Civilizație Spiritualitate Umanitar

Militarii, solicitați  pentru îmbrățișări

 

Corpul de control și inspecție al Ministerului Apărării Naționale a fost sesizat de inimile militarilor săi: Avem nevoie să facem milostenie! În acest sens, a descins de urgență o acțiune în Sulina.

– Ce faceți, sunteți bine?

– Da. Suntem bine, răspund copiii.

– Dumneavoastră sunteți bine?, întoarce întrebarea Ionica. Abia așteptăm ziua în care ne revedem. (Abia s-au despărțit de nici patru zile).

– Dar domnul Dorel ce face? 

– Sunteți tatăl nostru cel mai bun. Dacă ar fi să ne dorim unul, acela ați fi dumneavoastră. Vă iubim nespus de mult! Hei, părinte, vă îmbrățișez.

Din zori și până în seară, telefonul părintelui Mirel este bombardat cu mesaje și cu doruri de revedere din Delta Dunării. Cei 17 copii din Centrul de Plasament Sulina nu știu cum să îl asigure mai bine că îi sunt prieteni atât lui, cât și colegilor săi din Corpul de control și inspecție al Ministerului Apărării Naționale. Dintre aceștia, au cunoscut doar doi până acum, care l-au însoțit pe preotul militar Mirel Ilie pe parcursul a două vizite. Dar iată povestea, de la începutul ei.

– În 2015, rememorează părintele Mirel, am ajuns pentru prima dată la Sulina, împreună cu familia, pentru câteva zile de odihnă. Mereu spunem în viață: Întâmplarea a făcut să…

Niciodată întâmplarea, ci numai Dumnezeu rânduiește! Pentru că nouă ani fusesem preot la un așezământ de bătrâni în Ciolpani și îmi era dor de atmosfera aceea, m-am dus să vizitez centrul de copii din Sulina. Cu două luni înainte, pusesem o sumă de bani deoparte, special pentru a-i dărui undeva, neștiind unde. Îi aveam la mine și i-am lăsat lor.

Vedeți dumneavoastră, atâta timp cât trăim lângă cei apropiați, nu suntem capabili să vedem frumusețea lor decât atunci când aceștia nu mai sunt lângă noi.

Iubim o mamă pe care nu am știut să o sunăm când a trăit, iubim un tată și îl apreciem că a fost exigent cu noi numai după ce a plecat din această lume. Uităm să îi dăm un telefon și să îi mulțumim că ne-a dat viață și că ne-a pregătit pentru ea pășind permanent alături de noi.

La fel și cu copiii respectivi. Locuitorii Sulinei nu vor putea vedea niciodată frumusețea sufletească și noblețea acestor copii, pentru că întotdeauna sunt priviți precum cei de la centru. Nu sunt ca și copiii noștri. Numai că oricare dintre noi putem să fim în postura acelor copii.

Anul trecut, când într-o ședință de coordonare s-a pus problema unor acte caritabile cu participarea militarilor din unitate, părintele a propus Sulina.

– Mirel îmi tot povestea despre proiectele pe care le are aici, în București, cu școala pentru copii surzi și muți, ne explică șeful Corpului de control și inspecție, generalul de brigadă Dorinel Duican.

Cu toate acestea, când am decis să oferim un ajutor social, el ne-a orientat spre Sulina, tocmai pentru că este un loc mai izolat și oamenii care doresc să facă un bine ajung cu greu acolo. În București sau în apropiere merg mai mulți dintre colegii noștri.

Ca de altfel și în alte garnizoane mari, pentru că în niciun caz nu suntem noi primii care facem astfel de acte de caritate. Așa am ajuns la Sulina, în preajma Crăciunului. La sfârșitul săptămânii trecute a fost, din partea unității, al doilea drum la Sulina.

În timp ce vorbește, generalul de brigadă Duican este vizibil emoționat. Își amintește de pozele pe care i le-a arătat părintele cu copiii din Sulina.

 

– Nu am văzut nicăieri atâta afecțiune de câtă au dat ei dovadă față de cei pe care i-am trimis acolo. Dacă ar și învăța mai mult, ce bine ar fi!, concluzionează ca un tată exigent, care s-a trezit dintr-odată cu responsabilitatea a… 17 copii în plus, pe lângă propriul fiu. Nici nu concepe să nu-i vadă pe toți realizați în viața care li se așterne în față.

Este un tânăr de vârstă mai mare – l-am văzut în fotografii – care a cerut sprijin și consiliere pentru că vrea să meargă la Școala Militară pentru Maiștri Militari de Marină, adaugă cu mândrie.

Are rezultate bune la învățătură, după cum am înțeles. Și, atunci, de ce să nu fie ajutat? Îi putem asigura meditații școlare și pregătire pentru examenele de la marină. Iată, cu ocazia acestui gest caritabil, am făcut și campanie de promovare a carierei militare.

