General de brigadă dr. Adrian Stroea, comandantul Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”.

Domnule general de brigadă, sunteţi un împătimit cercetător al istoriei militare, în general, şi al istoriei artileriei româneşti, în particular. Cum s-a născut această pasiune? De ce arma artilerie?

De foarte timpuriu am îndrăgit istoria. Contactul cu cărţile valoroase de istorie, cu unele documente vechi mi-a trezit interesul pentru aprofundarea acestui domeniu. Astfel am descoperit aspecte inedite despre istoria armatei şi implicit a artileriei, unele dintre ele mai puţin cunoscute. Nu m-am rezumat numai la a o cunoaşte, ci mi-a plăcut să mă implic în restituirea sa camarazilor şi generaţiilor viitoare prin scrierea unor lucrări, atât ca unic autor, cât şi în colaborare cu colonelul în rezervă Marin Ghinoiu şi cu colonelul Gheorghe Băjenaru. Am în vedere, în mod deosebit, Enciclopedia Artileriei, prima enciclopedie a unei arme a oştirii române, o carte de o mie de pagini, într-un format grafic încântător şi cu un conţinut pe măsura aşteptărilor. De asemenea, cartea Artileria – 165 de ani de existenţă şi lucrarea Istoria artileriei în date şi imagini, o lucrare de referinţă pentru specialiştii din domeniu, pasionaţi de cunoaşterea gurilor de foc de artilerie, menţionată ca atare în marea majoritate a site-urilor dedicate artileriei. În paginile acesteia sunt prezentate toate cele 168 de guri de foc care au aparţinut, de-a lungul timpului, de la înfiinţare, din 10 noiembrie 1843, până în prezent, artileriei române. O altă carte foarte dragă mie este Şcoala militară de artilerie – 130 de ani de existenţă, în care împreună cu colonelul (r) Marin Ghinoiu am reuşit să evidenţiem rolul acestei prestigioase instituţii de învăţământ în pregătirea artileriştilor şi, mai mult decât atât, în formarea unor caractere puternice, a unor personalităţi care s-au dovedit autentici servanţi nu numai ai artileriei, ci ai naţiunii. Este ştiut faptul că, de-a lungul timpului, mulţi artilerişti au deţinut funcţii de mare importanţă în societate (prim-miniştri, miniştri la Ministerul de Război/ Ministerul Apărării Naţionale sau alte portofolii). În File din istoria artileriei – întâmplări, fapte, oameni, carte scrisă împreună cu acelaşi colonel (r) Marin Ghinoiu, am relevat câteva personalităţi emblematice ale artileriei, dar şi fapte mai puţin cunoscute din istoria armei. Doresc să menţionez că lucrărilor inspirate de muza Clio li se alătură şi cele din alte domenii: tactică, strategie, instrucţie şi învăţământ. Fără lipsă de modestie, potrivit cunoştinţelor mele, sunt cel care a participat la scrierea celor mai multe cărţi, studii, articole, regulamente, instrucţiuni despre artilerie de-a lungul timpului şi mă bucur că am avut puterea, timpul necesar şi, nu în ultimul rând, voinţa de a o face.

Istoria trebuie cunoscută profund, fiind ineluctabil necesară pentru a şti să proiectezi viitorul, valorificând înţelept lecţiile oferite de istorie. Din păcate, în momentul de faţă, prea puţini sunt cei care acordă atenţia cuvenită istoriei, inclusiv istoriei militare. Sunt prea puţini cei care cunosc marile bătălii, planurile de campanie, determinările politico-militare care au stat la baza acestora şi cu atât mai mult învăţămintele desprinse. De aceea, cred că este important să se reconsidere studiul istoriei militare, locul său în procesul educaţional din instituţiile de învăţământ militar. Istoria militară oferă tinerilor ce îmbrăţişează cariera armelor modele autentice de comandanţi, modele de evoluţie în carieră şi le dezvoltă sentimentele patriotice. De-a lungul timpului, dezvoltarea artileriei a fost în cadenţă cu cea a artileriilor armatelor moderne, occidentale. Astfel, oştirea română a fost printre primele armate care au trecut de la tunul cu ţeavă de bronz la tunul cu ţeavă de oţel. Ne numărăm printre primele armate care au trecut de la încărcarea tunurilor cu proiectile pe la gura ţevii la încărcarea pe la culată, de la tunurile cu afetul de lemn la cele cu afetul de metal. De asemenea, românii au introdus între primii aparatele de ochire, având astfel posibilitatea de a executa trageri prin ochire indirectă.

