Viața militarilor este de multe ori necunoscută publicului larg. Fotoreporterii militari reușesc să prezinte românilor frânturi din activitățile cazone. Ei surprind momente frumoase, cu acțiuni și militari în cele mai diferite ipostaze. Meseria și pasiunea se îmbină perfect în cazul fotoreporterilor.
Pentru o fotografie bună stau zile și nopți lângă militari. Un astfel de exemplu este sergentul Cristian Vlăsceanu, unul dintre cei mai buni fotoreporteri din cadrul Forțelor Navale Române.

L-am cunoscut pe Cristian… pe mare, la un exercițiu important al Forțelor Navale Române, unde am fost alături de el și alți jurnaliști. Am descoperit că avem multe lucruri în comun și acela a fost începutul unei colaborări frumoase. Meseria comună ne-a adus împreună de multe ori și am reușit să prezentăm publicului o parte din activitatea marina­rilor militari.

  • Este fotoreporter la Centrul Media al Forțelor Navale și unul dintre cei mai apreciați profesioniști în domeniu din cadrul Marinei Militare.
  •  A executat serviciul militar între anii 2000-2001, iar din 2006 lucrează în armată. În anul 2016 a fost avansat sergent.
  •  A lucrat la TV Neptun, unde a descoperit pasiunea pentru fotografie.
  •  A studiat arta fotografică la școala de Arte și Meserii Constanța, iar din 2012 este absolvent de studii superioare.
  • Din 2012, ocupă actuala funcție.
  • În anul 2014, sergentul Vlăsceanu a ocupat lcul al III-lea la concursul Omul Anului în Forțele Navale, la secțiunea Jurnalism și Relații Publice.
  • A participat la numeroase exerciții naționale și internaționale.

Sergent Cristian Vlăsceanu

Această poză (sus) este una dintre preferatele mele. A fost realizată în octombrie 2017, la exercițiile din poligonul de pe brațul Sfântul Gheorghe a navelor fluviale. Aceste activități sunt printre cele mai spectaculoase acțiuni ale Forțelor Navale Române.

Spațiul în care se desfășoară, navele care trag, oamenii care muncesc sunt punctele care au contribuit masiv la reușita acestei fotografii. Momentul a fost surprins la fix, cu puțin noroc. Am avut sprijin din partea camaradului meu de la Centrul Media al Forțelor Navale, maistrul Militar principal Daniel Costache.

Oricând, focul la gura țevii este impresionant. Fotografia a fost realizată cu un aparat foto Nikon D3500, la orele dimineții. Este mult de muncă la realizarea unor fotografii, mai ales la trageri, fiindcă normele de siguranță sunt stricte, zona este restrânsă.

Foarte importantă este și planificarea activității. Ca fotograf militar, nu trebuie sub nicio formă să încurci militarii care acționează sau să fii impediment în acțiunea lor. Este foarte important să comunici cu cei care conduc activitatea, să discuți momentele pe care vrei să le fotografiezi, astfel încât să prinzi acțiunea cea mai importantă și să nu încurci desfășurarea muncii lor. Restul…sunt mintea, munca și ochiul fiecărui fotograf.

În orice domeniu, când ești pasionat de ceva și acel lucru îți devine job, te poți considera privilegiat! Eu sunt în această postură.Adevărat, este nevoie să știi bine locurile, să-ți știi locul și momentul exact al tragerilor. De asemenea, legătura cu oamenii este importantă, fiindcă afli algoritmul acțiunii și astfel știi exact ce și cum să faci.

După ce a lucrat o perioadă la TV Neptun din Constanța, Cristi, așa cum îl știu prietenii, a ales să vină în armată. Nu era mulțumit de modul cum era tratat și s-a hotărât să se alăture mediului cazon.

Se făceau angajări directe în marina militară și am profitat. Uniforma m-a atras dintotdeauna și, când s-a ivit ocazia, nu am stat pe gânduri. A fost un pas important în viața mea și nu-l regret. Iubesc marea și marina militară, de la uniformă la ieșiri pe mare și fluviu. Nu aș da pentru nimic marea și în nici un caz nu m-aș muta nicăieri unde nu este aceasta. Nu este nimic mai frumos ca un răsărit pe mare, spune sergentul Vlăsceanu.

În 2011, căpitan-comandorul Mihai Egorov, șeful Centrului Media al Forțelor Navale, a aflat de la un fost coleg de la TV Neptun de Cristi. După care l-a solicitat să facă fotografii la o ceremonie. Era Ziua Scafandrului. I-au plăcut și împreună au decis mutarea la structura pe care o comanda.

Astfel, la sfârșitul anului, Cristi era fotograf militar. Un pas important pentru el și o alegere importantă în cariera sa. Prima activitate oficială a fost vizita unei delegații străine la Statul Major al Forțelor Navale (SMFN).

La finalul activității, șeful SMFN, viceamiralul Aurel Popa, i-a transmis mulțumirile sale. Din acel moment, caporalul Vlăsceanu a știut că acesta este drumul lui în armată. Ce bucurie mai mare decât să combine meseria cu pasiunea!

Prima sa ieșire pe mare a fost cu fregata Regele Ferdinand (F 221). Pentru Cristi a însemnat descoperirea unor noi orizonturi, activități inedite, o cu totul altă abordare, un nou mod de a face fotografii. A fost impresionat. Consideră că încă învață câte ceva la fiecare ieșire pe mare.

Niciodată nu poți spune că le știi pe toate, a afirmat Cristi. Tot timpul descoperi ceva nou, ceva frumos, ceva ce merită imorta­lizat. Nu mulți au această șansă, așa că o fructific la maximum.

Din obiectivul său nu ratează nimic. De la zborul cu elicopterul IAR-330 Puma Naval la exercițiile de tragere, ieșirile pe mare cu mai toate tipurile de nave din Forțele Navale și până la simplul transfer cu RIB-ul de la o navă la alta.

Sunt activități pe care le-a descoperit prin intermediul aparatului foto. O contribuție majoră este și ajutorul colegilor de la Centrul Media al Forțelor Navale. Sunt o echipă unită, sudată, cu rezultate foarte bune. Învață unii de la alții, iar produsele media sunt cele mai importante.

Sergentul Vlăsceanu este foarte ocupat cu activitățile Forțelor Navale Române. Anul acesta are deja 25 de zile de ieșire pe mare sau fluviu, dar media anuală depășește 60 de zile. Are fotografii frumoase, dar realizate cu multe sacrificii, mai ales personale.

Alocă destul de mult timp pasiunii pentru fotografie. De când s-a născut, în 2017, fiul său, Tudor Nicolae, are mai puțin timp. În concediu sau la plimbări în natură nu pleacă fără aparatul foto. Are un grup de prieteni fotografi. Se întâlnesc și discută pe teme foto. La realizarea fotografiilor utilizează aparatele Nikon D 5300, Canon 50D, Canon 5D Mark III, Canon 1000 pe film.

Acesta din urmă chiar este preferatul meu. Fotografia pe film este pe sufletul meu. Sunt din ce în ce mai dificil de procurat filme și de developat. În afară de fotoreportaj, iubesc fotografia monocromă, a declarat Cristi.

Pasiunea i-a devenit meserie și este mândru de asta. Încearcă să scrie cu lumina și să vorbească în culori. Consideră că încearcă să pună și el umărul la promovarea imaginii Armatei României și a Forțelor Navale. Fotografiile realizate de el sunt publicate, în principal, în Observatorul militar și pe siteul www.navy.ro, în Revista Marina Română, dar și pe rețelele de socializare ale MApN.

Despre autor

Lucian Irimia

Lasă un comentariu