Luni, 4 februarie, la sediul Brigăzii 122 Logistică, a avut loc ceremonia de plecare în Afganistan a Elementului Naţional de Sprijin (ENS) care participă la Resolute Support Mission (RSM).

La festivitatea de plecare în teatrul de operații a celei de-a IX-a rotații a ENS au participat comandantul Comandamentului logistic întrunit (CLÎ), general-locotenent Cătălin Zisu, comandantul Comandamentului forțelor întrunite, general-maior Dorin Ioniță, reprezentanţi ai unor structuri din Statul Major al Apărării, personal din CLÎ şi din unităţile Brigăzii 122 Logistice, precum și membri ai familiilor militarilor care, peste 24 de ore, se vor îndrepta spre Afganistan. După intonarea imnului naţional și apelul solemn, a urmat un scurt serviciu religios.

Pe timpul misiunii, comanda operațională a ENS o va exercita Comandamentul forțelor întrunite, iar cea administrativă, CLÎ. Detașamentul va asigura, în perioada februarie-august, sprijinul logistic de linia a treia pentru toate forțele românești dislocate în Afganistan.

Deși este la prima misiune externă, locotenent-colonelul Dragoș Pantelimonescu, comandantul ENS, privește cu încredere spre viitor:

Am alături de mine un colectiv tânăr, bine instruit, motivat și entuziast. Dorim să ne facem datoria și să îndeplinim această misiune la un nivel ridicat, așa cum au făcut-o și colegii noștri din celelalte rotații, și să ne întoarcem teferi la familiile care ne așteaptă. Suntem determinați să ne întoarcem acasă cu toții, având satisfacția lucrului bine făcut, prin îndeplinirea misiunii încredințate.

Cei mai mulți din militarii care alcătuiesc ENS sunt la prima misiune. Nu lipsesc însă cei cu experiența teatrului de operații. Printre ei, sergentul Corina Sărățeanu, sanitar principal, și caporalul Cătălin Manea, la a doua misiune, dar și caporalul Ionuț Archip, la a treia misiune.

Cu prilejul ceremoniei de plecare în teatrul de operații, comandantul CLÎ, general-locotenent Cătălin Zisu, le-a amintit militarilor că au onoranta și, totodată, importanta misiune de a asigura condiții de luptă și de trai pentru forțele românești dislocate în Afganistan, că trebuie să fie permanent preocupați să mențină un nivel ridicat de operativitate a tehnicii și echipamentelor militare.

Cunoștințele militare și de specialitate pe care le-ați demonstrat pe perioada selecției și pregătirii, precum și rezultatele foarte bune pe care le-ați obținut atât pe timpul pregătirii, cât și al evaluării de către Comandamentul forțelor întrunite, vă dau dreptul de a privi cu optimism perioada care vă așteaptă și nouă, siguranța că vă veți îndeplini misiunea la standarde ridicate, a mai spus generalul-locotenent Zisu.

Vă așteaptă o misiune care solicită, din partea fiecăruia din dumneavoastră, responsabilitate și profesionalism, o misiune de care depind performanța în luptă și condițiile de viață ale camarazilor noștri care îndeplinesc în acest teatru de operații angajamentele asumate de România în planul securității internaționale. Vă cer să abordați fiecare sarcină încredințată cu seriozitate, să acționați prompt și eficient, să dați dovadă de disciplină și corectitudine în relațiile cu partenerii noștri. De asemenea, i-a asigurat pe militari că aici, în țară, familiile lor vor avea sprijinul CLÎ ori de câte ori va fi nevoie.

Ceremonia de plecare în Afganistan a ENS s-a încheiat cu defilarea unităților Brigăzii 122 Logistică, după care, într-un cadru neoficial, comandantul CLÎ a stat de vorbă cu militarii și cu membrii familiilor lor prezenți la eveniment.

Despre autor

Irina Nedelcu

Irina-Mihaela Nedelcu este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Domeniile de responsabilitate: legislaţie militară, logistică şi probleme sociale.

Lasă un comentariu