Prin urmare, artileria armatei române a fost întotdeauna în cadenţă cu elementele de noutate tehnologică din domeniu. Parteneri în înzestrarea armatei române au fost de-a lungul timpului firme de renume precum Skoda, Schneider, Krupp, iar caracteristicilor tehnico-tactice ale unora din piesele de artilerie fabricate de acestea au fost proiectate adesea conform cerinţelor formulate în caietele de sarcini de ofiţerii români de artilerie. Din păcate, o spun cu toată responsabilitatea, pierdem cadenţa în momentul de faţă, în ceea ce priveşte modernizarea artileriei, în raport cu realizările pe plan mondial. Lipsa unor senzori performanţi în descoperirea ţintelor, exceptând Sistemul Argus, generează o disfuncţie acţională majoră artileriei. Cine nu deţine astăzi radare contra baterie este anacronic în raport cu realităţile câmpului de luptă. De asemenea, un alt neajuns îl reprezintă lipsa muniţiei inteligente, ceea ce face ca precizia tragerilor să nu fie cea dorită, iar consumurile de muniţie să fie mari, ceea ce imprimă o presiune substanţială asupra sprijinului logisticii. Cu toate acestea, nutresc speranţa că artileria, cea pe care, cândva, Carol I, el însuşi artilerist, o numea podoaba oştirii mele, îşi va regăsi locul care i se cuvine alături de artileria armatelor moderne ale lumii. Nu pot să nu menţionez involuţia în potenţialul de lovire la distanţă al artileriei terestre, fiindcă acum mai bine de jumătate de secol, în 1961, armata română dispunea de rachete operativ-tactice, iar un an mai târziu, de rachete tactice, primele asigurând posibilităţi de lovire la 300 de kilometri, iar celelalte la 72 km. Paradoxal, astăzi, distanţa maximă de lovire este de doar 45 km, ea fiind asigurată de sistemul LAROM aflat în înzestrarea marii unităţi pe care o comand!

Ritmul încet de dezvoltare al artileriei în ultimile două decenii s-a datorat în bună măsură şi faptului că preocuparea principală a factorilor responsabili a reprezentat-o, cu prioritate, asigurarea tehnică a structurilor de manevră participante la misiunile din teatrele de operaţii. O măsură absolut necesară din această perspectivă, dar nu şi suficientă în raport cu nevoile de înzestrare pentru realizarea unei capacităţi naţionale de apărare credibile a armatei. La nevoie, apărarea ţării se va face prin misiuni de tip combat, în cadrul cărora artileria terestră este principala forţă de lovire cu foc, ea fiind expresia hiperviolenţei pe câmpul de luptă. De aceea, apreciez că trebuie să se intensifice măsurile de adecvare acţională la cerinţele actuale ale luptei armate.

Cum evaluaţi cei aproape trei ani, în curând, în care v-aţi aflat la comanda Brigăzii 8 LAROM?

A fost o perioadă rodnică, cu împliniri, dar şi cu nerealizări. Întreaga activitate în funcţia de comandant de brigadă – funcţie pe care, trebuie să o spun, am obţinut-o târziu şi anevoios – a fost subscrisă bunei credinţe. Am încercat şi sper că am şi reuşit să exercit un act al comenzii fundamentat pe respectarea strictă a legilor şi a normativelor specifice în vigoare, precum şi pe respectarea deplină a cerinţelor de probitate morală în raport cu şefii şi subordonaţii. Nu întâmplător, la mine pe birou se găsesc în permanenţă două cărţi care nu au rol decorativ, ci sunt aproape de sufletul meu, Biblia, respectiv Constituţia, ca expresie a nevoii de exprimare profesională în conformitate cu prevederile legii fundamentale a ţării şi cu învăţăturile cărţii de căpătâi.

A fost o perioadă benefică, în sensul că împreună cu subordonaţii am reuşit să îndeplinim misiunile stabilite, cu precădere pe cele de instruire. În cadrul procesului de instruire un loc aparte l-am acordat activităţilor practic-aplicative din poligoane, cu precădere tragerilor de instrucţie şi apreciere. În fiecare din aceşti trei ani am executat trageri cu tehnica de artilerie din dotare, cu toate unităţile din subordine, în poligoanele Smârdan şi Cincu, rezultatele fiind foarte bune. Ţin să menţionez că tragerile cu tehnica din dotarea marii unităţi sunt activităţi complexe, riguroase, ce impun profesionalism, multă muncă şi responsabilitate. Prin urmare, instrucţia a fost o prioritate fundamentală. Am urmărit în permanenţă ca aceasta să se desfăşoare pragmatic, ţinând cont că subiecţii săi sunt cu adevărat profesionişti şi, prin urmare, accentul trebuie pus pe menţinerea cunoştinţelor şi a deprinderilor. În acelaşi timp, m-am preocupat de motivarea subordonaţilor în a se autodepăşi, a-şi dori să fie temeinic pregătiţi, să urmeze forme de pregătire superioare, de a avea o exprimare profesională cât mai bună cu putinţă.

Am încercat şi am convingerea că am reuşit să promovez imaginea marii unităţi şi a artileriei atât în cadrul armatei, cât şi al societăţii civile, printr-o diversitate de activităţi desfăşurate, inclusiv în spaţiul public. Între acestea, un loc aparte l-au avut manifestările din acest an, prilejuite de împlinirea centenarului existenţei Brigăzii 8 LAROM. O realizare legată de acest eveniment, care mă bucură enorm, a fost reconfigurarea şi modernizarea Sălii Tradiţiilor. Aceasta relevă persuasiv şi chiar emoţionant, în sinteză, drumul centenar al devenirii marii unităţi. Este expresia eforturilor noastre volitive de a transmite generaţiilor ce vor veni mesaje pertinente despre ceea ce am fost, ceea ce am realizat noi şi înaintaşii noştri.

Din păcate, unele obiective nu le-am îndeplinit sau le-am îndeplinit parţial, ca urmare a insuficienţei resurselor materiale şi financiare. Dar, în ansamblu, apreciez cu deplină obiectivitate că cei trei ani de exercitare a funcţiei de comandant de brigadă, a singurei mari unităţi de artilerie, au fost ani rodnici, cu multe reuşite şi bucurii. În acest moment, trăiesc bucuria că am exercitat toate funcţiile pe linie de comandă în armă, la toate eşaloanele, fără să ard etape: comandant de pluton, comandant de baterie, comandant de batalion, comandant de centru de instrucţie şi comandant de mare unitate. De asemenea, sunt extrem de onorat că am avut privilegiul de a exercita atribuţiile funcţiei de inspector al artileriei române, pe care, de-a lungul timpului, au deţinut-o somităţi ale armei, printre care îi amintesc pe generalii Gheorghe Manu, Referendaru şi Constantin Coandă, tatăl marelui savant. În concluzie, referitor la cariera mea militară pot spune cu mândrie, acum aproape de finalul acesteia, că a fost una de succes. A fost subscrisă total iubirii de ţară şi oştire. A fost realizată cu dăruire, cu responsabilitate, cu demnitate şi onestitate, în deplin acord cu cerinţele fiecărei trepte în ierarhia militară. Nu m-am bazat decât pe forţele proprii. N-am iubit nimic mai mult decât verticalitatea în realizarea profesională. Am dezavuat din adâncul sufletului obedienţa, arivismul şi impostura. Am avut tăria să rostesc adevăruri incomode. De aceea, am fost un subordonat incomod unor şefi, dar un comandant apreciat şi respectat de subordonaţi.

Aveţi şi o carieră didactică.

Activitatea didactică este o altă realizare profesională de care sunt mândru. Calitatea de cadru didactic reprezintă o bucurie a sufletului meu, alături de aceea de a fi general al Armatei României. Poate chiar mai mare, decât aceasta din urmă, având în vedere modul cum a fost acordat uneori acest atât de râvnit grad. Participarea la viaţa universitară, la procesul de învăţământ, dă naştere unui sentiment special. Nimic nu este mai nobil, mai onorant decât efortul şi posibilitatea de a transmite ceva din experienţa, din cunoştinţele tale tinerei generaţii. Vă spuneam că şi cărţile scrise au pornit de la convingerea că parte din cunoştinţele tale, din experienţa ta trebuie transmise generaţiilor viitoare. Întotdeauna am fost fascinat de versurile poeziei Testament, a marelui poet naţional Tudor Arghezi: Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte. M-am străduit şi am reuşit să-mi adun numele pe câteva cărţi, care îmi vor permite, dincolo de existenţa efemeră, să port un dialog cu cititorii generaţiilor ce vor veni, dar şi să rămân în fişierul afectiv al camarazilor cărora le-am fost dascăl, prin cunoştinţele transmise fie ca lector la Centrul de Perfecţionare a Cadrelor de Artilerie de la Ploieşti, fie în calitatea de cadru didactic la Academia Forţelor Terestre.

Aşadar, domnule general, istoric militar, ofiţer de comandă, dascăl. Imaginaţi-vă că aveţi în faţa dumneavoastră un tânăr ofiţer de artilerie pe care aţi vrea să-l regăsiţi peste 20 de ani, de pildă, comandant al Brigăzii 8 LAROM. Ce i-aţi spune?

I-aş spune că în permanenţă trebuie să fie exigent cu sine însuşi. Să înveţe cu responsabilitate, astfel încât să fie un bun profesionist. Să demonstreze în permanenţă o probitate morală ireproşabilă. Să nu fie mic cu cei mari şi mare cu cei mici. Să îşi aleagă modelele potrivite şi, din fericire, armata, şi implicit artileria, oferă atâtea modele profesionale excepţionale! Să se impună ca personalitate puternică atât în cazarmă, cât şi în societatea civilă. În acest sens doresc să reamintesc că de-a lungul timpului ofiţerii au fost percepuţi în societate ca intelectuali rasaţi, motiv pentru care au deţinut demnităţi publice înalte. Au impresionat şi au fost voci ascultate şi respectate în societate. Au fost membri de drept ai Senatului. Au fost membri ai Academiei Române, fapt care astăzi, din păcate, ţine doar de istorie. Şi avem mulţi intelectuali în armată care ar putea face parte din elita ce se regăseşte sub cupola Academiei Române. Prin urmare: dorinţă, muncă, responsabilitate! Deţinând toate aceste calităţi, tânărul de astăzi se va impune obiectiv în faţa decidenţilor, reprimând orice eventual reflex subiectiv al acestora şi va fi numit – sper că împuternicirile vor fi atunci o excepţie şi nu o regulă! – comandant de mare unitate.

Acestea sunt elementele care pot da certitudinea unei deveniri profesionale în măsură să permită accederea la singura funcţie de general de artilerie, din prezent, din Armata României, aceea de comandant al Brigăzii 8 LAROM.

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

4 comentarii

  • Domnule colonel nu va suna nimic fals in vorbele domnului general, de altfel un deosebit militar al armatei romane, din nou avem vorbele la noi dar …. nu avem cu ce [legat de tehnica].

  • Da, munitii inteligente, rachete cu raza marita de lovire (150km si 300+km), radare de artilerie, un sistem similar HIMARS, pe sasiu amfibiu (daca tot e high mobility).
    Dar sa nu uitam si lucrurile mai putin spectaculoase cum ar fi fabricarea integrala in Romania a loviturilor reactive cal. 122mm si 160mm. Cum te duci la lupta cand, la consumul urias de munitie reactiva, trebuie sa astepti sa-ti vina containerele cu rachete 160mm din Israel si motoarele pentru loviturile de 122mm din Franta?

Lasă un comentariu