Toți știm cât de mult contează pentru fiecare dintre noi starea de bine emoțional, relațiile autentice cu cei din jur, eficiența şi funcționalitatea în ceea ce privește demersurile adaptative. Toate acestea sunt de fapt consecințele unor capacități emoționale bine dezvoltate.

Monica Nicolae, psiholog și lector la Fundația Calea Victoriei afirmă faptul că Inteligenţa Emoțională (EQ) este capacitatea prin care ne putem identifica, înțelege și gestiona emoțiile. Dezvoltarea Inteligenței Emoționale ne ajută la o mai bună cunoaștere a propriilor noastre abilități și potențialități, la eficientizarea comunicării și relaționării, la creșterea gradului de adaptare, a confortului și a calității vieții.

Totul a plecat de la întrebarea de ce unii oameni, cu scor modest la testele IQ, reușeau să exceleze în anumite domenii, în detrimentul celor mai bine poziționați pe scala inteligenței.

După studii și ample cercetări s-a demonstrat faptul că succesul depinde în foarte mare măsură nu numai de anumite aptitudini fizice și matematice, ci și de modul în care reușim să ne gestionăm emoțiile.

Știu, din lumea reală, că un medic specialist, șef de promoție, a fost respins la recrutare de una din cele mai bune clinici private pentru faptul că nu comunica îndeajuns cu anturajul, nu avea răbdarea și tactul să dea explicații, mai ales atunci când era vorba despre pacienți, într-un cuvânt nu era deschis către lume.

Toate procesele sistemului psihic uman sunt interdependente, interconectate. Relația între IQ și EQ nu trebuie percepută ca aceea dintre două capacități care se exclud reciproc și nu trebuie să absolutizăm rolul niciuneia dintre ele. În realitate, nu se regăsesc extremele în care, atunci când suntem exclusiv funcționali din perspectiva emoțională, devenim total disfuncționali din punct de vedere al capacităților cognitive, și nici invers. Cele două capacități fac parte din realitatea noastră psihică, sunt specific umane, iar la anumite nivele, între ele există corelații.

Florin Roșoga, unul dintre antreprenorii care inspiră, în conferința  pe acest subiect, arăta faptul că studiul Inteligenței Emoționale a dobândit proporțiile unui domeniu științific autonom în slujba căruia lucrează un număr impresionant de cercetători, folosind cele mai avansate metode tehnologice.

Astăzi Inteligența Emoțională se predă în școli și universități, competențele sale au devenit criterii de angajare sau de promovare în carieră, iar programele de educație pe baza sa contribuie punctul de plecare în politicile sociale de prevenire a îmbolnăvirilor sau criminalității.

Dacă ne dezvoltăm într-un mediu în care sunt induse modele comportamentale și de gândire eficiente, ale căror obiective sunt conștientizarea și exprimarea inteligentă a emoțiilor, dar și abilitatea de a le gestiona, cu siguranță evoluăm din această perspectivă și avem șansa să devenim persoane înalt funcționale din punct de vedere emoțional.

Pentru cei aflați în deficit la acest capitol, o corecție în acest sens prin lecturi (Daniel Goleman – Inteligența emoțională) și prin cursuri de specialitate (dezvoltare personală) poate ajuta la schimbarea stilului de viață cu determinare și motivație.

Despre lipsa Inteligenței Emoționale, Albert Ellis, psiholog american, unul din părinții psihoterapiei, spunea că ființa umană este născută cu tendințe constructive și creatoare. În fiecare dintre noi există capacități de dezvoltare, astfel încât și tipologia celui opac emoțional poate beneficia de prezumția de evoluție, atâta timp cât conștientizează importanța acestei evoluții și beneficiază de un mediu favorabil.

Dar, să vedem acum ce înseamnă de fapt acest concept. Cei cu o inteligență emoțională scăzută, aproape opaci emoțional,  sunt incapabili să-și controleze impulsurile, suportă foarte greu frustrările, sunt agresivi, detașați emoțional, neimplicați, inhibați, hipercritici, inexpresivi.

Cu această trenă de capacități viața relațională a acestora devine dizarmonică, iar posesorii, aroganți, plini de dispreț și snobism, lipsiți de compasiune, non empatici, insensibili la nevoile celor din jur. Din aceeași categorie fac parte comportamentele patologice specifice tulburărilor de personalitate antisocială, borderline (sindrom marginal sau intermediar, de graniță, între normal și patologic), histrionic (un model de comportament în căutare de atenție și emotivitate extremă) sau narcisică (simț crescut al propriei importanțe și o nevoie profundă de a fi admirat).

Dacă până acum am vorbit despre cei lipsiți total de inteligența emoțională și de cei cu inteligență scăzută, în continuare voi descrie câteva din trăsăturile oamenilor cu o Inteligență Emoțională ridicată nativ sau dobândită.

Pe aceștia din urmă îi caracterizează trăsături mai mult decât speciale pe care încerc să le detaliez. Au un vocabular emoțional bogat. Statisticile spun că doar 36% din oameni pot indica cu acuratețe emoțiile pe care le simt. În general, oamenii indică emoțiile prin modul vehement, sec de alb/negru sau bine/rău.

O persoană cu o Inteligență Emoțională ridicată poate simți și traduce mult mai clar  o situație, o emoție, un sentiment. Cu cât identifici mai profund emoția, cu atât poți să lucrezi cu ea mai bine și să iei decizii mai corecte.

Oamenii cu o Inteligență Emoțională ridicată sunt empatici. Ei pot să se transpună în celălalt, sunt interesați de emoțiile și gândurile celorlalți. Nu judecă, nu condamnă, nu se simt superiori, încearcă să afle cum funcționează ceilalți pentru ai putea să-i înțeleagă și, eventual, să-i ajute. Persoanele din această categorie sunt deschise către schimbare, sunt flexibile în gândire.

Pentru că, în general, vocea interioară este critică și ne macină cu tot felul de observații, cei care vor să iasă din acest carusel nefericit pot face o introspecție în trecutul personal, unde ar putea găsi și, mai ales rezolva, de unde vine vocea aceasta critică și îndeosebi modalitatea de a o înlătura.

Persoanele inteligente emoțional sunt conștiente de punctele lor tari și de slăbiciunile lor, fără a face din asta o obsesie. Sunt intuitivi, uneori dureros de intuitivi, dar asta nu înseamnă că îi consideră pe toți ceilalți inferiori. Dimpotrivă, înțeleg faptul că de la fiecare persoană au ceva de învățat.

Unii manageri spun că nu pot să își motiveze oamenii, pentru că pur și simplu ei nu pot să îi înțeleagă pe cei din jur. Nu pot, pentru că nu sunt empatici și nici dispuși să le înțeleagă modul în care își gestionează emoțiile și gândurile.

Cei dotați cu o inteligență emoțională înaltă sunt greu de jignit. Când te cunoști pe tine în profunzimi e greu ca cei din jur să te mai deranjeze. Dacă tu te iubești și știi că faci lucrurile care îți plac și care nu deranjează în niciun fel pe ceilalți, nicio părere din jurul tău nu te poate atinge. Știi să glumești, să te iei peste picior chiar și pe tine, poți trăi în armonie cu tine și cu cei din jur. Asta, ca antiteză la cei gomoși, cu morgă, prea serioși și veșnic stresați, cu o Inteligență Emoțională opacă.

Oamenii cu o Inteligență Emoțională ridicată nu caută perfecționismul, pentru că știu și înțeleg că nu există. Suntem prin natura noastră ființe failibile și invariabil măsurăm incorect, pentru că există limite ale percepției și rațiunii omenești. Facem greșeli zilnic. Corpul nostru îmbătrânește și odată cu el toate celelalte.

Perfecționismul este o mare sursă de abuz pentru tine, dar și pentru ceilalți atât pentru adulți, cât mai ales pentru copii. Trebuie este cuvântul care declanșează această pacoste.

Inteligența emoțională ține, de fapt, de autocunoaștere, iar pentru acest lucru este necesară o analiză interioară conștientă și asumată. De asemenea, ea se referă la autocontrol, la capacitatea individului de a-și înțelege stările de spirit și de a putea să și le schimbe sau, cel puțin, să le tempereze. Cu siguranță că acest lucru va îmbunătăți relațiile interpersonale, va scădea intensitatea stresului cotidian și va duce la luarea unor decizii benefice, lipsite de impulsivitate.

Inteligența Emoțională este rețeta de succes fără de care, pur și simplu, te învârți în întuneric. Aptitudinile de Inteligență Emoțională pot fi antrenate, astfel încât starea de bine nu mai este un lucru abstract, ci unul foarte tangibil. E o stare care poate fi atinsă de către oricine, chiar și de către tine, azi sau cât de curând îți propui s-o faci. Sigur, merită !

Despre autor

Elena David

Elena David este asolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii din Bucureşti. Este interesată de medicina militară, asistenţa religioasă în armată şi cercetare ştiinţifică militară.

Lasă un comentariu