Colonelul Florin Oancea este medic specialist în ortopedie și traumatologie și Șeful Serviciului Sprijin Medical Operațional din Statul Major al Apărării. El este și doctorul echipei de handbal feminin al Clubului Sportiv Municipal București și, nu în ultimul rând, parașutist militar.

S-a născut îmbrăcat militar, cum îi place acum să glumească, dar știe că nu a fost întotdeauna așa. Tatăl lui a fost ofițer de tancuri și a încercat să-i insufle dragostea pentru ținuta militară de când era copil, atunci când trăgea cu ochiul la exercițiile de luptă cu tancul din poligonul de la Pitești.

Dar dragostea lui cea mare a fost și a rămas medicina. I-a plăcut asta de când se știe, dar timpul l-a învățat să ia cea mai bună alegere și a ajuns să combine halatul alb cu ținuta militară.

Viața de medic și-a început-o în 1999 și își aduce aminte cu nostalgie de titlul lucrării de licență, care a fost „Tratamentul chirurgical versus tratamentul conservator în entorsa laterală de gleznă”, studiu care l-a ajutat de-a lungul timpului în tratarea pacienților.

Le-am explicat tuturor că prima entorsă prost tratată, prost va merge toată viața. Fără un tratament corect de la început, vindecarea nu va fi cea dorită și consecințele nefaste se vor vedea în timp. De asemenea, recuperarea este foarte importantă în tot acest proces tehnologic, concluzionează doctorul.

Ortopedia și traumatologia l-au condus spre patologia sportivă. A făcut judo timp de 20 de ani și, astfel, a avut contact cu mulți sportivi. Da, contact, fiindcă mă refer atât la aruncările specifice din zona de luptă, cât și la faptul că atunci când nu lupta devenea doctor pentru alți sportivi, ajutându-i când se accidentau.

După ce își tăvălea adversarul pe covor și câștiga partida, se transforma în medic și îi dădea o mână de ajutor chiar la locul faptei. Din atacator, la început, devenea salvator, la final. Așadar, a putut să privească această ramură a medicinei din ambele tabere, fiind competitor și preparator medical, deopotrivă.

90% din pacienții mei sunt sportivi, la echipe de baschet, fotbal, rugby sau handbal. În momentul de față, am un contract de colaborare, fiind medicul echipei de handbal feminin a Clubului Sportiv Municipal București.

Un episod inedit s-a petrecut la un meci, când a fost medicul ambelor echipe de pe teren, asta pentru că era medicul echipei-gazdă, dar și medicul unei jucătoare care activa acum în echipa oaspeților. Se știe că o handbalistă își poate schimba destul de des echipa unde joacă, dar medicul personal și-l schimbă mai greu, căci între cei doi se creează o relație de încredere.

Am satisfacții când un sportiv care câștigă o medalie vine și îmi mulțumește pentru că l-am ajutat să performeze la cel mai înalt nivel. Mai presus de bucuria personală, stă contribuția la succesul echipei.

După ce a terminat facultatea de medicină, soarta a făcut să fie repartizat în stagiatură la un divizion de rachete de la Zărnești. Așa și-a început și aventura sub haină militară. În 2001, viața l-a adus la un batalion din Clinceni, unde și-a început viața de medic de unitate.

Acolo, 90% din cei care lucrau în cazarmă erau personal aeronavigant. I-a plăcut atât de mult, încât tânărul medic a stat alături de parașutiști o vară întreagă, după care s-a hotărât să mergă la cursul de brevetare, în toamna aceluiași an.

Nu am crezut niciodată că am să reușesc lucrul acesta, este ceva incredibil să sari cu parașuta. De 18 ani mă instruiesc ca parașutist militar, căci mi-am dorit să păstrez această calitate până în ziua de astăzi.

În cazul medicului Florin Oancea, există o strânsă legătură între specializarea de ortopedie și traumatologie și cea de personal aeronavigant. Ținând cont de specificul armei parașutiști, acolo unde se întâmplă destul de multe incidente atât la ieșirea din aeronavă, cât și pe timpul saltului și aterizării, abilitățiile mele de medic i-au putut ajuta foarte mult pe colegii de zbor în diferitele situații traumatice apărute, de la entorse până la fracturi.

Tocmai acesta este motivul pentru care vin de fiecare dată cu entuziasm să sar cu parașuta, pentru că sunt conștient de pericolul unei accidentări și știu ce repercusiuni traumatologice pot apărea în cazul unei neatenții. Din fericire, nu a fost nevoie să îmi dau singur îngrijiri medicale, ne spune, amuzat, medicul.

În toți acești ani, a purtat în suflet spiritul parașutiștilor. Acest lucru l-a făcut să crească din punct de vedere profesional, chiar l-a ajutat în salturile pe care le-a avut în carieră. Așa cum te arunci încrezător din ușa avionului și te îndrepți spre Pământ cu viteză, știind că totul stă în capacitatea proprie de a-ți controla mișcările și în tăria de caracter pentru a ateriza în siguranță pe sol, așa trebuie să aplici și în cariera militară.

Am perseverat cu salturile cu parașuta și am aplicat același principiu în creșterea nivelului de instruire medicală. Astfel, a trecut de la statutul de medic de batalion la acela de medic de brigadă, apoi medic-șef la o categorie de forțe, ca acum să îndeplinească rolul de medic-șef al Statului Major al Apărării.

Aici, el îndeplinește rolul de inițiator al strategiilor și procedurilor de lucru și coordonator între subunități medicale din punct de vedere operațional. Colaborează cu Direcția Medicală, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila și categoriile de forțe, oferind sprijin medical tuturor activităților militare desfășurate atât pe teritoriul României, cât și în teatrele de operații internaționale.

În luna aprilie a acestui an, alături de Direcția Medicală și Centrul NATO de Excelență pentru Medicina Militară, Serviciul Sprijin Medical Operațional din Statul Major al Apărării a fost organizator al celui mai mare exercițiu NATO cu focus medical – Vigorous Warrior.

Acesta a avut caracter multinațional, a fost organizat la nivel strategic, operațional și tactic. A cuprins simularea acțiunilor cu 39 de națiuni și parteneri NATO și a inclus diverse componente aeriene, terestre și navale. Obiectivul principal al acestui antrenament a fost dezvoltarea cooperării civil-militare în gestionarea situațiilor de urgență în cazul conflictelor armate

. A fost o mare provocare, dar totodată o mare reușită să vedem formațiuni medicale militare dispuse în teren, alături de personalul Departamentului pentru Situații de Urgență și peste 10 ONG-uri sau parteneri civili, din țară și din străinătate.

S-a reușit armonizarea procedurilor civile cu cele militare. S-a colaborat în echipe mixte în unul dintre cele mai mari poligoane militare din țară, Centrul Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu. Dar și în București, acolo unde s-a instalat un spital de campanie comun.

Am fost ofițerul planificator și m-am ocupat de integrarea documentelor și am fost responsabil de întreaga organizare românească. Pentru un medic nu-i ușor, a fost o muncă titanică, dar am primit ajutor din partea colegilor din Direcția instrucție și doctrină.

Am lucrat ca o echipă. Sunt mândru de tot ce s-a realizat la acest exercițiu, a fost un adevărat succes pentru Armata României, a spus medicul Florin Oancea la patru luni după terminarea exercițiului.

Toată cariera sa și-a ghidat-o după un obiectiv bine stabilit, țel pe care ni-l împărtășește la finalul discuției. Puteam să renunț de multe ori, să fug în mediul civil, dar am ales să port în continuare haina militară. Din punct de vedere profesional, cred că cele două, medicina și armata, formează un puzzle perfect.

Am vrut să schimb mentalitatea că a fi medic de unitate reprezintă capăt de linie și am reușit. Sunt un exemplu că pot discuta de la același nivel cu un medic dintr-un spital militar, fără a avea complexe de inferioritate. Tinerii care termină Institutul Medico-Militar să privească cu încredere către funcțiile de medic de unitate.

Există perspective de dezvoltare profesională, își pot lua o specialitate și pot avansa în cariera medicală în același ritm cu evoluția în cariera militară.

• Plutonier-major Vasile Găbrian.

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu