La poalele Rarăului, departe de oraş, se află o adevărată cetate în care mii de adolescenţi au păşit spre maturitate purtând bereta albastră de licean militar.

În cei 92 de ani de existenţă ai Colegiului Naţional Militar Ştefan cel Mare, au intrat pe poartă generaţii de copii, uneori temători, alteori încrezători, cu toţii aflaţi în căutarea sinelui. Au ieşit, după patru ani, aproape adulţi, hotărâţi, cu obiective bine conturate. Peste ani, aceştia au adus faimă instituţiei, ocupând funcţii importante în sistemul militar şi nu numai.

Istoria zbuciumată a liceului nu i-a ştirbit prestigiul. Deşi a fost strămutat în Cernăuţi, Roman (iunie 1940), Târgovişte (iulie 1940), Câmpulung Muscel (octombrie 1940), din nou la Cernăuţi (octombrie 1941), apoi la Timişoara (ianuarie 1944) şi la Piteşti (ianuarie 1945) şi, în final, la Câmpulung Moldovenesc, a continuat să reprezinte o unitate emblematică indiferent de locaţie.

Colegiul militar înseamnă mai mult decât o simplă şcoală. A fi elev de liceu militar înseamnă dăruire şi pregătire temeinică la învăţătură, dezvoltarea armonioasă prin sport şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea laturii artistice prin participarea la cenaclu sau în cadrul trupei artistice a liceului.

Dovada muncii şi a dăruirii stă în trofeele câştigate în întrecerile sportive, dar şi în toate premiile obţinute la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale.

Au trecut 92 de ani în care s-au ridicat standarde, 92 de ani de excelenţă şi efort susţinut. De-a lungul timpului s-au cucerit culmi după culmi şi s-au făcut performanţe. Deşi mediul militar, prin natura lui, este unul închis, Colegiul Naţional Militar Ştefan cel Mare nu se rezumă la a fi doar o instituţie militară. Există deschidere şi dorinţă de inovare, prin participarea la activităţi ca Erasmus+ şi obţinerea titlului de Şcoală europeană.

Foto: sublocotenent Cornelia Bădin

Foto: sublocotenent Cornelia Bădin

La excelenţa în educaţie, colegiului i se atribuie meritul de a sădi în inima fiecărui elev şi absolvent un adevărat sentiment de apartenenţă. Poate cel mai bine se observă acest lucru la aniversări, când absolvenţii intră din nou pe poartă şi se transformă brusc în cei ce erau la 14 ani.

Cântă imnul liceului împreună cu cei care le-au luat locul în formaţie, intră din nou în clasele care au stat martore emoţiilor din timpul tezelor sau efortului de la studiu, îşi revăd comandanţii cu aceeaşi tresărire în suflet.

Sărbătorirea a 92 de ani de existenţă a reprezentat şi pentru foştii profesori şi cadre un prilej de revedere, iar eforturile depuse de-a lungul timpului le-au fost recunoscute prin acordarea, de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Dumitru Scarlat, a Emblemei de Onoare a Forţelor Terestre.

Șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Dumitru Scarlat, a acordat  Emblema de Onoare a Forţelor Terestre foștilor profesori ai colegiului. Foto: Cornelia Bădin

Șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Dumitru Scarlat, a acordat Emblema de Onoare a Forţelor Terestre foștilor profesori ai colegiului. Foto: Cornelia Bădin

Fiecare generaţie de elevi, prin rezultatele ei, a încununat munca întregului personal, în egală măsură militar şi civil, ceea ce face ca ştafeta exigenţei să fie menţinută la cel mai înalt nivel, promovând în continuare noul şi modernul în procesul de învăţământ militar.

Viaţa acestei şcoli stă sub semnul valorii şi al excelenţei educaţionale, dovadă fiind rezultatele remarcabile obţinute în procesul de învăţământ, promovabilitatea la examenul naţional de bacalaureat de 100%, admiterea în instituţiile militare de învăţământ superior şi postliceal de peste 95%, un loc fruntaş în ierarhia Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, numeroasele premii la olimpiadele şi concursurile şcolare, a subliniat generalul-locotenent Dumitru Scarlat.

Pe lângă festivitate, de ziua colegiului s-au organizat sesiuni de comunicări şi referate pe secţiuni, iar finalul manifestărilor a fost marcat cu un spectacol organizat de elevii colegiului.

Un lucru este clar: nimeni nu se poate numi absolvent deplin al unui colegiu militar, căci la revenirea în locul în care adolescentul a devenit adult, oricine se simte din nou elev, cântând la unison imnul care a pecetluit evoluţia a 77 de promoţii.

La mulţi ani, spirit ştefănist!

 

Despre autor

Cornelia Dumitru

Locotenentul Cornelia Dumitru a absolvit Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Domeniile sale de interes sunt învăţământul militar şi fenomenul cultural militar. Realizează corespondenţe pentru postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu