Colonelul Gheorghe Nicolescu mi-a fost cel mai drag dintre toți arhiviștii militari pe care i-am cunoscut. M-a primit cu brațele deschise în sanctuarul documentar al armatei române de la Pitești, m-a susținut și încurajat într-o vreme în care unii mă disprețuiau doar fiindcă eram locotenent și îmi făceam un drum întru Clio.

Admirabil editor de documente, cu o fină cunoaștere a domeniului arhivistic unde a lăsat o școală care va merita cândva să-i poarte numele, Gheorghe Nicolescu era de o eleganță rară în raporturile cu ceilalți, șefi, colegi, subordonați, colaboratori, cercetători.

L-am prețuit încă de la primele întâlniri și mi-am dat seama că nu sunt singurul care îi poartă un respect deosebit atunci când, întâmplător, l-am însoțit, acum în rezervă fiind, la arhivele militare din Pitești, unitatea pe care o comandase ani buni.

Ne-a fost imposibil să purtăm dialogul început despre ceea ce era nou în domeniu sau în istoriografia militară, despre proiectele la care lucra, pentru că eram întrerupți, pe drumul dinspre poarta de acces spre comandament, de efuziunile foștilor subordonați, bucuroși să-l întâlnească, să-i strângă mâna, să-l vadă.

Era admirat și prețuit, semn că fusese nu doar un îndrumător într-ale arhivelor, profesionistul desăvârșit, dar și un Om minunat. Acesta era cel mai bun indicator al modului în care a știut să lase urme adânci de bucurie și recunoștință în sufletele celor pe care i-a păstorit aproape două decenii.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  • Colonel Florin Șperlea

S-a stins din viață discret, așa cum a și trăit, după o scurtă și grea suferință, colonelul Gheorghe Nicolescu, arhivist și istoric distins, profesor apreciat, om  de mare noblețe sufletească.

Aflat sub impresia neașteptatei și tristei vești, îmi este greu că sintetizez biografia lui Gabi, după cum îi spuneau toți cei apropiați.

Argeșean prin naștere (s-a născut la 21 iulie 1946), a urmat Facultatea de istorie a Universității din București și s-a reîntors pe meleagurile natale, de care nu s-a mai despărțit, în pofida unor propuneri, care i-ar fi adus poate grade și funcții mai înalte.

Lui i se potrivește de minune proverbul omul sfințește locul. Peste tot unde a lucrat s-a remarcat prin altruism, dăruire și profesionalism, ceea ce i-a adus aprecierea unanimă a șefilor și stima colegilor, subordonaților, studenților.

A lucrat în cadrul Arhivelor Militare de la Pitești, aproape trei decenii, pe care le-a și condus timp de 13 ani, între 1988 și 2001. A fost o perioadă grea, cu dificultăți, dar și cu împliniri.

Îmi povestea câteodată, cu satisfacție, de marile provocări care i-au stat în față după evenimentele din decembrie 1989, când veteranilor din Al Doilea Război Mondial, dar și altor categorii de militari care au avut de suferit în perioada postbelică, li s-au recunoscut unele drepturi, inclusiv de ordin financiar.

Colectivul Arhivelor Militare din Pitești s-a confruntat cu un volum de muncă uriaș, iar Gabi Nicolescu, în calitate de comandant, a semnat sute de mii de adeverințe. Pentru acest lucru rămânea până târziu în instituție, inclusiv sâmbetele și duminicile, întrucât cei mai mulți doreau să beneficieze cât mai rapid de drepturile ignorate răstimp de decenii. Avea la unitate teancuri întregi de scrisori de mulțumire, care reprezentau o  mângâiere pentru efortul depus.

Calităților manageriale le-a adăugat cu asupra de măsură și pe cele ale meseriei de istoric.

Om al arhivelor, cunoscând fondul documentar al instituției în amănunțime, pasionat de istoria națională, el s-a impus în istoriografia militară ca un cercetător eminent, cu  o solidă știință de carte. Mărturie sunt  studiile, monografiile, volumele de documente, enciclopediile pe care le-a elaborat, le-a coordonat sau la care a colaborat.

A fost mult timp cadru didactic la Universitatea din Pitești, având o contribuție însemnată la înființarea profilului istorie în cadrul acestei instituții de învățământ superior.

A parcurs toate treptele carierei didactice, până la acea de profesor universitar. A fost apreciat de studenți, pe care i-a sprijinit constant, inclusiv în aspectele atât de dificile ale investigării fondurilor arhivistice, ale cercetării științifice.

Mulți cercetători, civili și militari – lista  ar fi prea lungă pentru a-i enumera – își datorează, în bună măsură, cariera științifică și didactică  sprijinului generos oferit de colonelul Nicolescu, el fiind un prețios ghid în hățișul greu de pătruns al arhivelor.

Prin încetarea din viață a profesorului și colonelului Gheorghe Nicolescu, istoriografia militară, relativ restrânsă și inegală valoric, pierde unul dintre cei mai prestigioși reprezentanți.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  • Petre Otu, director adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară

Recent, o veste tristă a cutremurat comunitatea arhiviștilor militari: fostul comandant al Centrului de Cercetare și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice de la Pitești, colonelul Gheorghe Nicolescu, a trecut la cele veșnice, după o suferință cumplită pe care n-a împărtășit-o nici măcar apropiaților săi, suportând dureri groaznice, cu stoicism și demnitate.

Destinele noastre s-au intersectat cu mai bine de trei decenii în urmă, dar trăirile au fost atât de intense încât aveam impresia că ne cunoaștem dintotdeauna. Relația dintre noi a fost tot timpul una de respect și prietenie, în nicio situație n-a fost umbrită de obligațiile formale impuse de ierarhia militară.

Am străbătut impreună calvarul prin care au trecut arhivele armatei în zilele post-revoluției și-n anii dificili ai restructurării armatei.

Colegii din arhive știu la ce mă refer: preluări de fonduri arhivistice de la foarte multe unități desființate (multe lichidate intempestiv, precum cele din economia națională), salvarea și preluarea, în condiții excepționale, de arhivă dezorganizată, fragmentară, salvată din foc, fără instrumente de gestiune, ale unor creatori fără legătură cu armata (ale CC al PCR, ale fostei Securități), identificarea documentelor din timpul războiului în baza cărora s-au eliberat sute de mii (nu exagerez!) de certificate pentru veteranii de război, cadrele militare persecutate, persoanele strămutate, față de care statul român își asumase obligații etc.

În același timp, arhivele militare însele au trecut prin procesul de restructurare și modernizare, elaborând acte normative și instrucțiuni care (în cea mai mare parte) sunt valabile și astăzi.

Trăinicia lor se datorează, fără nicio rezervă, capacității profesionale de excepție a prietenului și colegului meu Gheorghe Nicolescu. Îmi amintesc discuțiile intense și profesionale din timpul repetatelor dezbateri care au fundamentat toate deciziile în domeniul arhivisticii militare.

Am punctat aceste câteva aspecte din care rezultă că în anii ’90 arhivele militare au trecut printr-o campanie similară războiului, pentru că Gheorghe Nicolescu este legat inseparabil de toate aceste întâmplări. Așa a rămas în amintirea tuturor, cu supranumele de Comandant.

Structura lui sufletească, caracterul puternic și cinstit a făcut din Gheorghe Nicolescu un șef și un camarad respectat și stimat. Avea o abilitate extraordinară de a se apropia de oameni, le oferea încredere, le cunoștea nevoile personale și greutățile din familie, le înțelegea și le cultiva dorința de a se realiza profesional.

Au rămas în amintirea noastră și ocaziile pe care ni le-a oferit când aniversam arhivele și socializam ca într-o familie, încercând să ne detașăm pentru câteva momente, de stresul cotidian. Dar pentru organizarea acestor momente, tot el ducea greul.

Ce m-a uimit la prietenul Gheorghe Nicolescu a fost vocația sa de istoric și spiritul critic în analiza documentului de arhivă. Nu-l fetișiza, nu era robul lui. Cunoștea ca nimeni altul fondurile din Arhivele Militare Istorice, adeseori putea să-ți indice cu precizie depozitul, raftul sau chiar polița de unde să iei un document căutat.

A fost printre puținii în măsură să coroboreze rapid informațiile dintr-un document cu altele, din alt document sau să departajeze datele reale de cele contrafăcute. Am descoperit cu încântare acribia și ușurința cu care conexa date și informații istorice controversate în referatele, lucrarea de doctorat și cărțile pe care le-a publicat.

A fost unul din fondatorii revistei Document și colaborator al revistei Orizont XXI, rămânând membru în Consiliul lor științific. Lucra continuu, avea pe masă material bibliografic pentru mai multe proiecte.

Nu și-a abandonat niciodată profesia de dascăl. Dimpotrivă: s-a aflat printre fondatorii Facultății de istorie a Universității din Pitești, unde a ajuns profesor universitar, prodecan. Mulți lucrători din cele două unități de arhive din Pitești, precum și tineri din zonă, i-au fost studenți, multora le-a condus lucrările de licență.

Am avut privilegiul să-i cunosc familia și prietenii apropiați. Soția sa, Lenuța Nicolescu, este colega noastră, o considerăm în elita istoriografiei militare, un specialist desăvârșit, autor de studii și lucrări deosebite. Nu cred să existe cercetător care a studiat în arhivele de la Pitești care să nu fi beneficiat de sfaturile, expertiza și ajutorul ei.

Copiii, la fel: băiatul și fata, acum maturi, realizați profesional, crescuți frumos, în dragoste pentru Dumnezeu și respect pentru oameni. Pe nepoți îi iubea nespus, se mândrea cu ei de fiecare dată când vorbeam. O familie minunată, unită, binevoitoare și primitoare, caldă și bucuroasă de oaspeți.

Prin februarie, mi-a zis să trec pe la el când mai merg spre Nucșoara, că are să-mi spună ceva. N-am să știu niciodată ce voia să-mi spună, poate dorea să-mi vorbească despre suferința sa. Regret enorm că nu i-am împlinit această dorință.

Adio prieten drag, Dumnezeu să teodihnească în pace!

  • Colonel (r) Alexandru Oșca, fost șef al Arhivelor Militare Române

Sine ira et studio – sub acest dicton şi-a desfăşurat întreaga carieră profesorul şi istoricul Gheorghe Nicolescu.

În 1997, lua fiinţă la Piteşti, în cadrul Universităţii, Facultatea de Istorie-Muzeologie. Printre artizanii acestui demers se afla şi profesorul Gheorghe Nicolescu, cel care, o lungă perioadă, îşi făcuse ucenicia în meşteşugul didactic la Colegiul Naţional Zinca Golescu.

La început, a fost cadru didactic asociat, apropiat al profesorului şi cercetătorului Valeriu Florin Dobrinescu, alături de care a avut o laborioasă activitate de cercetare, cei doi împărţind aceeaşi pasiune pentru cercetarea istorică.

Începutul activităţii s-a concretizat prin seminariile de Şcoli Diplomatice şi Istoria relaţiilor internaţionale, pentru ca mai apoi, odată cu trecerea la cele veşnice a profesorului Dobrinescu, să preia şi să propună o serie de cursuri devenite tradiţionale în Facultatea de Istorie de la Piteşti, printre acestea amintim:

Istoria sud-estului european în secolele XIX-XX, Istoria contemporană a României, Alianțe politice și militare ale României în epocile modernă și contemporană, Evoluția structurii militare și politica de apărare a României în epocile modernă și contemporană, Românii – între ideea de Uniune Europeană și Războiul Rece.

În anul 2002, a devenit cadru didactic titular, implicându-se tot mai mult în activitatea facultăţii, căreia i-a dedicat şi următorii 13 ani.

Dincolo de activitatea didactică, care a fost încununată cu cele peste 200 de lucrări de licenţă şi master coordonate, trebuie remarcată apropierea de studenţi, ajutorul acordat acestora şi susţinerea lor în viitoarea carieră. Mulţi dintre absolvenţi de la Piteşti datorează enorm domnului profesor, care a fost un mentor pentru generaţii întregi.

Corpul profesoral de la Piteşti avea să se îmbogăţească, prin grija Domniei sale, cu profesori şi cercetători de excepţie pentru a-i aminti aici doar pe: prof. dr. Petre Otu, prof. dr. Maria Georgescu, prof. dr. Liviu Mihai Petculescu.

Aceştia şi mulţi alţii au reuşit să refondeze o Facultate de Istorie, care astăzi datorează acestei generaţii prestigiul şi existenţa.

Concomitent cu creşterea facultăţii, Profesorul şi-a asumat şi funcţia de prodecan, îndrumând activitatea de cercetare ştiinţifică, atât de dragă domniei sale. Aşa se face că, în perioada 2002-2011, a coordonat Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti, la care au participat, an de an, sute de studenţi la istorie din ţară. Totodată, a fost promotorul, redactorul şi coordonatorul Buletinului Ştiinţific – Cercetări istorice, numerele I-VII.

În acelaşi timp, în cadrul preocupărilor de cercetare ştiin-ţifică s-a axat pe cercetarea istoriei moderne şi contemporane a României, abordând numeroase teme în majoritatea lor inedite.

În acest sens, menţionăm cele cinci volume de documente de istorie militară, dedicate participării Armatei Române la Campania din Vest (1944-1945).

De asemenea, a efectuat cercetări referitoare la relaţiile armatei române cu alte armate (relaţiile româno-italiene, româno-germane, româno-engleze etc.) şi alte domenii ale istoriei moderne şi contemporane a României mai puţin tratate în istoriografie.

Cei 18 ani de carieră univer-sitară ai Domniei sale sunt, în același timp,18 ani de învăţământ istoric academic la Universitatea din Piteşti. 14 generaţii de studenţi, care, astăzi, îşi iau rămas bun de la un magistru al cercetării istorice şi de la un spirit al mediului academic!

Rămas bun, domnule Profesor!

  • Conf. univ. dr. Constantin Augustus Bărbulescu, decanul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte, Universitatea din Pitești

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu