În dimineața zilei de 22 Septembrie s.v. 1916 am fost invitat de comandantul diviziei sârbești la o consfătuire la postul său de comandă, care fusese instalat într-o groapă adâncă și lată de circa 4 m.

La această consfătuire comandantul diviziei sârbești îmi spune – prin tâlmaci – între altele, că a sosit momentul să se întreprindă o acțiune ofensivă energică contra inamicului, capabilă de a stimula din nou curajul trupelor româno-sârbe, cari au fost deja informați despre sosirea ajutoarelor.

În acest scop brigada 19 urmează să atace chiar în cursul acelei zile (22 Septembrie), în legătură la stânga cu divizia 19 română, iar la dreapta cu divizia sârbă, în direcțiunea satului Amzacea, pentru a reocupa atât înălțimile din fața satului, cât și satul, cari fusese pierdute de unitățile noastre în cursul ultimelor lupte.

Conform planului stabilit de comun acord, trebuia ca artileria să înceapă pregătirea atacului la ora 12 din zi și să-l termine până la ora 2, când urma să înainteze infanteria la atac.

Curajul cu care bateriile românești au înaintat să-și ocupe pozițiunile și au început tragerea sub focul eficace al artileriei inamice, a atras admirațiunea comandantului diviziei sârbești și a întregului corp ofițeresc sârb.

Exact la ora 2 după amiazi batalioanele regimentului 63 infanterie au pornit la atac.

Este de admirat avântul, cu care oamenii acestui regiment, cu toată oboseala unui marș din cele mai penibile care a durat neîncetat o zi și o noapte întreagă pe o ploae cumplită și aproape nemâncați, au executat acest atac.

  • General de divizie N. Mihăiescu, Amintiri și învățăminte din Războiul de Întregire a neamului 1916-1919, Editura Universul București,1936, pag. 39-40
  • Foto: Radu Cristi

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu