La 12 noiembrie, se împlinesc 160 de ani de la înfiinţarea Serviciului Topografic Militar Român ale cărui tradiţii le continuă, de la 1 ianuarie 2019, Agenţia de Informaţii Geospaţiale a Apărării General de divizie Constantin Barozzi (AIGA). Nu există metru pătrat de pământ pe teritoriul național care să nu fi fost călcat de zeci de ori de topogeodezi militari. Practic, ei sunt cei care pun România pe hartă.

Aerofotogrammetrie şi ortofotoplanuri sunt termeni tehnici care ar putea da bătăi de cap unui profan. Nu există militar care să nu fi avut în față o hartă, indiferent dacă vorbim de arme tehnice sau infanterie. Și, cu toate acestea, sunt puțini cei care știu de câtă muncă este nevoie pentru a realiza una.

Harta prezentului este informație geospațială, generată dintr-o bază de date.

Pentru a ridica puțin vălul de mister care acoperă această artă, Observatorul militar a stat de vorbă cu o parte din conducerea Agenţiei de Informaţii Geospaţiale a Apărării, respectiv comandantul acesteia, colonel ing. Iulian-Dan Olteanu, și locțiitorul comandantului, colonel dr. ing. Mirel George Marinescu, care se mândresc cu faptul că structura din care fac parte are cel mai mare procent de cadre cu studii și pregătire superioare, în comparație cu alte unități.

Ca un arc peste timp, existenţa continuă a acestei instituţii vreme de 160 de ani s-a fundamentat, în primul rând, pe valorile perene pe care le-a deţinut și, în al doilea rând, pe extraordinara resursă umană. Astfel, în perioada 1870-1910 personalul militar avea pregătire ştiinţifică de matematicieni, astronomi, geodezi şi cartografi, iar personalul civil al unităţii era format din absolvenţi ai şcolilor de arte frumoase din Franţa, Germania şi România, ne-a declarat comandatul AIGA.

La 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Înaltul Ordin de Zi nr. 83, prin care consfiinţea înfiinţarea Corpului de Stat Major General care avea ca atribuţii, conform art. 7, litera a), tot ce atinge de lucrările topografice, geodezice şi statistice, precum şi ridicarea şi lucrarea planurilor de acest fel şi aplicarea acestor lucrări la facerea hărţii cadastrale a Principatelor Unite.

Un prim nucleu era Biroul de Geniu din Ţara Românească – acestuia i se încredinţase, cu un an înainte, continuarea lucrărilor topografice începute în anii trecuţi, păstrarea semnelor făcute pentru triangulaţie şi orice altă lucrare, privitoare la specialitatea lor. Biroul îşi menţinea specificul misiunilor şi în subordinea Corpului de Stat Major General, însă îşi mărea responsabilitatea la nivelul întregii armate a Principatelor Unite, acţionând ca primul Serviciu Topografic Militar Român.

Comandantul AIGA, colonel ing. Iulian-Dan Olteanu.

În acea vreme, realizarea hărţii topografice militare era o adevărată artă, originalele hărţilor fiind desenate în totalitate de mână, cu peniţa, iar matriţele pentru multiplicarea hărţilor erau sculptate în oglindă, în imagine inversă, pe pietre litografice din marmură de Ruşchiţa. Astăzi, datorită evoluţiei tehnicii de calcul și implicit a echipamentelor hardware şi software specializate, tehnologia de realizare a hărții actuale este diferită și constă în simbolizarea elementelor din bazele de date geospaţiale. Cu cât bazele de date conțin mai multe date, cu atât informaţia geospaţială și implicit harta este mai completă şi mai complexă, a continuat colonelul Iulian-Dan Olteanu.

Astfel, transformarea Direcției Topografice Militare într-o nouă entitate, Agenția de Informații Geospațiale a Apărării (AIGA), a dus la consolidarea și crearea unei instituții militare geospațiale moderne, axată pe producerea de informații și servicii geospațiale la standarde NATO.

Agenția este capabilă să realizeze și să furnizeze informații geospațiale în timp scurt, în conformitate cu cerințele utilizatorilor, acoperind toate cerințele tipologiilor de operații militare specifice, desfășurate de forțele armate proprii sau de cele ale Alianței Nord-Atlantice.

Mașină care tipărește hărțile.

O bază de date realizată pentru o foaie de hartă la 1:50.000 poate conţine peste 12.000 de elemente, în peste 120 de straturi tematice. Harta prezentului este, în fapt, informaţia geospaţială, aceasta fiind generată dintr-o bază de date, harta propriu-zisă fiind o selecţie de elemente imprimate, în funcţie de cerinţele utilizatorului.

Aceasta nu mai este doar o simplă hartă, ca în trecut, general valabilă pentru orice militar, indiferent de misiunea acestuia, ci o imagine tematică, specializată, care reflectă elementele de interes modelate pe cerinţele specifice fiecărei misiuni în parte, a afirmat, la rândul său, colonelul Mirel George Marinescu.

În prezent, agenția elaborează politicile în domeniul geospațial, reglementează și standardizează domeniul informațiilor geospațiale, elaborează protocoale privind schimbul de date și informații geospațiale cu structuri similare la nivel internațional și național și reprezintă Ministerul Apărării Naționale, în calitate de autoritate națională în domeniul informațiilor geospațiale pentru apărare, în relația cu NATO, UE și alte instituții naționale și internaționale.

Luând în calcul cerințele actuale, participarea în cadrul exercițiilor militare a constituit principala formă de instruire. În acest context, agenția a desfășurat în paralel instruirea personalului militar ce încadrează statul major și Centrul GEOINT, prin programul de instruire metodică cu ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în domeniul sprijin pentru operații GEOINT.

Comandantul agenției și locțiitorul său, colonel ing. dr. Mirel George Marinescu.

La aceasta, s-a adăugat Convocarea pe linie de specialitate cu responsabilii cu asigurarea geografică din toate structurile Ministerului Apărării Naţionale. Scopul activității a fost acela de instruire a personalului de specialitate și a membrilor comandamentelor de la toate nivelurile pentru utilizarea informațiilor geospațiale digitale și analogice, în vederea implementării principiului de operare pe aceeași hartă pentru toate componentele de forțe implicate într-o misiune.

În anul 2019, echipele de analiză a terenului din cadrul AIGA au participat la exercițiile Joint Resolve 19, Steadfast Cobalt  2019, Rou Saber Guardian 19, Junction Strike 19, Scorpions Legacy 2019, Cetatea 2019 și CWIX 19, în Polonia. Trebuie menționat că, în cadrul Rou Saber Guardian 19, s-a desfășurat procesul de evaluare a echipelor de analiză a terenului în vederea operaționalizării/certificării pentru NRF 2020.

Apreciez efortul conjugat al tuturor echipelor, precum și consistența calității lucrărilor elaborate pe întreg procesul de desfășurare a acestora. Participarea specialiștilor agenției în cadrul principalelor exerciții a demonstrat utilitatea informațiilor geospațiale în etapele de planificare, organizare și executare a unei misiuni, a completat colonelul Olteanu.

În ceea ce privește obiectivele pentru anul viitor, Agenţia de Informaţii Geospaţiale a Apărării General de divizie Constantin Barozzi are în vedere, printre multe altele, implementarea țintei de capabilităţi E 7102N – Joint Intelligence Surveillance and Reconaissance, pentru realizarea şi dezvoltarea Sistemului integrat de informaţii geospaţiale, meteorologice şi oceanografice – GEOMETOC.

De asemenea, o atenție deosebită se acordă operaţionalizării, evaluării, certificării și menţinerii nivelului capacităţii de luptă al echipei de analiză geospaţială a terenului – TERA, în faza de stand-up pe teritoriul naţional, pentru NRF 2020.

Nu există metru pătrat de pământ pe teritoriul României care să nu fi fost călcat de zeci de ori de topogeodezi militari în decursul acestor 160 de ani de activitate a instituţiei noastre. Am făcut acest efort în toţi aceşti ani şi fiţi convinşi că îl vom face şi în continuare, generaţie după generaţie, indiferent de condiţiile istorice specifice fiecărei perioade de timp, a încheiat comandantul agenției, colonel inginer Iulian-Dan Olteanu.

Despre autor

Marius Bâtcă

Lasă un comentariu