Miercuri, 21 martie, a avut loc ceremonia de sosire din Afganistan a Elementului Naţional de Sprijin (ENS), rotația a VI-a, a misiunii Resolute Support.

Festivitatea a avut loc în sala destinată unor astfel de evenimente a Bazei Sprijin Logistic Muntenia. Au participat comandantul Comandamentului logistic întrunit, general-locotenent Cătălin Zisu, comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, general de brigadă Dorin Ioniță, personal din CLÎ şi din unităţile bazei, precum şi membri de familie ai militarilor întorşi din teatrul de operaţii.

Activitatea a început prin intonarea Imnului naţional de un cor format din militari ai bazei și dirijat de șeful Serviciului Muzici Militare, colonel Aurel Gheorghiță. A urmat apelul solemn şi un scurt serviciu religios.

Cei 39 de militari din ENS – 13 ofițeri, trei maiștri militari, 14 subofițeri și nouă gradați profesioniști – s-au întors toți, sănătoși, acasă. La comanda detaşamentului a fost colonelul ing. Ginel Blaga, locțiitor al comandantului Bazei 2 Logistică Teritorială Șelimbăr din Sibiu.

Foto: Eugen Mihai

Aflat la a treia misiune în Afganistan, acum, la întoarcere, a subliniat faptul că în spatele datelor statistice privind activitățile desfășurate în teatrul de operaţii stau oameni: Am avut onoarea de a conduce un detașament deosebit, format din profesioniști și oameni de caracter. Dacă s-ar pune problema să le fiu iar comandant, aș accepta fără ezitare. Acolo, fiecare dintre noi a trebuit să fie familia celuilalt. Putem raporta, acum, Misiune îndeplinită!, pentru că acest fapt este dovedit nu numai de activitățile pe care le-am desfășurat, ci și de oameni.

Foto; Eugen Mihai

De asemenea, colonelul Blaga a precizat că modul exemplar în care și-au îndeplinit atribuțiile se datorează și sprijinului primit din țară, de la structurile implicate și de la familiile militarilor.

Noi am fost în Afganistan să îndeplinim o misiune. Am știut care sunt sarcinile ce ne revin. Dar, pe lângă acestea, în teatrul de operații dispui de anumite resurse care, de obicei, nu sunt atât cât, unde și când ai nevoie, însă dăruirea, implicarea, entuziasmul celor aflați la prima misiune, cât și ponderarea celor cu experiență ne-au ajutat să depășim orice obstacol.

Au fost momente grele, precum repatrierea, în septembrie anul trecut, a sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica. Atunci au trăit sentimente greu de descris în cuvinte, când durerea a fost atenuată de solidaritatea umană pe care au manifestat-o toţi militarii din baza Kandahar, români sau din alte armate.

Au fost însă şi momente frumoase. La fel de greu de transpus în cuvinte. Trei prunci, fetiţa plutonierului-major Ionuț Cioclu şi doi băieţei, al caporalului Ilie Vasile și al maistrului militar clasa a II-a Eduard Miriță, au venit pe lume cât timp tații lor erau departe. Trăirile unui tată ce patrulează pe holurile unei maternități, amplificate acolo, au sporit cu mult bucuria revederii.

Nu este uşor să fii departe de cei dragi. O spun militarii, dar şi membrii familiilor lor. Fetița plutonierului-major Petrică Anton avea trei săptămâni când tatăl său a plecat spre Afganistan. Soției i s-a părut că timpul a trecut foarte greu și, fiind la primul copil, a învățat pe parcurs să fie mămică.

Pentru soția caporalului Mădălin Artac, din Buzău, aflat la a doua misiune, după șapte luni de la căsătorie, zilele au fost lungi, dar cu răbdare și multă rugăciune au trecut cu bine. Deși distanța care i-a despărțit era foarte mare, soția ne-a spus că l-a simțit aproape, pentru că au putut comunica foarte mult și a avut sprijinul familiilor.

La rândul său, Mădălin consideră că experiența teatrului de operații este benefică pentru desăvârșirea unei cariere militare.

Locotenentul Ioana Pop, urmând exemplul fratelui său mai mare cu trei ani, a absolvit colegiul militar de la Alba Iulia, iar în 2013, academia, apoi a fost repartizată în București, la un un centru de comunicații al CLÎ.

După prima sa misiune într-un teatru de operații, spune că deși este greu să fii plecat atât de mult timp de acasă, este o experiență pe care o recomandă fiecărui militar. De acolo, își liniștea mama spunându-i că este bine și ușor, că nu are de ce să-și facă griji.

Foto: Eugen Mihai

Mama, venită tocmai de la Vișeu să-și vadă fiica la întoarcerea din misiune, ne-a declarat că se consideră cel mai bogat om, că este mândră de cei doi copii ai săi care au îmbrăcat haina militară. Cu lacrimi în ochi, recunoaște că i-a fost foarte greu și a trăit cu multă teamă în suflet, chiar dacă Ioana îi spunea că totul este în regulă.

Momentele dificile sau frumoase prin care au trecut și implicarea în îndeplinirea sarcinilor au demonstrat că militarii din detaşamentul ENS au alcătuit un colectiv unit. Pentru modul cum și-au îndeplinit misiunea, maistrul militar principal Sandu Mocanu și caporalul clasa a III-a Adrian Ștefan Niculae au primit Emblema de merit În slujba păcii clasa a II-a.

Cu ocazia ceremoniei de săptămâna trecută, comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, general de brigadă Dorin Ioniță, i-a felicitat pe membrii ENS pentru modul cum și-au îndeplinit misiunea, au reușit să se integreze în sistemul multinațional și au colaborat cu partenerii strategici, subliniind că suportul logistic rămâne coloana vertebrală a tot ceea ce înseamnă acțiuni în teatrul de operații.

Comandantul Comandamentului logistic întrunit, general-locotenent Cătălin Zisu, le-a urat bun venit și sănătate, îndemnându-i să nu uite că arma cea mai importantă trebuie să fie cuvântul, care, folosit cu iscusință, poate chiar stopa producerea unor evenimente nedorite: Cred că ar fi interesant dacă fiecare ar așterne pe hârtie trăirile sale în teatrul de operații și toate acestea ar fi strânse într-un volum.

Foto; Eugen Mihai

Astfel, s-ar crea un fond documentar ce ar putea fi de folos celor care pleacă în asemenea misiuni. Eu și Comandamentul logistic întrunit existăm prin voi și trebuie să fiți mândri că faceți parte din această mare familie. Să fiți mândri că sunteți români și, oriunde v-ați afla, să vă amintiți cât de frumos zugrăvea țara noastră Alexandru Vlahuță, în România pitorească, și să considerați, așa cum ne îndeamnă el, că iubirea de patrie trebuie să fie o adevărată religie.

Despre autor

Irina Nedelcu

Irina-Mihaela Nedelcu este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Domeniile de responsabilitate: legislaţie militară, logistică şi probleme sociale.

Lasă un comentariu