Chiar în aceste momente, caporalul Viorel Iacomi se pregătește pentru o nouă misiune în teatrul de operații din Afganistan, unde va face ceea ce știe cel mai bine – va salva oameni.

L-am cunoscut pe Viorel chiar înainte să plece în cea de-a patra misiune în Afganistan, la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Sfântul Andrei din Galați, acolo unde lucrează, de peste 15 ani, ca sanitar.

Se afla încă în perioada de pregătire pentru misiune, alături de colegi din toate colțurile țării și, cu toate că experiența teatrului de operații îi dă o anume siguranță, emoțiile tot există:

Sunt altfel de emoții de data aceasta, pentru că este prima oară când plec în misiune în postura de tată.

Militarul are un băiețel de cinci ani și, la plecare, își va lua rămas bun de la copil, de la soție și de la bebelușul care este pe drum, deoarece soția lui va naște spre sfârșitul lunii februarie.

Este un moment dificil, nu voi fi acasă când va veni pe lume cel de-al doilea copil, nu voi putea fi alături de cei dragi în aceste momente atât de importante, însă familia mă susține și cu atât mai mult îmi doresc să mă întorc cu bine alături de ei.

Caporalul Iacomi este unul din oamenii pentru care munca se îmbină perfect cu pasiunea.

Este mai mult decât un serviciu, am simțit că sunt făcut pentru această meserie, iar faptul că ajut oamenii la nevoie, fie aici la unitate, ca sanitar, fie în Afganistan, îmi dă sentimentul, zi de zi, că tot efortul a meritat.

Prima dată s-a îndrăgostit de haina militară când a satisfăcut stagiul militar obligatoriu la Brăila, la artilerie. Tot atunci, medicul unității i-a recomandat să urmeze cursul de sanitari, lucru care i-a schimbat întreaga carieră.

A urmat cursul la Secţia de instruire şi perfecţionare medico-militară din Focşani și, în 2003, a dat examen pentru postul de sanitar la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Sfântul Andrei.

Funcția mea aici presupune să am grijă de toți oamenii din unitate și să le ofer ajutorul de câte ori mi se solicită. Medic nu mai avem în unitate din 2014, spune caporalul Iacomi.

Acordă primul ajutor, administrează tratamente cu prescripție medicală în prealabil, pentru tot personalul unității, organizează vizita medicală anuală și, în rest, se instruiește. A participat la multe cursuri de traumatologie, deoarece, în cele trei misiuni pe care le-a efectuat în teatrul de operații, a constatat că are multe de învățat.

Am decis să urmez și o școală postliceală de sanitari între timp, pentru că cele două luni de curs la Focșani mi s-au părut insuficiente. După trei ani, am devenit asistent medical generalist, după care am executat trei misiuni în teatrul de operații din Afganistan, toate pe post de sanitar.

Acolo s-a confruntat zilnic cu diferite cazuri, unele de gravitate majoră, colegi pentru care nu s-a mai putut face nimic din punct de vedere medical. În tot acest timp, a simțit că toată pregătirea profesională nu este de ajuns, că nu este suficient de bine pregătit în domeniul traumatologiei.

Auzisem de un curs foarte bun, care prima dată s-a făcut cu partenerul american – combat medic se numește, care se organiza la Centrul de Instruire Națională Cincu, un curs cu o durată de două săptămâni.

S-a dus. A întâlnit oameni profesioniști, care l-au învățat exact ce trebuie să facă. A absolvit cursul în martie 2016 și, având un punctaj mare, a primit certificare NATO și a fost recrutat ca instructor.

De două ori pe an, merg la Cincu și instruiesc alți colegi, la rândul meu, pentru asistență medicală în traumatologie.

A urmat, în Germania, cursul de observator controller trainer, timp de o lună instruindu-se alături de militari din mai multe țări.

Toate intervențiile în misiune se desfășoară sub stres, rănitul urlă de durere, țipă, se zbate, și am încercat să le arăt cursanților cu ce se vor confrunta, spune Iacomi.

Cursul de combat medic este unul greu, implică mult efort fizic – ai de cărat răniți, de ridicat, de alergat, dar și efort psihic – sunt urlete de durere, lumini puternice, fum, focuri de armă, frica de a-l pierde pe militarul rănit.

Trebuie antrenată cât mai mult viteza de reacție, trebuie tras rănitul din focul inamicului cât mai repede, dar și partea de evacuare este foarte importantă, sunt anumiți pași de respectat pentru ca victima să ajungă în siguranță la spital.

Militarul povestește, cu multă durere în voce, despre colegii pierduți în misiune și recunoaște că, psihic, a făcut eforturi semnificative pentru a depăși acele momente.

Misiunea din 2008 a fost cea mai grea, am avut mai multe incidente și mai mulți oameni pierduți, dar știu că am făcut tot ceea ce am putut pentru fiecare. Este greu când ajungi să speli, să îmbraci, să pui în sicriu și să trimiți acasă un coleg, un prieten.

Am trecut peste asta, dar am luat hotărârea să mă pregătesc mai bine, toate acele experiențe m-au motivat să fac mai mult pentru oameni.

Despre autor

Andreea Motoc

Lasă un comentariu