Doamna E.D. a ajuns la Varșovia cu numai două săptămâni înaintea izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, cu o bursă de studii pentru cercetări istorico-literare pe durata a cinci luni. Declanșarea conflictului o surprinde în Varșovia și reușește, după numai o lună de la deschiderea ostilităților militare germano-poloneze, să se întoarcă în țară și să publice, în serial, sub inițialele E.D., în ziarul „Universul”, peripețiile prin care a trecut, captivă fiind într-o țară răvășită de război.

Bucurându-se de aprecierea istoricului Nicolae Iorga, ea își adună textele într-un volum („Polonia, între viață și moarte”) pe care îl publică, sub îndrumarea marelui istoric, la editura acestuia de la Vălenii de Munte (județul Prahova), în 1940, refuzând însă să-și pună pe coperta cărții numele întreg și păstrând același mister asupra identității sale, probabil dintr-o necesară precauție în condițiile în care pare tot mai evidentă îndreptarea regimului de autoritate monarhică al lui Carol al II-lea spre Germania nazistă.

Iorga își mărturisește, în cele câteva rânduri scrise drept prefață, simpatia sa „neschimbată pentru poporul polon, victimă a unei groaznice fatalități, din afară și dinlăuntru”.

Declanșarea războiului o găsește în Varșovia, iar bulversarea populației, produsă de masivele bombardamente ale aviației germane o determină să părăsească după câteva zile Capitala (căminul studențesc în care era găzduită urma să devină o infirmerie ad-hoc pentru răniți), refugiindu-se la o prietenă poloneză, undeva în apropierea Varșoviei, socotindu-se la adăpost de bombardamentele Luftwaffe.

Se întoarce la Varșovia, după trei săptămâni, atunci când i se permite, găsind capitala poloneză în ruine, acoperită de duhoarea insuportabilă a cadavrelor rămase pe jumătate îngropate în molozul ruinelor. Clădirea Ambasadei României este pe jumătate distrusă.

În cele din urmă, ca cetățean al unei țări neutre, deși guvernul polonez, tezaurul Băncii Naționale și resturile armatei poloneze se salvaseră prin România, obține un permis de trecere („Ausweiss”) spre țară, prin Germania, de îndată ce sunt restabilite liniile ferate din jurul Varșoviei.

Îndură, ca întreaga populație de altfel, o foamete cumplită, fiind nevoită să stea la cozi nesfârșite, ceasuri întregi, pentru a putea obține o farfurie cu supă. Pâinea lipsește cu desăvârșire. Comerțul cu obiectele furate din casele distruse înflorește, hainele sunt la mare căutare și se vând fără a mai ține seama de prețul exorbitant cerut de negustorii clandestini.

Țigările, spune E.D., „sunt de cinci ori mai scumpe decât înainte de război”. Varșovia este acoperită de ploi și ninsori, iar casele continuă să se prăbușească din senin pe aceia care trec pe lângă ele, motiv pentru care germanii încep să le dinamiteze.

Are șansa să fie luată, împreună cu alte femei, într-un tren diplomatic spre Berlin, de unde, prin grija Legației din capitala Germaniei, este repatriată, prin Viena și Budapesta. Ajunge să participe la cursul de deschidere al profesorului N. Iorga, la Universitatea din București, cel mai probabil la începutul lunii octombrie.

E.D. nu e deloc riguroasă în privința cronologiei – care poate fi presupusă prin raportare la alte evenimente (declanșarea războiului, capitularea Varșoviei) – cele relatate se petrec pe durata lunilor august-octombrie 1939. Anul 1940 marchează apariția relatărilor sale în volum, la editura istoricului Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte.

Înainte de toate, deși plutesc în aer norii războiului, intelectualii pe care îi întâlnește E.D., aflându-se într-un mediu universitar, refuză să creadă că va fi război, dar unii, mai precauți, procedau deja la evacuarea familiilor din Varșovia, trimițându-le spre Est, destinație care le apare ca fiind sigură, încă.

Alimentele continuă să se găsească, sunt organizate lucrări de apărare pasivă, se distribuie măști de gaze, chiar dacă, uneori, se stă la cozi interminabile pentru a putea intra în posesia lor. Există o obsesie a folosirii gazelor de luptă, reminiscențe ale spaimelor din anii Primului Război Mondial, transmise.

Limba germană, spune E.D., este prohibită. Un finlandez, bursier ca și ea, care încerca să vorbească nemțește, a fost repede oprit, cerându-i-se să utilizeze limba rusă, și ca urmare a faptului că mulți dintre cursanți proveneau din țările baltice sau erau slaviști din alte țări.

Important de subliniat este că percepția asupra pericolului sovietic este inexistentă, în pofida semnării Pactului Ribbentrop-Molotov, ale cărui prevederi secrete, desigur, nu sunt cunoscute.

Percepția autoarei asupra războiului este aceea a unei urgii teribile care vine din cer, bombardamentele germane sunt nimicitoare și are revelația unei schimbări a chipului războiului, prin contrapunerea, spune ea, a mașinăriilor infernale oamenilor.

Efectul psihologic al acestora asupra populației este dezastruos. Știm, disproporția de forțe a existat între beligeranți, în vreme ce Germania dispunea de 63 de divizii (din care șase de blindate), 2.400 de tancuri, 3.000 de avioane și 1.500.000 de soldați, Polonia avea numai 40 de divizii (din care numai 24 erau mobilizate încă de la început) și 400 de avioane.

Germanii au organizat, de altminteri, un tur al frontului pentru atașații militari acreditați în capitala Reichului, în perioada 8-9 septembrie 1939, siguri, probabil, de o victorie rapidă împotriva Poloniei.

Colonelul (la vremea aceea) Titus Gârbea, care era atașatul militar român la Berlin, a înaintat regelui Carol al II-lea observațiile sale, la 7 octombrie 1939, şi o zi mai târziu Marelui Stat Major al Armatei române, o analiză organizată pe două paliere: unul politic şi unul militar.

Pe baza acestui raport, Secția a II-a a Marelui Stat Major al armatei române a editat, în octombrie 1939, o broșură cu caracter secret, destinată exclusiv uzului corpului ofițeresc (Războiul germano-polon. Constatări și învățăminte, lucrare editată de Marele Stat Major Secția a II-a, București, octombrie 1939).

Partea a doua a raportului privea operaţiile militare care au dus la prăbuşirea Poloniei şi consecinţele acestora asupra situaţiei României. Primul aspect avut în analiză a fost mobilizarea armatei germane. Titus Gârbea aprecia că aceasta a putut fi făcută cu cea mai mare discreţie datorită unei abilităţi aparte a O.K.W.

Fiecare unitate militară avea ordine secrete şi confidenţiale prin care indica soldaţilor mobilizaţi locul şi data la care trebuie să se prezinte la post. Mai mult, fiecare unitate ştia şi localităţile de pe teritoriul polonez la care trebuiau să ajungă şi sconta chiar şi pe data la care aceasta se va întâmpla.

Mulţi militari germani au primit ordinul de prezentare direct în garnizoane pe teritoriul Poloniei, cum a fost cazul oraşului Toruń, la câteva zile după începerea campaniei. Trenurile cu soldaţi şi arsenal militar care circulau în apropierea frontierelor Poloniei aveau vagoane pregătite care urmau să fie aduse direct pe teritoriul polonez odată cu începerea operaţiunilor.

Mobilizarea s-a făcut în mare linişte sub aparenţa unor lucrări de fortificare a frontierei în aşteptarea unei ofensive a armatei poloneze. Majoritatea celor mobilizaţi au primit ordine individuale şi au fost aduşi pentru diferite lucrări de importanţă secundară în zonele unde urmau apoi să fie concentrate marile unităţi operative.

În fapt, aceste lucrări erau parte a unei tehnici de intoxicare deoarece fiecare mobilizat avea ordinul pregătit pentru data începerii ofensivei. Germanii s-au folosit foarte abil şi de criza politică din luna martie pentru a pregăti în linişte ofensiva.

Echipele care s-au ocupat cu decriptarea textelor şi ordinelor armatei erau pregătite în acest sens încă din 1938. În aceste condiţii, concentrarea trupelor a fost foarte rapidă, constând doar în mici marşuri ale unităţilor spre bazele de asalt, fiecare ofiţer ştiind dinainte când şi unde se vor aduna soldaţii.

Chemarea armatei nu s-a mai făcut prin mijloace vechi: decrete şi publicaţii, ci militarii au fost preluaţi deja odată cu formarea grupurilor de armată. De exemplu, soldaţii chemaţi în Prusia pentru mobilizare la Königsberg au fost rapid concentraţi în Armata a 3-a.

În schimb, folosirea de polonezi a vechilor metode de chemare în armată a oferit germanilor justificarea pentru atac care au intoxicat opinia publică vorbind de „ameninţarea poloneză”. Mai mult, mobilizarea armatei poloneze nu a fost terminată până la 1 septembrie 1939. Această tehnică a fost folosită şi de armatele franceză şi britanică ceea ce le-a împiedicat să acorde Poloniei un ajutor eficient.

Doamna E.D. observă și ea haosul care pare să domnească în mișcarea trupelor poloneze, Varșovia fiind cuprinsă de panică. Zvonuri diverse se răspândesc cu repeziciune. E.D. este martora unui incident în care un sceptic în privința unui posibil ajutor aliat își exprimă cu voce tare nemulțumirea („Acum s-au trezit? După trei zile de război?), riscând să fie linșat de populație, care îl târăște, îl înjură și îl bate, socotindu-l spion.

De asemenea, E.D. observă că efortul de a concentra muniția (obuze și grenade) în Capitală a avut consecințe nefaste, fiindcă toate aceste depozite organizate în diferite puncte ale orașului au făcut cumplite ravagii în jur prin bombardarea lor de aviația germană. Moartea copiilor și a femeilor în aceste împrejurări, spune E.D., potrivit zvonurilor care circulă cu rapiditate, fac astfel încât inamicul german să fie și mai detestat.

Însemnările doamnei E.D. subliniază profunda simpatie a autoarei față de cauza Poloniei invadată de Germania nazistă. Pentru E.D., acesta pare să rămână doar un conflict militar izolat, bucurându-se, la ajungerea sa în România, de statutul de neutralitate al țării sale. O, sfântă neștiutoare hire (fire) omenească!, ar fi exclamat cronicarul. Nici nu bănuia ce avea să urmeze…

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu