În Monitorul Oficial nr. 811 din 7 octombrie 2019 a fost publicată Legea nr. 164 pentru modificarea și completarea OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.

Conform noilor prevederi, conducătorii autorităților publice, ai celorlalte personae juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite în OUG nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare, în actele normative conexe, precum și în ordonanțele militare sau în ordine, specific stării instituite.

Una dintre măsuri dispune că instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii puplice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări servicii în interes public.

În plus, atunci când se declară stare de asediu sau de urgență, autoritățile vor avea posibilitatea ca, pe lângă alte măsuri, să poată rechiziționa și diverse bunuri. Așadar, în astfel de situații, reprezentanții armatei au de acum dreptul să ia din gospodăriile oamenilor diverse lucruri, fiind obligați să le restituie ulterior.

Dacă acest lucru nu mai este posibil, armata va fi obligată să le plătească proprietarilor contravaloarea acestora. Pe de altă parte, operatorii economici publici sau privați care, prin natura domeniului de activitate, au atribuții în realizarea produselor cu destinație militară, execută reparații la unele categorii de tehnică militară sau asigură servicii pentru forțele destinate apărării sunt de acum încolo obligați, în respectivele cazuri excepționale, să mărească producția pentru a asigura necesarul de materiale sau serviciile cerute de sistemul militar.

Nerespectarea deciziilor stabilite în timpul stării de asediu și stării de urgență constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 de lei la 5.000 de lei, pentru persoane fizice , și de la 1.000 de lei la 70.000 de lei, pentru persoane juridice.

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

1 comentariu

  • Buna dimineata!
    Am vaga senzatie ca autorul articolului a facut o mica confuzie. Astfel, imi pare ca a confundat starea de urgenta cu situatia de urgenta.
    Argumentele se afla in legislatie si sunt disponibile inclusiv prin cautare pe google.

Lasă un comentariu