Mihai Constantinescu a părăsit această lume minunată pe ale cărei alei a pășit timp de 73 de ani, încercând să dăruiască tuturor, din suflet, un zâmbet, o floare, o rază de soare, un zgomot de-aripă, un cântec de-o clipă. Inima lui, plină de dor și lumină, nu a mai rezistat pulsațiilor cotidiene ale lumii moderne.

O lume care părea că a uitat de cel care, în zilele neguroase ale vremurilor pe care le-am dori uitate, își trimitea vocea pe calea undelor radio către casele celor care încă mai sperau că toamna nu s-a instalat definitiv pe aceste meleaguri.

Mihai Constantinescu s-a stins din viață la 29 octombrie, după șase luni petrecute în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență Floreasca. A lăsat în urmă o carieră profesională de peste patru decenii, timp în care a înregistrat 21 de albume, având numeroase colaborări cu mari soliști ai muzicii ușoare românești. Ultimul album, apărut în 2011, se numește Parte din viața mea, fiind o compilație care cuprinde cele mai bune melodii
ale artistului.

Ultima apariție publică a lui Mihai Constantinescu a avut loc cu o săptămână înainte de a fi internat în stare gravă, în luna mai a acestui an. Cântărețul a fost prezent la emisiunea Drag de România, realizată de Fuego pentru TVR 2. Cariera creatorului melodiei O lume minunată a început să se contureze de la vârste fragede, fiind atras de mic de lumea muzicii.

Mihai Constantinescu a început să cânte în corul de copii al Radiodifuziunii Române, iar, în 1964, intră în grupul Mondial unde lansează piesa Păpușa. Se alătură trupei conduse de Petre Magdin, Modern Grup, în care cânta la trompetă. Aici i-a avut alături pe Marius Țeicu și Marcel Dragomir.

Debutul la TVR s-a produs în 1971, într-un spectacol de varietăți. Patru ani mai târziu, obține, alături de Corina Chiriac, premiul al III-lea la Festivalul Șlagărelor de la Dresda, cu piesa Am visat. Consacrarea a venit în anii ’80, atunci când Titus Munteanu l-a lansat într-un trio memorabil, alături de Olimpia Panciu și Marius Țeicu.În ultimele trei decenii, Mihai Constantinescu intrase într-un con de umbră, mulți grăbindu-se să-l catalogheze ca fiind un artist depășit.

Nu mă simt de nicio culoare depăşit, aşa cum ar putea crede unii. Da, mi s-a spus şi mie că n-aş mai fi la modă, că nu sunt interesaţi, că nu difuzează genul meu de muzică. Eu am înţeles despre ce e vorba, practic, pe ei nu-i mai interesează o anumită generaţie. Deci să nu mai vină să ne vorbească aşa, cu mănuşi, să ne spună că noi suntem valori… Ce valori suntem noi pentru ei? Ei vor cu totul altceva. Noi nu arătăm cu degetul noua generaţie, de ce noua generaţie ar trebui să ne arate pe noi cu degetul? Fiecare are locul lui, iar dacă există şi întrepătrundere între generaţii, cu atât mai bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să te reinventezi, declara regretatul artist într-un interviu acordat revistei Tango, în 2011.

Există un episod mai puțin cunoscut din viața lui Mihai Constantinescu, acesta fiind legat de Revoluția din 1989. Artistul a scris, atunci, o melodie cu un mesaj emoționant despre cei care au murit în acele zile tulburi. Melodia, compusă la îndemnul unui adolescent cu care s-a întâlnit în centrul Capitalei, în zilele căderii comunismului, a fost difuzată de doar două ori în România.

Melodia se numea Flori pentru eroi, fiind inclusă pe albumul Cântă iubire, apărut imediat după Revoluție. Fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute melodii ale artistului este O lume minunată, lansată în 1979. Melodia s-a transformat, odată cu trecerea timpului, într-un adevărat simbol al copilăriei, fiind foarte cunoscută chiar și astăzi

Melodia a apărut într-o jumătate de oră. Am scris-o în jumătate de ceas. Nu mă așteptam să aibă un asemenea impact atunci când am scris-o, dar m-am convins repede că va fi un succes, după o săptămână de la lansare. Am scris-o cu multă pasiune și mult drag, spunea Mihai Constantinescu, despre acest adevărat imn al copilăriei.

Marele regret al lui Mihai Constantinescu a fost acela că nu a avut un urmaș. Într-o vreme, a luat în calcul varianta de a înfia un copil, dar nu a dus la îndeplinire acest gând. Vestea morții sale a întristat lumea artistică din
România, mulți dintre cei care l-au cunoscut exprimându-și regretul ca nu-l vor mai avea aproape pe eternul adolescent, cum frumos îl numea Corina Chiriac.

Greu de exprimat în cuvinte durerea pe care o am. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că prietenul meu de-o viață ne va părăsi atât de devreme. Încă nu pot să accept acest lucru, a spus Petre Magdin, cel care i-a fost profesor în trupa Modern Grup, la începuturile carierei.

Corina Chiriac a transmis că Mihai Constantinescu a fost tipul băiatului vesel, sensibil, drăguț care îți cânta piese vesele și își împlinea cu seriozitate vocația de artist, aceea de a descreți frunțile spectatorilor. Tot ea a adăugat că acesta era un om extrem de vesel care venea cu emoție pozitivă în fața publicului. Era un etern adolescent. A fost un compozitor talentat, marile lui șlagăre fiind compozițiile lui.

Compozitorul Marius Țeicu spune că a sperat într-o minune, ca în cazul lui Cotabiță. Am cântat împreună, el a fost solistul nostru [perioada Modern Grup]. Era ca un vulcan, compunea aproape zilnic. Am cântat împreună mulți ani, în țară și străinătate, am fost în multe emisiuni împreună. Nu-mi vine să cred, mi-e atât de greu. S-a rupt o bucată din mine, din toată tinerețea mea, din toată cariera mea, a transmis Țeicu.

Horia Moculescu l-a cunoscut bine pe Mihai Constantinescu, având multe amintiri legate de regretatul artist. A dispărut unul dintre cei mai colorați baladeuriai ultimelor decenii. Era un creator cu texte directe, conforme firii lui, atitudinii lui față de viață. S-a luptat foarte mult cu viața. A avut o droaie de probleme, a declarat Moculescu.

În același interviu, acordat revistei Tango, în 2011, Mihai Constantinescu a fost întrebat dacă a reușit să lege prietenii de-a lungul vieții. Temporare, niște așa-zise prietenii. Lumea aceasta este ca orice altă lume în care există concurență, iar concurența vine la pachet cu de toate: ură, invidie, ciudă. Și atunci, când, să zicem, că tu ești mai bun – asta se traduce, în contextul ăsta, prin a avea mai mult succes decât altcineva – nu are cum să nu intervină invidia. Precis intervine, precis nu te mai agreează nimeni, precis oamenii vor vorbi urât despre tine. Unii oameni, desigur. Iar asta nu e doar în România, e o chestiune universală, umană, a punctat Mihai Constantinescu.

Poate din lipsă de educație solidă, a început să se exacerbeze tendința asta și să îmbrace forme tot mai urâte. Îmi pare rău, le-am trăit pe toate. Dar sunt un om care nu se lasă înfrânt, nu voi fi înfrânt niciodată, sunt pregătit pentru absolut orice, chiar dacă nu va fi cel mai fericit lucru care mi se va întâmpla. Consider că datoria unui om este să lupte, să lupte și să lupte. Și să mai și zâmbească din când în când, nu costă mult! Dacă nu știe să zâmbească sau i se pare ciudat să zâmbească așa, pe întuneric, măcar dimineața, când se uită în oglindă, să-și tragă un zâmbet: Hai, mă, că ești bine! La muncă, la treabă!

Despre autor

Liviu Anghel

Lasă un comentariu