Forțele Navale române vor fi prezente la două misiuni internaționale în Marea Mediterană, în perioada următoare, cu fregata Regele Ferdinand, un elicopter Puma Naval și o grupă de militari din Divizionul 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale, în conformitate cu angajamentele asumate de România față de partenerii din Alianță.

Pentru consolidarea cooperării și creșterii interoperabilității cu structurile NATO în domeniul luptei antisubmarin, nava va participa, în perioada 27 septembrie-4 octombrie, la Exercițiul multinațional de luptă antisubmarin Mavi Balina, organizat de Turcia, în apele internaționale ale Mării Mediterane de Est.

La acest exercițiu vor lua parte zeci de nave și aeronave militare, submarine și detașamente de Forțe pentru Operații Speciale din Azerbaidjan, Grecia, Olanda, Pakistan, România, Spania, SUA și Turcia (țară organizatoare), urmând a fi puse în aplicare proceduri standard de operare pentru asigurarea securității maritime regionale și combaterea amenințărilor subacvatice.

A doua misiune a fregatei Regele Ferdinand este planificată în perioada 5-24 octombrie și vizează participarea la Operația maritimă NATO Sea Guardian din Marea Mediterană.

În timpul participării la această operație, fregata se va afla sub comanda operațională națională a Comandamentului Forțelor Întrunite, iar controlul operațional va fi exercitat de Comandamentul Maritim Aliat (MARCOM) al NATO.

La summitul NATO din Țara Galilor, din septembrie 2014, șefii de stat și de guverne au aprobat crearea operației maritime Sea Guardian, operație de tip securitate maritimă în Marea Mediterană, ca parte a Strategiei Maritime a Alianței.

Fregata Regele Ferdinand este comandată de comandorul Marian Ioan și are la bord 240 de militari. Nava a plecat luni, 24 septembrie, din portul militar Constanța și își va încheia misiunile la sfârșitul lunii octombrie.

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu