Aș spune că regele Ferdinand I este marele nedreptățit al Centenarului. Statuia sa din București, aflată în proximitatea Pieței Victoria, distrusă după 1948, nu a fost repusă în locul care îi fusese destinat, iar statuile sale, în țară, când, în sfârșit, autoritățile locale s-au hotărât să le repună pe soclul care li se cuvenea, au stârnit scandaluri publice și dispute nesfârșite (vezi situația din Oradea!), deși rolul acestui neamț, care a devenit unul din cei mai buni români, a fost crucial în crearea României Mari.

Alungat de familia lui, pentru gestul de a fi declarat război Puterilor Centrale, în 1916, a știut să îmbrățișeze cu devotament cauza întregirii naționale și a mișcat o lume ce părea inertă în direcția potrivită.

Regina Maria a fost ceva mai răsfățată, prin câteva expoziții tematice și unele busturi, în București și în țară (fără să-mi arog, în vreun fel, calități de expert în arte plastice, dar unele mi-au părut oribile!), iar filmul propus de Alexis Sweet Cahill era necesar.

Este și acesta – cumva, tot în An Centenar – un fericit omagiu adus reginei Maria, căci evenimentele în jurul cărora se centrează pelicula lui Cahill se referă la primele luni ale anului 1919 și la eforturile reginei de a convinge liderii francezi, englezi și americani de justețea solicitărilor românești în vederea recunoașterii internaționale a voinței românilor, exprimată la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, în 1918.

Înainte de toate, e primul film istoric de anvergură, după mulți ani. Propune decoruri, costume și interioare de epocă alese cu grijă (chiar dacă specialiștii în uniforme militare vor avea câteva obiecții și nu ar fi deloc rău să fie consultați în asemenea împrejurări!), un sunet impecabil (mai puțin obișnuit la filmele românești, acesta fiind însă o coproducție).

Holul Ateneului Român și Sala de Marmură a Cercului Militar Național au fost gazde bune pentru decoruri de Paris de început de secol al XX-lea, iar Grădina Cișmigiu, prin efecte speciale, a fost plasată în imediata apropiere a Turnului Eiffel. Nimic deranjant în asta, poate doar publicul românesc din cinematografe să fie ceva mai exigent, știind locurile propuse pentru filmare.

Actorii au fost aleși cu grijă, Daniel Plier este un Ferdinand credibil, la fel Adrian Titieni, în rolul lui Ion. I.C. Brătianu, iar ei construiesc, firesc, o poveste reală, bine plasată în epocă, grație jurnalului și scrisorilor reginei Maria. Prințul Carol este Anghel Damian, dar e dezavantajat, cred, de scriitura scenariului, mai ales în scena finală unde personajul este mult peste ceea ce ar fi îndrăznit, la vremea aceea, adevăratul Carol.

În fine, Roxana Lupu este excelentă în rolul Mariei, o oarecare asemănare o favorizează și cred că s-a străduit să fie, la un moment dat, mai regală decât însăși regina Maria, care era, uneori, admirabilă și fermecătoare ca o femeie obișnuită din înalta societate.

Filmul lui Cahill este prima recunoaștere cinematografică, reușită, în an Centenar în raport cu evenimentele pe care le descrie, a rolului extraordinar al reginei Maria la creearea edificiului României Mari.

Pe scurt, un film bun, pe care nu trebuie să-l ratați!

P.S. Sala era plină de spectatori! Mare minune!

Maria, regina României,110 minute, 2019 Regia: Alexis Sweet Cahill Scenariu: Alexis Sweet Cahill, Maria-Denise Teodoru Distribuție: Roxana Lupu, Daniel Plier, Adrian Titieni, Șerban Pavlu, Anghel Damian

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu