Mediterana ca Mediterana, dar nu trebuie să uităm Atlanticul și ultimul său cadou înainte de părăsirea lui. Și, dacă drumul nostru pe ape, din nordul Europei, l-am făcut în mare parte numai cu vele, nu se putea să trecem spre Mediterana cea albastră decât tot în navigație fără motor. Așa s-a și întâmplat.

Timp de două zile întregi, de la plecarea din Lisabona, vântul puternic din nord-est a umflat velele și ne-a purtat și cu viteze de 9 noduri pe oceanul plin de berbeci.

În această superbă navigație cu vele, am luat și benzi de 25 de grade; constant am navigat cu bandă de 10-15 grade la babord sau tribord, iar pe punți membrii echipajului se deplasau la un unghi de 45 de grade, în timp ce valurile spălau din când în când puntea centru. Dar ce navigație superbă!

Foto: Bogdan Dinu

Au fost foarte frumoase ultimele două zile în Atlantic, ne-a plăcut, am strâns velele în echipă. Eu am postul la vela trincă, adică vela mare de pe arborele trinchet din prova navei și trebuie să lucrăm mai mult. Vela este mai mare și mai grea, dar am reușit să o strângem și să o pliem chiar și pe vântul acela puternic.

Dar a fost exact ce aveam nevoie ca să ne antreneze pentru viitor, spune elevul Valentin Neagu de la Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale Amiral Ion Murgescu.

Trebuie să recunosc că a fost o experiență interesantă, dar dificilă, din cauza vântului puternic, a faptului că nava era bandată și nu este confortabil să lucrezi la înălțime în aceste condiții. Vântul sufla din față, vela te lovea și cred că a fost cea mai dificilă strângere de vele din acest marș.

Dar lucrul în echipă și experiența acumulată în acest marș ne-au ajutat să trecem și peste acest moment, completează studentul caporal Răzvan Axinte de la Academia Navală Mircea cel Bătrân.

Foto: Bogdan Dinu

Și eleva fruntaș Ioana Bota este de aceeași părere: Am avut puțină bătaie de cap, deoarece vântul bătea mai tare, însă a fost bine. Cred că această ultimă strângere a velelor a fost cea mai grea din marș, cu vânt puternic, dar trebuia să experimentăm lucrul în arboradă și în aceste condiții și mă bucur că s-a întâmplat așa. Am avut mai mult de lucru.

Mi-a fost puțin teamă când am urcat. Parcă nava se mișca mai mult, dar când am ajuns acolo, sus, m-am asigurat și totul a fost în regulă. Postul meu este la zburător și este mai solicitant, deoarece urcăm cam de două ori pe zi; trebuie să le strângem când vântul este prea puternic sau să le întindem când este prea slab. Dar așa am căpătat mai multă experiență.

În dimineața zilei de 17 iulie treceam Strâmtoarea Gibraltarului, spre est, cu Stânca învăluită în ceață și pătrundeam în Mediterana de Vest.

Știm din experiență că nu o să mai avem parte de vânturile fantastice și prielnice din ocean, dar asta nu înseamnă că nu o să mai navigăm cu vele sau cel puțin așa sperăm.

Foto: Bogdan Dinu

Dar, deocamdată, până la Malta sunetul bătrânului nostru motor principal MAK (este din 1966, când a fost instalat la reparația capitală de la Hamburg și l-a înlocuit pe cel original, un MAN, din 1939, însă cu o putere dublă) nu a contenit să răsune pe navă și în cabine timp de aproape o săptămână neîntrerupt.

Suntem în Mediterana, o mare pe care o cunoaștem bine, inclusiv zonele străbătute de rutele emigranților din nordul Africii către mirajul Occidentului. Chiar în seara zilei în care intrasem în Mediterana, la mai puțin de 30 de mile de noi se desfășura o operație de salvare a unei astfel de ambarcațiuni cu migranți, aflați în drum spre Spania.

Și mai este ceva de adăugat. Căldura soarelui, după care am tânjit timp de două luni și jumătate, cât timp am fost bătuți de vânt și ploaie, s-a instalat aproape instantaneu după trecerea Gibraltarului.

Soarele arde puternic, deși temperaturile nu trec de 30˚C, dar cu umiditate mare în aer și o temperatură a apei aproape incredibilă pentru noi care venim din ocean, de la 25˚C. Un adevărat șoc termic.

Foto: Bogdan Dinu

Este cald, noaptea este un pic cam dificil, dar ziua este chiar bine și, în sfârșit, ne bucurăm de vremea frumoasă de vară adevărată din Marea Mediterană, aflăm de la elevul Valentin Neagu.

Am așteptat căldura din Mediterana pentru că m-am săturat de frig și ploaie și sper doar să nu se încălzească foarte tare. Deja temperatura a crescut în cazarmă, dar oricum este mult mai bine decât în nordul sau vestul Europei, pe unde am fost până acum, ne spune și eleva Ioana Bota.

Ce se mai întâmplă la bord? Parcă exponențial cu creșterea numărului de grade din termometru crește și numărul de activități desfășurate simultan la bord, pentru cadeți și membrii echipajului.

La camera cârmei – un spațiu mic aflat chiar deasupra elicei, unde se află timona de rezervă acționată manual – căpitanul Flaviu Kmen le explica seriilor de studenți și elevi mecanismele și echipamentele de acolo.

Timp de câteva zile, nava chiar a fost guvernată din acest loc, carturile la timonă au fost executate din camera cârmei și nu pe puntea dunetă. Cu broboane de sudoare pe față, căpitanul Kmen explică răbdător principiile de funcționare. Spațiul este redus și destul de cald, așa că părăsim camera cârmei pe o scară verticală cu acces dificil.

Foto: Bogdan Dinu

Două punți mai sus, la pupa, dogoarea soarelui ne lovește instantaneu, dar e bine; aici avem parte de… asistență medicală. E un atelier interactiv, condus de colonelul medic Eduard Moise, medicul marșului, în care explică toate modalitățile de acordare a primului ajutor, în limba română și engleză, pentru cadeții străini, toți aceștia jucând rolul pacientului sau al salvatorilor, cu echipamentele și instrumentarul de bază.

Nu este o glumă, aceste cunoștințe chiar pot salva vieți!

Ne bucurăm să aflăm cât mai multe informații. La toți ne-a plăcut cursul de acordare a primului ajutor, am participat activ, am învățat cum să transportăm un rănit cu targa, am exersat masajul cardiac de resuscitare, multe lucruri utile, a declarat elevul Valentin Neagu.

Până acum nu am avut ocazia să particip la un astfel de curs, spune studentul caporal Răzvan Axinte, și chiar mi-a prins foarte bine, am învățat multe tehnici, cum să acord primul ajutor, lucruri pe care, sincer să fiu, până azi nu știam cum să le abordez.

Domnul colonel medic Moise a fost foarte implicat, ne-a explicat în detaliu tot ce ar trebui să facem, ne-a prezentat și echipamente noi din dotarea infirmeriei navei și, mai ales, ne-a arătat practic cum trebuie acționat.

Eleva Ioana Bota adaugă:

Mai știam câte ceva, dar acum am aflat lucruri noi; sunt convinsă că ne vor ajuta atât în profesie, cât și în viață, în general.

Foto: Bogdan Dinu

Tot pe dunetă, dar în fața comenzii de navigație, spațiul este ocupat de studenții care studiază navigația astronomică cu locotenentul Andra Nedelcu, cu navisfera și compasul.

Într-un colț se curăță armamentul, iar pe puntea centru se lucrează la matelotaj. Maistrul militar clasa a II-a Marian Vârlan confecționează o parâmă cu noduri, utilizată în mod obișnuit la coborârea pe atârnători în barcă, dar acum are o altă destinație.

Mecanicii vopsesc într-un roșu strident, dar regulamentar, pompa de evacuare și există chiar un mic atelier de marochinărie, în care sunt cusute și reparate tocurile de pistol.

Puțin mai încolo se lăcuiesc grătarele sau se vopsesc scările.

Între aceste ateliere evoluează și grupa de vitalitate, formată, de această dată, din studenții electromecanici care se familiarizează cu echipamentele și modul de acțiune în caz de incendiu, folosind inclusiv furtunurile speciale.

Ca viitori ofițeri, spune studentul caporal Răzvan Axinte, trebuie să cunoaștem tehnica și să ne pregătim în detaliu ca să putem instrui viitorii membri ai echipajului pentru vitalitatea navei. Este destul de greu să acționezi în grupa de intervenție.

Colegii mei a trebuit să se echipeze cu acel costum de protecție, temperaturile fiind oricum ridicate, dar ne-am descurcat și cred că astfel de exerciții ne prind bine pentru momentul în care vom ajunge la nave. Vreau să remarc implicarea și dedicația instructorilor de la bord în pregătirea noastră și în relația cu noi, studenții.

Și în mijlocul acestui furnicar lucrativ și productiv se află două mese și bănci la care se joacă… table, după sistemul două din trei, unde concurează 64 de jucători, într-un sistem piramidal.

Foto: Bogdan Dinu

Este cea mai lungă etapă de marș, aproape zece zile și 1.400 de mile marine, și ne aflăm de două luni și jumătate pe mare.

S-a impus canicula la bord, există pericolul instalării și a rutinei, lumea fiind deja cu gândul la vacanță. Pe alocuri mai sunt și tensiuni, care apar în mod firesc în orice comunitate nevoită să trăiască într-un spațiu redus mai mult timp, astfel încât era nevoie de o supapă care să regularizeze călătoria noastră pe ape.

Prin urmare, locotenentul Attila Bokor a fost desemnat președintele comitetului olimpic marinăresc de pe N.Ș. Mircea și a organizat, în timp record, disciplinele sportive la care concurează tot echipajul și cadeții.

Astfel, avem șah, skandenberg, table, cățăratul și trasul la parâmă, orientarea pe navă, aruncarea bandulei la punct fix, transportarea ghiordelelor cu apă, echiparea în costumul de vitalitate, dar și concursuri teoretice despre cunoașterea navei.

Avem zilele acestea o grămadă de activități, pe lângă carturile, serviciile și îndatoririle zilnice, dar de care nu s-a plâns nimeni până acum. Mai mult, interesul este maxim.

Îmi place diversitatea jocurilor, preciza elevul Valentin Neagu. Acestea ne țin ocupați, zilele trec mai ușor și e chiar frumos. Toți am scăpat de monotonia activităților zilnice. Mi-a plăcut concursul de șah, unde am avut adversari puternici; pe unul l-am învins, la al doilea am pierdut și, dacă o ținem tot așa, va fi din ce în ce mai bine.

Suntem norocoși să participăm la acest marș cu o durată de trei luni. Pare mult, dar acum parcă ar mai merge încă trei luni. Suntem norocoși pentru că unii dintre colegii noștri mai mari au avut parte de un voiaj poate doar de o lună, iar noi am reușit să vizităm 11 porturi, să navigăm prin Oceanul Atlantic.

Fiind un marș cu o durată de peste trei luni, nevoia de exerciții fizice, cel puțin pentru tinerii de la bord, devine obligatorie. Așa că, în lipsa unei săli adecvate, după masa de seară, pupa navei devine palestra de la pupa, unde titular este căpitanul Florin Albici, ofițerul secund, asistat de mai tinerii aspiranți Vili Ciulină sau Marian Slotea, dar și de fruntașul Victor Ghergu.

Locul se umple rapid de gantere, greutăți, tot felul de centuri, chiar și o bancă pentru exerciții, totul pentru a dovedi valabilitatea dictonului Mens sana in corpore sana. Ca să fim corecți, trebuie să spunem că mai există și palestra de la prova, la fel de activă, dar înghesuită undeva în zona timonei de rezervă.

Continuăm să navigăm spre est, pe lângă coasta Algeriei, travers 50 de mile marine, în drumul nostru spre Malta.

Foto: Bogdan Dinu

Sunt foarte fericit că particip la acest voiaj, la bordul N.Ș. Mircea, mărturisește cadetul bulgar Petar Georgiev, că am avut oportunitaea să fiu parte din echipaj și să-mi fac prieteni printre cadeții români și cei străini. Cel mai bun prieten, la bord, este studentul caporal Ioan Tulac, dar sunt foarte apropiat și de cadetul portughez și de cei doi albanezi.

Sâmbăta e zi de weekend pentru unii. Însă, la bord, a venit rândul atelierelor dedicate supraviețuirii pe mare.

La puntea centru, maistrul militar clasa II-a Cristian Gâzea, șeful de echipaj, le prezintă cadeților pluta de salvare și conținutul kitului de supraviețuire cu modul de utilizare și costumul de protecție termică – ca un preambul la executarea rolului de abandon al navei, cu lansarea plutei de salvare, părăsirea navei, saltul în mare și urcarea în plută și care urmează să se desfășoare în zilele următoare.

Cealaltă jumătate a cadeților sunt la prova, unde cei doi scafandri ai bordului, soldatul Filip Iacovici, brevetat din 2008, și caporalul clasa a III-a Constantin Androniciuc, le prezintă detaliat echipamentul de scufundare, răspund răbdător întrebărilor și chiar îi echipează pe studenții Radu Crișan și Manuela Rusu cu costumul și butelia de aer.

Excelentă prezentare pentru profesia de scafandru de luptă, ținută aici, la bordul N.Ș. Mircea, sub soarele Mediteranei, de ziua Sf. Ilie!

  • Bogdan Dinu

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu