Preotul militar romano-catolic Florin Buhalea este reprezentantul Bisericii romano-catolice din România în cadrul Secției asistență religioasă din Ministerul Apărării Naționale. L-am invitat să ne vorbească despre misiunea sa duhovnicească.

Ultimele date statistice spun despre catolici că sunt cel mai numeros grup religios din lume. Câți catolici există în cadrul MApN?

Despre cei cuprinși în forțele armate române este greu de precizat o cifră, datorită schimbărilor ce au loc de la an la an. Ca preponderență, cei mai mulți sunt în Moldova, apoi Transilvania și, pe ultimul loc, Muntenia și Dobrogea.

Cât de necesară, de relevantă și de importantă este apartenența fiecărui individ la credință? Cum susține aceasta viața militarilor noștri?

Apartenența la credință este importantă în viața fiecărui om, nu numai a militarilor, pentru că aceasta este fundamentul dezvoltării umane și spirituale.

Poate de aceea primele școli au apărut la umbra marilor catedrale ale lumii, așa cum și pleiada oamenilor cu o înaltă spiritualitate a adus o contribuție importantă în dezvoltarea culturală a omenirii.

Referindu-mă la viața militarilor, consider că aceasta are o și mai mare importanță, pentru că misiunea ostașilor presupune anumite riscuri.

Pe lângă toate celelalte, ei au nevoie și de un suport spiritual și moral, tradus în niște reguli clare în ceea ce privește morala pe care se fundamentează credința lor.

Pentru acest palier suntem noi, preoții militari. Preotul militar este cel care trebuie să asigure confortul spiritual al fiecărui militar cu toată disponibilitatea sa. Un lucru important în viața unui creștin este ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, așa cum tot de ascultare depinde și succesul misiunii noastre.

Foarte mulți din cei cu care comunicăm au nevoie de cineva cu speciale calități care să-i asculte și, eventual, să-i îndrume. Nu întotdeauna au nevoie de soluții, ci doar de cineva competent care poate să-i asculte și să-i înțeleagă.

Există perioade mai delicate în existența noastră pe care trebuie să le depășim cumva. Ce sfaturi dați de pe poziția dumneavoastră de îndrumător și sincer sprijinitor al celor aflați în astfel de situații?

Cei aflați într-un astfel de context nu vor sfaturi, pentru că nici nu sunt capabili de a le urma. Experiențele pe care le trăiesc sunt atât de traumatizante încât, chiar dacă oferi un sfat, nu au puterea de a-l duce la capăt.

Uneori se ajunge la un blocaj al voinței. De aceea, ajutorul nostru vine din însoțirea acestora cu prezența noastră, cu rugăciunile noastre, iar atunci când vor să comunice noi să fim acolo pentru ei.

De câți ani sunteți preot militar și ce realizări de suflet aveți ?

Am 18 ani de activitate în cadrul MApN. Când am venit aici, ca preot militar, încă nu exista o lege care reglementa activitatea preoților militari. Așa că am fost unul din cei care au contribuit la bazele unei astfel de activități statuate și bine definite.

Lucrând într-un mediu ecumenic cu reprezentanți ai altor biserici, fiecare cu specificul său, am putut să creez în timp o relație foarte bună, o comunicare onestă cu aceștia. Celelalte sunt bucuriile mici ale fiecărei zile.

Ce proiecte aveți?

Proiecte sunt multe, dar posibilitățile de realizare a acestora mai puține. Un proiect special, de actualitate, la care țin foarte mult, este cel legat de construcția unei biserici în cadrul MApN.

De fapt, este o dorință mai veche, o biserică ce va servi necesitățile tuturor militarilor, de toate confesiunile. Se spune că Dumnezeu are trei răspunsuri la rugăciunile noastre: da, nu sau încă nu e timpul.

Iată că timpul pentru aceasta a venit! Aș vrea să vorbesc și despre o acțiune care s-a născut acum 60 de ani, în localitatea Lourdes, din Franța, sub denumirea de Pelerinajul Militar Internațional. Orașul este situat în sud-vestul Franței și este cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume închinat Sfintei Fecioare Maria.

Totul a pornit de la doi preoți care au trăit ororile celui de Al Doilea Război Mondial, care au hotărât să meargă în această localitate și să mulțumească Sfintei Fecioare pentru că au scăpat cu viață, dar să se și roage pentru ca astfel de orori să nu se mai întâmple.

Această inițiativă s-a bucurat de multă simpatie în rândul credincioșilor care au devenit și sinceri practicanți. Pentru că veneau și veterani de război cu familiile lor, dar și mulți militari, s-a hotărât ca, o dată pe an, în luna mai, să se desfășoare un pelerinaj la care să participe tot mai mulți pelerini reprezentanți ai armatelor participante la acest război, dar și din armatele altor țări.

România a participat pentru prima dată la acest pelerinaj în anul 1998, iar din anul 2000 cu gardă de onoare și drapel. Am fost prezenți acolo, în fiecare an, până în anul 2008, după care, din motive financiare, acest lucru nu a mai fost posibil.

Anul acesta am reluat participarea la acest pelerinaj, mai ales că este al 60-lea. Reprezentăm țara și biserica, iar acest lucru este foarte important pentru noi toți. Proiectul meu de suflet este acela de a-L face cunoscut pe Dumnezeu tuturor celor care-L caută cu adevărat și încă nu L-au întâlnit.

Câtă nevoie avem de Dumnezeu? Cât de importantă pentru noi este rugăciunea?

Avem atâta nevoie de Dumnezeu câtă nevoie avem de aer. Pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu ar trebui să ocupe un loc primordial în existența noastră. Concretul ne arată că nu este așa.

Însă Dumnezeu există în fiecare dintre noi, diferă doar cât am făcut sau suntem dispuși să facem, ca să-L păstrăm în noi. Pe de altă parte, avem nevoie de rugăciune pentru că doar ea are puterea de înălțare a minții omului către Dumnezeu.

Nu este un act unilateral, nu te poți ruga doar pentru tine. Are multe valențe, mă rog pentru familie, pentru prieteni, pentru toată suflarea acestui pământ, pentru că doar așa rugăciunea devine un pod către Dumnezeu.

În credință căldicei suntem toți, dar locul trebuie să ni-l găsim lângă unul care arde cu adevărat. Sunteți duhovnicul multor credincioși?

În viața unui preot există un principiu. Noi lucrăm cu sufletul, partea cea mai delicată a omului. În accepțiunea spirituală, toți suntem egali. Da, sunt duhovnicul multor militari, dar și a membrilor familiilor lor.

Mulți vin și pentru un sfat de care au nevoie la un moment dat, pentru servicii religioase, pentru a primi sacramentele de credință din viața lor – botezul, căsătoria, spovedania, euharistia, dar și sacramentaliile cum ar fi sfințirea locuinței, rugăciuni pentru răposați sau pentru cei vii și alte practici religioase.

Care este cea mai întâlnită problemă legată de viața militarilor?

Interesant este faptul că, atunci când au o problemă de viață, nu vin doar credincioșii practicanți. Vin și cei care nu sunt, dar în dorința lor de a afla rezolvarea problemei, decepționați de celelalte variante consultate, ajung ca la o ultimă instanță și la preot.

Au fost cazuri ca, după ce totul a trecut, s-au trezit și ei, iar viața lor s-a schimbat în bine și din acest punct de vedere. Alții, chiar dacă au găsit sau nu rezolvarea, au rămas la vechea stare de căldicei…

Problema cea mai des întâlnită este cea legată de familie. Știind că au o misiune în care se implică foarte mult, problemele legate de familie rămân majoritare.

Nu de mult s-a vehiculat știrea că, începând cu anul 2019, creștin-ortodocșii vor sărbători Sfintele Sărbători Pascale la aceeași dată cu romano- catolicii. Cum comentați?

Este doar o știre, neconfirmată încă. În anul 2019, sărbătoarea Învierii Domnului este calculată la 21 aprilie în biserica catolică și 28 aprilie pentru biserica ortodoxă. Căi de rezolvare a acestei probleme ar fi, timpul ne va confirma dacă se va alege o asemenea cale.

Grecii au rezolvat altfel. S-a căzut de acord ca minoritatea să se supună majorității și acum doar o singură dată pe an grecii spun Hristos a înviat!

Știu că participați la diferite întâlniri înalte cu capelani, cu reprezentanți ai armatelor altor state din UE și NATO. Cât de importante sunt aceste reuniuni și care a fost ultima la care ați participat?

Toate aceste reuniuni au o mare importanță deoarece aduc multe lecții de viață și noi informații. Ești pus la curent atât cu problemele, cât și cu lucrurile pozitive, cu reușitele din acest domeniu.

Nu demult am participat, la Helsinki, la o conferință internațională a capelanilor șefi. Impresionant pentru mine a fost discursul capelanilor catolici din țările africane. Din cauza contextului politic și social, ei trăiesc acolo o mare tragedie.

Efectiv, acești capelani nu sunt deloc descurajați, insistă să rămână în mijlocul militarilor, indiferent de ceea ce se va întâmpla în viitor. Toate aceste întâlniri aduc multe noutăți,
întotdeauna avem de învățat unii de la alții.

Un alt beneficiu adus de aceste conferințe și întâlniri este creșterea vizibilității țării, deoarece întrunirile de acest fel reunesc, în general, reprezentanți din peste 20 de țări cu specific diferit.

Militarul se pregătește pentru pace, dar și pentru război. Conflictul armat înseamnă moarte și durere. În ce măsură se poate vorbi de o reabilitare în fața lui Dumnezeu a militarului credincios, cu conștiință, care participă la misiuni internaționale în zonele de conflict?

La examenul pe care l-am susținut pentru a intra în rândul preoților militari am prezentat o lucrare chiar despre acest subiect. Pentru mine a fost puțin mai dificil, pentru că nu aveam experiență în acest domeniu.

Revenind la întrebare, aici nu vorbim de o reabilitare, ci de o misiune. Ei nu sunt acolo pentru a ucide, ci pentru a păstra pacea. Este o atribuție care are niște termeni și niște reguli foarte clare.

Care a fost cel mai prețios lucru pe care l-ați învățat de la părintele dumneavoastră duhovnicesc?

Student la teologie fiind, m-a impresionat în mod special unul dintre profesorii mei. Este omul care ne-a învățat cum poți evolua pentru a înțelege și urma învățăturile Sfintei Scripturi.

Duhovnicul, la catolici, se numește confesor – cel care te ascultă și te consiliază. Confesorul meu a fost cel care a desăvârșit acest lucru. Pentru a înțelege Sfânta Scriptură nu trebuie să citești pagini întregi.

Ajung două versete pe zi, căci valențele pe care le vei descoperi vor fi întotdeauna altele și din ce în ce mai profunde. În timp, sfatul confesorului meu s-a verificat pe deplin.

De aceea îl recomand tuturor celor care vor să se familiarizeze cu Sfânta Scriptură. Și pentru cei care nu se roagă seara, această practică ar înlocui, pentru început, rugăciunea.

Ce recomandați celor care vor citi acest material?

Îi sfătuiesc așa: Nu vă temeți de relația de iubire cu Dumnezeu! El nu este nici un judecător, nici un tiran, ci un tată în adevăratul sens al cuvântului, care ne iubește și ne ajută în orice postură ne vom afla, rugându-L. În final, îmi permit să-l citez pe Sf. Augustin: Coboară în inima ta și de acolo mergi la Dumnezeu!

Despre autor

Elena David

Elena David este asolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii din Bucureşti. Este interesată de medicina militară, asistenţa religioasă în armată şi cercetare ştiinţifică militară.

Lasă un comentariu