Ținuta de oraș și serviciu, așa cum o înțelegem noi astăzi, a apărut în anul 1930, odată cu reforma generală a uniformelor armatei, când au fost introduse noi elemente. Ținuta pentru trupele terestre este kaki.

Primul element de noutate era constituit din șapca kaki. Aceasta era „de format englezesc”, compusă din cozoroc, bandă și calotă, la fel ca și șapca de astăzi. Subbărbia era însă din piele de lac. În partea din față se aplica o „pajură”, denumită astăzi emblemă, în mijlocul căreia se broda, în fir de aur, o garnitură formată din două ramuri de stejar împreunate în partea de jos, și având deasupra coroana regală. În interiorul celor două ramuri era brodat semnul distinctiv al armei.

Ofițerii generali și coloneii admiși definitiv la comandă de brigadă aveau însemnul specific, denumit „soarele de general”, adică o cunună de raze argintii cu o stea aurie în mijloc. Pe cozoroc, se purtau două rânduri de frunze de stejar, pentru generali și coloneii admiși definitiv la comandă de brigadă, și un rând, pentru ofițerii superiori. Ofițerii inferiori aveau cozorocul simplu.

Subofițerii vor primi același model de șapcă din anul 1933, dar fără banda de culoare distinctivă, doar cu bandă kaki cu margine de culoare distinctivă și cu emblema brodată în mătase tot de culoare distinctivă.

Din punct de vedere al coifurii, se mai introduce bereta kaki pentru trupele de munte sau de infanterie ușoară și bereta neagră pentru trupele de tancuri și mecanizate. Aceasta avea dimensiuni apreciabile față de cele de astăzi, iar în frunte, deasupra ochiului stâng, se purta semnul de armă, cornul cu cetină sau tancul FT-17, pe un oval în culoarea armei, verde sau gri.

Al doilea element de noutate era constituit din vestonul cu reveruri. Acesta, în anul 1930 fusese introdus pentru unele arme, iar din 1932 este generalizat pentru toți ofițerii, iar din 1933 este introdus și pentru subofițeri. De culoare kaki, aceasta era deschis la gât, cu revere scurte, și încheiat la un rând de patru nasturi de alamă cu semnul armei. Pe piept erau plasate două buzunare aparente, cu burduf, încheiate printr-o clapă prinsă într-un nasture. În talie, se mai regăsesc două asemenea buzunare dar fără burduf.

Pe umerii vestonului se așezau epoleți de formă dreptunghiulară, având colțurile puțin rotunjite, cu partea de la guler fixată printr-un nasture iar partea dinspre umăr fixată printr-un șiret. În ținuta de campanie, acest epolet era înlocuit cu unul din postav fond, cusut în umăr și prins în nasture, așa cum se poartă astăzi. Pe umăr se mai aflau un jgheab de prindere pentru epoleții de ceremonie cu franjuri și stele.

Tot la această ținută, nasturii de alamă se înlocuiau prin nasturi brunați sau de piele. Pe partea superioară a gulerului se montau petlițele săgeată, proprii întregii armate, pe care se puteau pune diverse însemne. Fiecare armă sau specialitate avea o culoare specifică purtată la petlițe, paspoale sau banda șepcii, la care se puteau adăuga diverse însemne pentru diferențiere între specialități.

 

De exemplu, vânătorii purtau cornul verde pe petlița verde iar vânătorii de munte aveau în plus și cetina caracteristică între ramurile cornului. Ofițerii generali sau coloneii acceptați la comandă definitivă de brigadă purtau petlițe roșii cu broderie cu ramură de stejar. Manșetele vestonului erau în colț, cu doi nasturi mici de uniformă în lateral.

Acest veston se purta cu cămașă cu guler răsfrânt, fix sau mobil, de culoare albă și cu cravată neagră. La exerciții, serviciu și în ținuta de campanie, gulerul, cravata și cămașa erau de culoare kaki.

Pantalonii erau de două tipuri, de gheată și de cizmă. Cei de gheată erau drepți, iar cei de cizmă erau bufanți. Cei de cizmă se purtau la campanie și cu bocanci cu moletiere de postav sau jambiere de piele. Ambele perechi aveau vipușcă în culoarea armei sau specialității. Vânătorii de munte purtau pantaloni golf cu jambiere de piele și bocanci specifici.

Pe post de încălțăminte se purtau cizme de piele neagră, bocanci de piele neagră sau maro, ghete sau pantofi de piele neagră. Cei care făceau parte din trupele călări aveau dreptul de pinteni, prinși cu curele.

Mantaua era kaki, închisă la două rânduri a câte șase nasturi, putând fi purtată cu revere sau închisă complet. Pe umeri se așezau aceiași epoleți ca la veston iar pe guler aceleași petlițe. În partea din spate se află două bride cu două capace ce se prind în doi nasturi, formând martingala.

Peste veston se purta centură cu diagonală de piele maro, inspirată după modelul englezesc. Pe aceasta se putea fixa fie sabia, fie baioneta specială de ofițeri și subofițeri, de altfel un pumnal. În timpul serviciului comandat sau de campanie se purta tocul de pistol pe partea stângă a cataramei, la încheietura diagonalei cu centura.

Mănușile purtate la această ținută erau de piele maro roșcat.

Pe pieptul stâng se purtau baretele de decorații sau în locul acestora, o singură decorație națională, cea mai înaltă pe care o avea respectivul ofițer sau subofițer. Pe burduful buzunarului stâng se purtau insignele regimentare sau batalionare. Pe pieptul drept se purtau insignele de stat-major sau de academie militară.

După Al Doilea Război Mondial

Începând cu anul 1948, uniformele românești ale ofițerilor tereștri sau de aviație au suferit o schimbare de proporții, ce poate fi considerată chiar o involuție a sistemului uniformologic românesc.

Această involuție a însemnat o preluare, de multe ori fără discernământ, a unei serii întregi de elemente de uniformă de inspirație sovietică, ceea ce contravenea evoluției organice a uniformei românești de până la acel moment.

Primul model poate fi definit ca unul de tranziție, între cel vechi românesc și cel de tip sovietic.

Forțele Aeriene își pierd ținuta și gradele specifice, devenind doar o altă armă ce poartă uniforma kaki a forțelor terestre, cu aceleași grade.

Al doilea aspect ține de elementele componente ale uniformei.

Șapca acum are forma celei sovietice, denumită în epocă tip bulgar, cu calota mai scurtă și îndesată iar cozorocul de mai mici dimensiuni. Însemnul din coifură este un cerc care este împărțit în trei cartiere colorate precum tricolorul văzut vertical cu literele RPR pe fiecare culoare în parte, cercul fiind plasat pe un soare tronconic.

De notat faptul că însemnul tactic pe tehnica de luptă este același cerc tricolor cu literele RPR, înlocuind cocarda tricoloră, cu roșul la exterior, galbenul la mijloc și albastrul la centru, purtată la coifurile armatei începând cu 1859. Pentru ofițerii generali nu se mai folosesc nici soarele, nici șirul dublu de lauri pe cozoroc, fiind doar un singur șir, cu un șnur auriu în plus la subbărbie.

Boneta are formă similară cu cea rusească, dar cu o curbură ușoară de clape și paspol de culoare distinctivă. Ofițerii naviganți de aviație poartă acum o elice înaripată pe calotă, deasupra însemnului republican. Toată aviația poartă culoare bleu-ciel ca și culoare de armă, indiferent de specialitate.

Vestonul este închis la gât, încheiat la un rând de cinci nasturi aparenți, cu patru buzunare îngropate, cu clape încheiate, iarăși la fel pentru toate gradele și armele, involuând de la vestonul cu revere introdus în 1930. Pe guler se aplică petlițele care nu mai au forma săgeată, de tradiție pentru armata română, ci aceea de paralelogram, doar ofițerii generali purtând pe acestea o ramură de laur. Culorile de arme și specialități sunt și ele simplificate la maximum.

Epoleții pentru ofițeri sunt aplicați și au stele, cu un galon subțire auriu pentru ofițerii inferiori, un galon lat pentru cei superiori și o ramură de lauri pentru generali. Tot acum se introduc semne de armă pentru toate armele și specialitățile.

Pantalonii și toate celelalte elemente se simplifică și ele, ajungând să fie similare cu cele ale trupei.

În anul 1950, însemnul de șapcă, ca și însemnul tactic al întregii armate, devine steluța roșie cu un cerc galben-albastru în centru, pe cel albastru aflându-se literele RPR. La doi ani după această normă, uniformele ajung să fie o copie aproape fidelă a celor sovietice.

Șapca are acum cozorocul simplu la Forțele Terestre, având doar suitaș la subbărbie pentru ofițerii superiori și șnur galben pentru generali, tot pentru ei steaua roșie fiind plasată pe un soare circular.

Vestonul este încheiat tot la un rând de nasturi are doar două clape acoladate pe piept. Petlițele se modifică la generali, având acum doar un șnur brodat auriu pe trei laturi aproape de margini.

Gradele ofițerilor sunt reprezentate identic cu cele ale Armatei Roșii, prin stele puse la epoleți cu galon de culoare galbenă, pentru combatanți și albă pentru necombatanți, cu o dungă longitudinală de paspol pentru ofițerii inferiori, două pentru ofițerii superiori și un galon galben cu broderie în zig-zag, pentru generali.

Pentru Forțele Aeriene, șapca păstrează un rând de lauri subțiri pe cozoroc pentru ofițeri superiori și generali, steaua fiind plasată într-o cunună de lauri. Însemnul de navigant prezent pe calotă se modifică și el, fiind acum o stea înaripată.

Vestonul este acum un veston încheiat la două rânduri a trei nasturi, cu revere. Însemnele de specialitate ale aviației, purtate pe partea dreaptă a pieptului, au toate în centru steaua roșie.

Pentru ambele categorii de forțe, mantaua nu mai este kaki, ci gri, un element de tradiție iarăși sovietic.

În 1957, se revine la vestonul cu revere kaki, la un singur rând de patru nasturi și patru buzunare cu burduf, iar pe guler se pun petlițe săgeată ca înainte. Pentru generali se adoptă petlițe săgeată care au pe ele o broderie de 7 frunze de stejar. Mai este de menționat și faptul că epoleții se subțiază. Mantaua putea fi purtată și ea deschisă la gât. În rest însemnele de inspirație sovietică rămân în uz.

Următorul regulament este dat în anul 1968, însumând reglementările inițiate din 1964. Astfel, steaua roșie de la șapcă este înlocuită cu o emblemă ce are stema republicii pe un soare ovaloid ce este înconjurat de două cununi de frunze de stejar. Pentru generali, se folosesc trei cununi.

La vestonul generalilor, în loc de petlițe săgeată se poartă frunzele de stejar cu trei lobi, luate din ținuta de ceremonie bleu-marin, reglementată tot cu această ocazie.

Începând din 1976, aceeași situație se petrece și la ofițeri, fiind înlocuită petlița săgeată cu cea cu frunză de stejar în doi lobi. Tot atunci, ofițerii superiori reîncep să poarte o cunună de lauri pe cozoroc, iar generalii, două.

În 1977, este reintrodusă ținuta albastră de aviație, însă tot cu epoleți cu stele, iar din 1980, se poartă și galoane la mâneci, în concordanță cu numărul de stele. Însemnul de navigant dispare și el, fiind introdus ca aripi în însemnul de șapcă cu stemă. Insignele de aviație revin la modelul vulturului, dar cu stema republicii socialiste în centru.

Emil Boboescu, Muzeul Militar Național „Ferdinand I”

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu