru prima dată când m-am simțit apărat pentru pasiunea pe care o am, pentru că profesoarele de română și responsabila de cenaclu, profesoara Cosmina Mircea, profesoara Teodora Dăncilă, profesoara de psihologie, profesoara de istorie, toate au fost de partea mea.

A urmat o pauză în scriere, însă una foarte scurtă.

Lansarea volumului de versuri „În a cincea zi am privit către Est”. 

În primul an de academie, l-am cunoscut pe locotenent-colonelul Adrian Lesenciuc, preşedintele filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România şi cadru didactic universitar, om care, ulterior, și-a pus amprenta asupra scrisului și evoluției mele. I-am arătat ce scriu.

În anul trei de academie, mi-a propus să alcătuiesc un manuscris de câteva zeci de poezii, pe care să îl trimitem la concursul Vox Napocensis, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, la inițiativa scriitorului Constantin Măruțoiu. Am câștigat locul I la secțiunea Debut literar – poezie.

A urmat o perioadă încărcată, trebuia să găsim fotografie pentru copertă, să facem corecturi peste corecturi. În februarie, a avut loc lansarea volumului În a cincea zi am privit către Est, la librăria Libris, din Brașov, la care au participat foarte mulți oameni.

Inițial nici nu am vrut să organizez o lansare, însă m-a împins de la spate comandantul de pluton de la acea vreme, locotenentul Cosmin Tătulescu.

În prezent, cu două volume publicate la activ, Bogdan rămâne cel mai aspru critic al său, subliniind că mai are multe de învățat:

Am început să îmi fac un stil propriu, dar sunt încă în căutare, în evoluție. Momentan lucrez la un experiment în proză, însă nu îl pot încadra nici la jurnal, nici la roman, nici la eseu. Sunt proze scurte, cu oarecare legătură între ele.

Poezia este în continuare în sufletul meu, deși intrarea în rândul ofițerilor mi-a ocupat mare parte din timpul pentru scris. Nu am în plan să mai public sau să nu mai public, pentru că, din păcate, fără o susținere financiară și publicitară, dacă nu ești un scriitor consacrat, nu prea ai șanse să intri pe piață.

Iată cum, de la o întâmplare ce poate părea de-a dreptul neplăcută, Bogdan a ajuns să publice, să scrie și să publice din nou. Așadar, data viitoare când lucrurile nu merg așa cum v-ați dori, gândiți-vă că, poate, ghinionul de astăzi este prolog pentru întâmplarea fericită din viitor.

Despre autor

Cornelia Dumitru

Locotenentul Cornelia Dumitru a absolvit Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Domeniile sale de interes sunt învăţământul militar şi fenomenul cultural militar. Realizează corespondenţe pentru postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu