A fost odată ca niciodată, pe vremea când fotbalul era un sport jucat cu inima, Pantera Neagră, un portar scund, dar foarte agil, inclus de site-ul UEFA în clasamentul celor mai valoroși goalkeeperi din istorie.

Ion Voinescu, născut la 18 aprilie 1929, în comuna giurgiuveană Valea Dragului, a început să joace fotbal cu băieții, pe maidan la Baba Lina. Acolo a fost remarcat de antrenorul de la pitici al clubului Olympia București, echipă la care a debutat, ca mijlocaș, în 1939, cu puțin timp înainte de izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial.

Evoluțiile sale nu au fost însă convingătoare astfel că, printr-o întâmplare, a îmbrăcat tricoul de portar al echipei de pitici, remarcându-se pentru calitățile fizice – detentă și elasticitate, dar și cele tehnice, ca priza la balon, anticipație, calm, dublate de dăruirea până la sacrificiu.

În 1950 a fost transferat la CCA București, denumirea clubului Steaua din acea perioadă și, cu el în poartă, echipa roș-albaștrilor a câștigat șase titluri de campioană și cinci Cupe ale României. A fost selecționat de 22 de ori în naționala României, într-o perioadă în care meciurile internaționale erau o raritate.

Vârful de lance al carierei sub fald tricolor a fost, fără îndoială, participarea la turneul olimpic de la Helsinki, din 1952, unde presa finlandeză i-a acordat titlul de cel mai bun portar al lumii.

Primul sportiv român decorat cu Ordinul Muncii, în 1951, Voinescu a avut, în perioada sa de glorie, o frumoasă concurență sportivă pentru postul de portar, cu prietenul său, Costică Toma. Cei doi ajunseseră să se antreneze cu atâta sârg, încât lumea spunea, în glumă, că niciunul nu se culcă înaintea celuilalt, de teamă ca oponentul să nu mai facă, seara, un mic antrenament.

Regimul comunist a împiedicat transferul său la Arsenal Londra și CR Vasco Da Gama (campioana Braziliei), dar Voinescu a avut o influență după ce a agățat ghetele în cui, antrenând viitoare vedete ca Vasile Iordache și Helmuth Duckadam, se arată în descrierea marelui sportiv pe site-ul UEFA, unde Ion Voinescu apare nominalizat alături de cei mai valoroși portari din istoria fotbalului mondial.

Sportivul s-a retras în glorie, în 1964, dedicându-se antrenoratului. A devenit șeful centrului de copii și juniori ai Stelei fiind, în același timp, și antrenorul de portari la echipa de seniori. A contribuit din plin la cel mai mare succes al fotbalului românesc – cucerirea Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei României.

Tehnica sa remarcabilă de apărare a loviturilor de pedeapsă, exersată deseori în timpul carierei, i-a transmis-o lui Duckadam, făcând posibilă excepționala performanță a portarului stelist, în finala de la Sevilla, cele patru penalti-uri consecutive apărate având semnătura lui Voinescu pe ele.

A fost unic, un portar extraordinar. Datorită lui nu m-am lăsat de fotbal când am venit la Steaua și am luat câteva goluri ușoare, a declarat Duckadam pentru UEFA.

Viața celebrului Țop – poreclă care descrie scurt toată energia lui, a fost marcată de evenimente.

A trăit monarhia, apoi comunismul, a traversat un război mondial, a fost anchetat de securitate, dar a reușit, totuși, performanțe unice în fotbalul românesc.

Și pentru că nimic nu este întâmplător în viață, și-a cunoscut soția, pe Ileana, cu care a fost căsătorit 62 de ani, la un meci de fotbal, unde a recunoscut-o din visul avut cu patru luni înainte. Pentru a se apropia de ea, a condus-o acasă, mergând, pe jos, 14 kilometri. Fiica sa, de care a fost întotdeauna foarte mândru, i-a călcat pe urme, urmând o carieră de ofițer.

Slujba de comemorare de un an pentru colonelul (r) Ion Voinescu se va desfășura sâmbătă, 9 martie, la ora 11.30, la Cimitirul Sfânta Vineri (Calea Griviței).

  • Cristian Frisk

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

1 comentariu

Lasă un comentariu