În perioada 14-18 ianuarie, la Batalionul 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă din Vatra Dornei, au avut loc concursurile aplicativ-militare de iarnă pentru unități de instrucție, etapa pe Divizia 4 Infanterie Gemina.

Foto: Marius Sfârlea
Pentru unii stațiune turistică, Vatra Dornei reprezintă pentru militari un loc unde se formează caracterele tari. Este o altfel de școală a vânătorilor de munte.
Divizia 4 Infanterie a ales Batalionul 17 Vânători de Munte pentru a fi gazda concursurilor aplicativ-militare de iarnă, etapa pe marea unitate. Au fost zile de efort susținut, încordare, dar marcate de fairplay.

Foto: Marius Sfârlea
Probele de concurs au fost biatlon masculin și feminin, ștafetă masculin, patrulă masculin, la care au participat loturile sportive ale unităților și marilor unități din subordinea Diviziei 4 Infanterie. Militari încercați, ei s-au bătut cu secundele și punctajele.
Prima zi de concurs a debutat cu probele de biatlon feminin și masculin, desfășurate în poligonul Floreni.

Foto: Marius Sfârlea
La biatlon masculin, locul I a fost câștigat de Brigada 81 Mecanizată General Grigore Bălan, locul al II-lea a fost ocupat de Regimentul 317 I.S.R. Vlădeasa, iar locul al III-lea a revenit Regimentului 69 Artilerie Mixtă Silvania.

Foto: Marius Sfârlea
La feminin, pe primul loc a urcat Brigada 81 Mecanizată, pe locul al II-lea Brigada 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu, iar pe locul al III-lea Regimentul 69 Artilerie Mixtă.
La proba de ștafetă masculină, clasamentul a fost următorul: locul I a fost câștigat de Brigada 81 Mecanizată, locul al II-lea a revenit Regimentului 317 I.S.R., iar locul al III-lea a fost ocupat de Brigada 61 Vânători de Munte.

Foto: Marius Sfârlea
Ultima zi a concursurilor aplicativ-militare de iarnă pentru unități de instrucție, etapa pe Divizia 4 Infanterie, a fost dedicată probei de foc, patrula militară masculină. Aceasta a constat în deplasarea pe schiuri pe un traseu de dificultate medie, de aproximativ 13 km, trageri cu armamentul din dotare, aruncarea grenadelor de mână de exercițiu la precizie și trecerea prin zonă contaminată chimic.

Foto: Marius Sfârlea
Lotul Brigăzii 81 Mecanizată a trecut primul linia de sosire. Celelalte locuri de pe podium au fost ocupate de lotul Brigăzii 61 Vânători de Munte, respectiv cel al Regimentului 317 I.S.R.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor a fost organizată pe platoul Batalionului 17 Vânători de Munte, la care au participat comandantul Diviziei 4 Infanterie, general-maior Virgil-Ovidiu Pop, locțiitorul comandantului Brigăzii 61 Vânători de Munte, colonel Vasile Cristea, comandantul Batalionului 17 Vânători de Munte, locotenent-colonel Iuliu Ilie Cristian Arsene, oficialități și reprezentanți ai autorităților publice din municipiul Vatra Dornei.

Foto: Marius Sfârlea
În clasamentul general, pe locul I au urcat loturile Brigăzii 81 Mecanizată, locul al II-lea a fost ocupat de cele ale Regimentului 317 I.S.R., iar locul al III-lea a revenit celor din Brigada 61 Vânători de Munte. În alocuțiunea rostită la festivitatea de înmânare a premiilor, comandantul Diviziei 4 Infanterie, general-maior Virgil-Ovidiu Pop, a subliniat importanța pe care o are pregătirea fizică în instruirea militarilor români și i-a felicitat pe concurenți.
Plutonier-adjutant Marius Sfârlea