La final de carieră militară, colonelul Sorin Adrian Varzari nu ar schimba absolut nimic. Reperele unei activităţi de 32 ani fără regrete stau mărturie şi servesc ca exemplu.

rezervist-col-varzari-tinerete-3

Sorin Adrian Varzari a pornit în viaţă cu gândul de a deveni muzician. A absolvit Liceul de Muzică George Enescu, la secţia trompetă. N-a reuşit să promoveze examenul de admitere la Conservator şi viaţa lui a luat o cu totul altă întorsătură.

Tatăl meu a fost ofiţer de carieră şi, nereuşind la muzică şi inspirat de el, am ales armata. Am continuat să cânt la trompetă şi după absolvirea academiei militare, la Festivalul Cântarea României, dar numai pentru doi ani, apoi nu mi-a mai permis timpul, îşi aminteşte colonelul.

De pe urma muzicii, nu a rămas decât cu glumele colegilor şi porecla de trombonist, oricât s-a străduit el să le explice că a cântat la trompetă, nu la trombon. În schimb, în armată şi-a întâlnit cele două iubiri, finanţele şi soţia.

Dar să o luăm cu începutul… A absolvit Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, din Sibiu, ca şef de promoţie, în 1984, la finanţe, şi a fost repartizat la Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul.

Nu eram prea frumos, aveam 60 de kg cu tot cu ambalaj, dar eram înalt şi acolo era nevoie de băieţi înalţi. A fost o perioadă foarte frumoasă. 12 ani am lucrat la ei. Am ştiut de atunci că voi rămâne un gardist înverşunat. Şi aşa a fost.

Aici şi-a cunoscut şi viitoarea soţie, Mariana, şofer pe autobuzul unităţii. Venise din viaţa civilă, în 1991, la brigadă. Singura femeie şofer din armată. 10 ani a lucrat aici. Dar cine ar fi bănuit atunci că, peste timp, ne vom uni destinele.

A urmat o perioadă de doi ani la batalionul de căi ferate, de la Chitila. Mulţi dintre cei care lucrau acolo erau foşti puşcăriaşi. Făceau armata la noi. Erau oameni cu diferite probleme. Dacă stăteai şi îi ascultai, te încrâncenai. Aveau poveşti de viaţă incredibile. Armata pentru ei a fost o linişte, un loc de odihnă. Trebuia doar să le spui ce au de făcut în ziua aceea şi puteai sta liniştit.

Apoi, s-a mutat în Comandamentul Logistic, unde a lucrat patru ani. A fost şeful biroului de contabilitate şi a avut foarte multe unităţi din teritoriu în responsabilitate. Iar în 2002, a mers la Direcţia Audit Intern.

A avut posibilitatea să lucreze şi să colaboreze cu personal militar şi civil din toate armele şi specialităţile. După 10 ani, am hotărât să mă retrag. Am găsit acest loc liber la Centrul de operaţii psihologice, o structură foarte frumoasă care se implică foarte mult şi în misiunile din teatrele de operaţii. Un specific aparte. Abia după doi ani am reuşit să mă obişnuiesc cu ce atribuţii aveam.

Acum, urmează pensia. Un moment pe care ar fi vrut să îl mai amâne. Şi-a încheiat cariera din funcţia de contabil-şef al Centrului de Operaţii Psihologice, din Bucureşti.

În armată, Sorin Adrian Varzari a trăit o lecţie de viaţă de 32 de ani, cu bune şi rele. A trecut şi prin necazuri şi prin bucurii. La final de activitate, două lucruri esenţiale le recomandă tuturor celor care îi rămân în urmă. În primul rând, să ai grijă de familie, ca să poată şi ea să aibă grijă de tine. Această legătură cu familia îţi dă putere şi sănătate. Sănătatea este al doilea lucru important. Cine n-a ştiut să o preţuiască a făcut cea mai mare greşeală.

În cariera lui, colonelul a intrat în aproape 200 de unităţi. Toate, cu diferite specifice – armament şi muniţie, materiale de intendenţă şi echipament, alimente, aviaţie, scafandri, paraşutişti, medical. Şi, pe oriunde a trecut, a căutat să lase loc de bună ziua.

La audit era o vorbă, dosarul se deschide exact acolo unde este problema. Vă dau cuvântul meu că aşa este. Important este să îl consiliezi pe om, să relaţionezi cu el pentru a rezolva problema. Odată documentul ajuns, nu mai poţi face nimic. Vreau, nu vreau, tot ajung să vorbesc despre audit. A fost o perioadă foarte lungă. 10 ani. Eu nu eram om de audit. Până la urmă, uşor, uşor, a început să îmi placă. Experienţa m-a ajutat, ulterior, la acest centru, să iau decizii pe care, poate, în alte situaţii, cei de acolo nu le luau.

În urma lui, la Centrul de Operaţii Psihologice lasă un colectiv despre care spune că este extraordinar. Un colectiv de profesioniste, fiindcă am lucrat numai cu doamne, o provocare care a avut şi beneficiile ei.

rezervist-col-varzari-2

Au o vorbă, ei, finanţiştii, dacă ai nevoie de o informaţie şi întrebi trei persoane de la financiar, vei primi patru variante. Fiecare gândeşte şi le interpretează diferit. Am avut bafta să fiu numai şef. Este important ce le cere şeful subordonaţilor să facă. Pentru a le cere lor, trebuie să ştie el întâi. Să fie numit în funcţie de conducere unul dintre cei care au săpat, au dus greul şi au văzut ce înseamnă să semnezi cu frică.

Dar, dacă ai un colectiv profesionist în spate, poţi să stai liniştit. Un şef adevărat îşi dă seama de oamenii din subordine, aşa cum şi ei îşi dau seama de şef, imediat. Sunt cinci nume care au marcat destinul şi cariera ofiţerului. Cinci oameni cărora, acum, la sfârşit de drum, simte nevoia să le mulţumească.

Primul este colonelul (r) Constantin Tătaru, şeful catedrei de finanţe din şcoala militară. Un om extraordinar care şi acum, la 83 de ani, lucrează. În 2014, la întâlnirea de 30 de ani a promoţiei, o jumătate de oră ne-a vorbit şi nici musca nu se auzea.

Al doilea a fost colonelul (r) Sorin Manea. Pe el l-a înlocuit la Brigada de Gardă şi, după aceea, în 1998, tot el l-a mutat de la batalionul de căi ferate la Comandamentul Logistic. M-a ajutat de câte ori a fost nevoie. Eu l-am ajutat o singură dată, când l-am înmormântat.

Următorii doi sunt foşti comandanţi de la Brigada de Gardă, generalii de brigadă (r) Gheorghe Onişor şi Gheorghe Cernat. Mi-au îndrumat paşii şi au făcut ca misiunile de acolo să fie foarte frumoase şi utile.

Ultimul este generalul de brigadă (r) Alexe Cruţan. De la el a învăţat să fie vesel. Şi l-a ajutat foarte mult simţul umorului în activitate. N-ar fi rezistat altfel. Din cauza noastră, el îşi lua castane de la şeful direcţiei şi pe noi ne bătea cu o floare. Spunea doar – băi, vezi că şeful direcţiei a zis că n-ai făcut bine sau că te-a văzut făcând nu ştiu ce. De la dânsul am învăţat ce înseamnă o familie exemplară. Le mulţumesc şi părinţilor care îmi trăiesc, sper să nu îi fi îmbătrânit eu cu vreo câţiva ani din cauza prostiilor pe care le-am făcut. Dar alea nu le spun. Le ţin pentru mine.

La 30 noiembrie, colonelul Sorin Adrian Varzari trece în rezervă. Nostalgic, spune că cel mai mult îi vor lipsi agitaţia, nebunia de la serviciu. Îmi vor lipsi certurile, nervii, împăcările. Cam astea sunt filele de poveste, o poveste de 32 de ani care au trecut ca un vis. Parcă acum ieşeam de pe porţile şcolii, tot aşa cum ies acum spre pensie, pe poarta unităţii. Dacă ar fi să o iau de la început, însă, nu aş schimba absolut nimic.

 

Despre autor

Alina Crișan

Plutonierul Alina Crişan a absolvit Şcoala Militară de Muzică, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Facultatea de Comunicare şi Jurnalism. Este preocupată de domeniul învăţământului militar şi realizatoare de emisiuni la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu