Cartea Și eu am trăit în comunism m-a atras, în primul rând, prin titlul său. Și asta pentru că aveam doar 11 luni în decembrie 1989, momentul în care regimul comunism a fost schimbat cu cel democratic.

În cel de-al doilea rând, a trezit o curiozitate pe care am avut-o mereu. De-a lungul timpului m-am tot întrebat Cum o fi fost în comunism?, iar răspunsul nu am vrut să fie influențat de poveștile sau trăirile apropiaților.

De asemenea, căderea dictaturii nu a reprezentat și moartea regimului. Multe dintre obiceiurile dezvoltate în acea perioadă s-au păstrat cu succes chiar și după aceea. Chiar dacă eram foarte mic, încă mai țin minte cozile pentru o jumătate de pâine sau cum așteptam, cuminte, lângă bunica mea, să ajungă laptele, carnea sau altele.

Însă, revenind la carte, volumul de față m-a făcut să înțeleg multe comportamente ale generației părinților noștri, pe care, ce-i drept, de multe ori pare că nu le putem înțelege sau că nu coincid cu ale noastre.

Ioana Pârvulescu a reușit să adune 360 de povești din viețile a 95 de autori (scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc.), iar punctul comun al acestora este dezechilibrul. Poveștile cuprind fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanțe, de la școală sau facultate, de la muncă patriotică, precum și din călătorii.

Dacă ai trăit în comunism, cartea te va face să îți amintești, să gândești, poate chiar să plângi, dar îți va așeza, câteodată, și un zâmbet în colțul gurii. Este un întăritor perfect pentru memorie și este recomandată celor care încă sunt nostalgici după regimul căzut în urmă cu aproape 30 de ani. Aceștia încă se raportează la acea perioadă ca fiind Epoca de Aur.

Argumentele sau dovezile contrare nu funcționează sub nicio formă în cazul acestora. O garsonieră mică, o mașină românească nesigură sau un loc de muncă stabil erau suficiente pentru a considera că trăiesc. Iar descurcăreților din acea perioadă nu le lipsește de pe buze celebra replică dacă erai deștept, te descurcai.

Ei bine, Și eu am trăit în comunism este antidotul perfect pentru această afecțiune. Nostalgia nu este rea, dar poate deveni o problemă atunci când nu mai este rațională.

Feliile de viață cotidiană, așa cum le numește autoarea, sunt experiențele unor oameni de vârste și condiții sociale diferite. Toate, adunate în această carte, nu fac decât să ofere o perspectivă complexă și completă asupra modului în care decurgea, în perioada comunistă, viața de zi cu zi.

Fără curent electric, fără transport în comun, obligați să facă naveta până în localități îndepărtate, magazine cu rafturi goale, lipsa căldurii în lunile de iarnă, foamea, starea generală de teamă sunt condițiile în care au trăit părinții noștri.

Și trebuie să fi fost dificil ca mereu să îți dicteze cineva ce ai de făcut, să adormi cu stomacul gol, să ai nevoie de pile pentru a cumpăra minimul necesar sau să te lupți cu cozile pentru câteva ouă de Paști, iar cafeaua și țigările Kent erau deja văzute ca opulență.

Trebuie să ne considerăm fericiți, iar acum mă refer la cei născuți după ’89. Noi putem citi despre cum a fost, părinții noștri nu prea au avut de ales. Ei au trăit toate acestea.

  • Ioana Pârvulescu, „Și eu am trăit în comunism”, Editura Humanitas, 2016

Despre autor

Cristian Lenga

Sergentul Cristian Lenga este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice. Este preocupat de evoluţia în carieră a maiştrilor militari, subofiţerilor şi soldaţilor gradaţi profesionişti.

Lasă un comentariu