Arma condeiului

O țară de designeri vestimentari și croitori

Au fost prezentate, săptămâna trecută, într-un spectacol de anvergură, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, cu toate caracteristicile unei plimbări profesionale pe catwalk, propunerile privind noile ținute pentru Forțele Terestre și Forțele Aeriene, realizate de designerul Alexandru Ciucu.

Le-am înfățișat, într-un supliment special al publicației săptămânale a MApN, Observatorul militar, spre mai bună cunoaștere și înțelegere a schimbărilor propuse, de la culoarea țesăturii până la particularitățile croielii și ale altor elemente vestimentare.

Detalii despre parcursul pe care aceste ținute îl vor urma oferă, în această ediție a hebdomadarului nostru, generalul de brigadă Constantin Negrea, șeful Direcției Logistice, a cărui deschidere spre dialog o apreciez. Colega mea, Irina Nedelcu, i-a adresat întrebările pe care cei mai mulți dintre dumneavoastră le-ați fi formulat dacă ați fi avut prilejul să dialogați, fără a se feri de chestiunile incomode. Îl prețuiesc pentru asta.

De altminteri, atunci când am avut eu însumi ocazia de a discuta cu generalul Negrea, m-a convins că citește cu atenție paginile rețelelor sociale, fiindcă e sincer interesat de opiniile acelora care vor beneficia de schimbările vestimentare, conștient că o asemenea reformă a ținutei militare pentru generali, ofițeri, subofițeri, maiștri militari și soldați/gradați profesioniști va trebui atent chibzuită.

Așadar, să fie cât se poate de limpede, este vorba doar de propuneri de ținute. Care au fost realizate, în urma unor căutări asidue, de designerul Alexandru Ciucu pro bono (deci, gratuit!), după consultarea specialiștilor de la Muzeul Militar Național Ferdinand I unde se află, în opinia mea, cei mai buni experți în uniforme militare și îi am în vedere aici mai ales pe Horia Vl. Șerbănescu și Emil Boboescu.

Într-un interviu pe care îl vom publica într-unul din numerele viitoare, aceeași Irina Nedelcu vă va oferi și punctele de vedere ale celui care și-a asumat această dificilă misiune, convins ab initio că va declanșa un val de critici mai mult sau mai puțin constructive, Alexandru Ciucu fiind principalul responsabil cu găsirea ținutei potrivite cu care armata română va putea fi echipată în secolul al XXI-lea.

Am citit, la rândul meu, mai toate comentariile plasate de cititorii noștri în pagina de Facebook a publicației, dar și în alte pagini care au distribuit fotografii cu propunerile noilor ținute militare.

M-a frapat, înainte de toate, un mod de gândire de care mă tem că ne va fi greu să ne debarasăm. Explicabil istoricește, justificabil dintr-o perspectivă psihologică mai amplă, dar profund nociv pentru eventualele schimbări prin care armata română a trecut, trece și va continua să treacă în parcursul său, dezirabil, spre o armată modernă, compatibilă cu acelea din Alianța Nord-Atlantică.

Fiecare asemenea modificare/schimbare/inovație/achiziție pare a fi urmărită de supoziția bine-ascunderii demonului corupției, urmărită fiind de suspiciuni mai mult sau mai puțin întemeiate că la mijloc e vreun câștig oneros, o afacere, un aranjament de culise, în tot cazul, ceva necurat.

Nu putem primi fiecare asemenea schimbare sufocați perpetuu de demonul îndoielii, chiar dacă sunt convins că spiritul critic e bine să fie treaz mereu. Dar nu e chiar același lucru. Cred că prezumția de bună-credință trebuie să funcționeze și sunt convins că este combustibilul speranței noastre întru schimbarea în bine.

O spun foarte clar, nu sunt împotriva noilor propuneri și nici nu mă declar a fi partizanul acestora.

Am urmărit atent schimbările aduse, am unele opinii, dar, în ansamblu, vă mărturisesc, mi-a fost imposibil să rostesc, atât de tranșant, precum unii comentatori iritați, nu-mi place. Fiindcă nu-mi place mie! Căci acesta părea a fi singurul, irefutabilul argument. O chestie de gust până la urmă.

Înțelegând, prin această atitudine, că ar exista un grup (cam) larg de specialiști în design vestimentar, de croitori (viteji) a căror îndeletnicire de-o viață nu va fi fost alta decât croirea unor costume bărbătești, asortarea culorilor, alegerea cu gust a accesoriilor.

Pe unii chiar îi cred că au gusturi vestimentare certe. În privința altora sunt cam sceptic. Mulți obișnuiesc să spună cu mândrie masculină că până și cravatele le sunt alese de doamnele din viața lor… Dar par să știe totul despre culori, asortări și croieli bărbătești. Să avem puțin bun-simț, zic…

Apoi, ușor-ușor, cu docte trimiteri la tradiție, au apărut și conservatorii indignați, tobă de cunoștințe despre ținutele armatei române de-a lungul secolelor. Tocmai vă spuneam că eu știu doar doi specialiști, la Muzeul Militar Național. Cam atât.

Alții cred că se uită mai degrabă la unele fotografii de epocă – destul de puțini, bănuiesc! – admirându-le în splendoarea lor coloristică, în… alb și negru! Însă cei mai mulți – fiți sinceri! – nu cred că pot descrie cu acuratețe o ținută din anii interbelici sau din primele decenii ale regimului comunist.

Nu vreau să dau lecții nimănui, dar nu mă pot abține la un zâmbet abia reținut atunci când, cu pompă de mare învățat, mi se vorbește de tradiții.

Până la Primul Război Mondial, am copiat uniformele vestice, după modele care ni s-au părut interesante, într-un melanj franco-prusac, iar în anii conflagrației mondiale cam toate ținutele militare se reinventează coloristic și funcțional după chipul conflictului major al epocii industriale care avea să ridice carnagiul la un nivel nemaiîntâlnit până atunci.

Anii interbelici cunosc fanteziile vestimentare (uneori, venale, da!) ale lui Carol al II-lea, se poate vorbi de o ținută stabilizată în anii celui de Al Doilea Război Mondial, cu o anume nuanță de kaki, pentru ca sovieticii să-și impună, în primii ani ai regimului comunist în România, propria ținută, dornici de uniformizarea completă a lagărului socialist.

Abia în anii ’70-’80 ai secolului al XX-lea, se poate vorbi de o revenire, parțială, la uniforma clasică din anii interbelici și ai celui de Al Doilea Război Mondial, pentru a cunoaște iarăși schimbări (inclusiv în nuanța de kaki!) după 1990 (rămâne și azi în amintirea mea oribilul veston cu două rânduri de nasturi!).

Așadar, avem unele tradiții, de acord, dar nu apăsați prea tare pe acest cuvânt, căci pleznește iute pe la încheieturile istoriei la o analiză minuțioasă a ținutelor militare din ultimii măcar 100 de ani.

Și fiți mai optimiști și mai încrezători în schimbare! Fiți parteneri într-un dialog constructiv!

Iar celor care cred că nu aceasta era prioritatea armatei române astăzi, le pot spune că nimeni nu a vorbit despre ținuta militară de oraș ca fiind o prioritate. Sau cel puțin nu am auzit eu o asemenea declarație tranșantă.

Însă mă gândesc, fiindcă unii sunt preocupați de echipamente și înzestrare – ceea ce e firesc, de altminteri! – că mai toți ne cumpărăm echipamente electronice în propriile apartamente (unii, mai mult, chiar și câte două autoturisme!), interesați fiind, în egală măsură, și de hainele pe care le purtăm, măcar să putem ieși decent îmbrăcați din casă. Nu mi-au părut niciodată perfect opozabile cele două preocupări. De ce ne-ar părea în cazul acesta?

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

2 comentarii

  • Era mai normal un proces anterior de testare a ținutelor și a părerilor utilizatorilor finali și ulterior organizată prezentarea fastuoasă? Poate erau însușite unele observații și evitate astfel părerile „cârcotașilor”. Mai la începutul anului erați parcă indignat de faptul că militarii vor trebui să poarte ținuta de oraș și serviciu pe timpul deplasării la și de la serviciu… cam cum credeți că ar arăta ținuta aceasta nouă dacă va fi purtată zilnic prin trenuri, tramvaie, busuri, biciclete sau chiar pe jos?
    Actuala ținută este mai mult decât decentă deci putem ieși oricând cu fruntea sus din „casă” ….
    Toate bune!

    • Transparenta acestei consultari imi place. Vreau sa fie totul la lumina! Uite, asa arata, ce credeti, cum ar trebui…
      Nu are nicio legatura purtatul cu felul in care arata noua tinuta. Presupun ca stiti sa faceti diferenta intre una si alta. Purtarea ei, fie si din fir de aur de ar fi, ramane optionala. Slava Domnului!
      Daca, totusi, e sa o facem din start pentru jeg, eu zic sa nu ne complicam. O facem gri-sobolan, gata murdarita, sa stim macar ca nu se vede…
      Si chilotii ii putem tine pe noi tot asa, o buna bucata de vreme, dar sa nu fie albi, mai degraba bej-maro, sa fim siguri…
      Ronin, nu ma dezamagi! Deja am pretentii de la tine!

Lasă un comentariu