Colonelul Dorel Mînea, șeful Secției administrație din Corpul de control și inspecție, l-a însoțit pe părintele Mirel în călătoria de patru zile de la Sulina:

– Atunci când am ajuns acolo, copiii s-au aruncat efectiv în brațele părintelui. Acum îi spun și eu părintelui Mirel așa cum obișnuiesc ei să îl strige: domn’ părinte și tata. Am rămas foarte impresionat.

Ofițer în arma logistică, colonelul Mînea a constatat:

– Mâncare și căldură au. Dar au multe nevoi și vrem să ne implicăm și în modernizarea centrului. Nu au suficiente dulapuri, de exemplu. Un cuptor vrem să le mai ducem cât de repede, pentru că au unul legat cu sârmă ca să nu se destrame. La fel, mașina de spălat, care li se defectează și stă pentru reparații câte o săptămână la Tulcea, perioadă în care nu au unde să spele. Perdelele sunt legate cu sârmă pe la geamuri.

A făcut o listă și măsurători.

– Data viitoare când mergem, pe lângă partea afectivă după care tânjesc, pe lângă jocurile la care participăm cu toții, pentru că și eu am copii acasă și mă pricep să dau în mintea copiilor, vom încerca să ajutăm și cu lucrurile acestea.

A revenit mai liniștit la unitate, după ce s-a convins că centrul este pe mâini bune:

– Doamna Cătălina Bârlădeanu, șefa centrului de copii, m-a impresionat realmente. Este foarte implicată, organizată și îi sfătuiește permanent pe copii.

Militarii Corpului de control nu le întind o mână de ajutor copiilor din centrul de plasament al Sulinei doar în perioada marilor sărbători creștine, ci se preocupă permanent de ei.

Mai mult încă, aflăm de la locțiitorul șefului Corpului de control și inspecție, colonelul Florin Obreja, că în această acțiune umanitară se va mai implica un alt minister:

– Avem o relație foarte bună cu cei de la Ministerul Mediului și încercăm să găsim niște proiecte comune prin care să reușim să le amenajăm copiilor de acolo spațiul de locuit, poate chiar să le reamenajăm și clădirea. Gestul acesta caritabil este ca un bulgăre. Pe măsură ce ne implicăm, ne dorim să o facem și mai mult.

Deși nu a ajuns încă acolo, colonelul Obreja nici nu concepe să nu meargă la Sulina. Le este dator cu câteva îmbrățișări celor mici, pe care deja îi cunoaște din discuțiile lungi cu părintele.

– Să vă spun cum ne-au surprins copiii, începe să ne povestească părintele Mirel. Am mers într-un magazin cu ei să-și cumpere hăinuțele de care aveau nevoie. Când am intrat în primul magazin, s-au învârtit cam 15 minute și au revenit.

– Nu ne place nimic de aici, au justificat.

Am plecat la al doilea magazin. Din nou:

– Nu găsim nimic care să ne placă.

Și era o zi ploioasă, de curgea apa șiroaie din geaca mea. La al treilea magazin, la fel.

– Măi, dar ia stați puțin, cam ce vă place vouă?

– Nu putem să vă spunem, dar ceea ce vrem noi nu găsim, au insistat.

Într-un final, unul dintre ei mi-a destăinuit:

Domn’ părinte, am stabilit între noi ca niciunul să nu cumpere nimic, ca să nu vă cheltuim banii. Ați venit de la București până aici și ați cheltuit atât de mult. Oamenii aceia v-au dat bani și când o să vă întoarceți acasă și vor afla că le-ați cheltuit toți banii lor, ce vor spune? Se vor supăra pe dumneavoastră și poate nu vă vor mai lăsa să veniți aici. Așa că mai bine nu mai cheltuim niciun ban și, de bucurie că le duceți banii înapoi, vă lasă să veniți pe la noi și data viitoare.

O mare problemă este și nici nu știu cum să v-o spun, le-am răspuns.

Care? Dacă mă duc cu banii înapoi, nu mă mai lasă să vin!

Vorbiți serios?

Miha, hai să ne cumpărăm blugi.

Și uite așa și-au cumpărat câteva hăinuțeSperăm ca orice gest caritabil să fie un imbold pentru toți colegii noștri, din fiecare unitate militară, completează colonelul Obreja, rupând emoția și oferind cea mai potrivită concluzie. Dacă fiecare unitate ar lua în grijă câte un cămin, am acoperi aproape toată țara.

Despre autor

Cornelia Mihăilă

Maiorul Cornelia-Gabriela Mihăilă este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Hyperion” şi a studiilor universitare de masterat ale Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative). Domeniul său de interes este Chipul Frumos din omul înveşmântat sau nu în haină militară.

Lasă un comentariu