Femeia și-a croit calea, încet și sigur, prin toate domeniile care, cu ceva timp în urmă, păreau doar ale bărbaților. De la inginerie la medicină, de la poliție la armată, prea puține cărări au rămas neexplorate cu gingășie, dar și multă hotărâre, de reprezentantele sexului frumos.

De data aceasta, primăvara a binevoit să apară conform calendarului, ba chiar puțin mai devreme. Cu toate acestea, în luna martie, încă nu suntem siguri dacă ar fi bine să ascundem undeva, într-un dulap, hainele de iarnă sau să le mai lăsăm la îndemână câteva săptămâni.

Totuși, martie nu este numai despre anualul război dintre iarnă și primăvară. Luna lui Mărțișor este, în principal, despre ele, doamnele și domnișoarele de pretutindeni, cele care dau culoare fiecărui domeniu în care activează, cele care jonglează pricepute cu sarcinile de serviciu și cerințele familiei, cele care găsesc, ele știu unde, suficientă energie încât să alerge după copii la sfârșitul unei zile de muncă epuizante.

Ne-am obișnuit deja ca femeile să facă parte din sistemul militar. La început au apărut timide, însă au ajuns, cu timpul, să fie în număr din ce în ce mai mare și să reprezinte o pată de culoare, chiar dacă poartă aceeași uniformă.

Tocmai din aceste motive, am ajuns la Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic de la Boboc și am discutat cu cele două femei pilot de la Grupul de Aviație Instrucție.

Locotenentul Ana Simona Dumitru este pilot pe elicopter IAR-316 B Alouette. Alegerea de a fi pilot s-a simțit ca o provocare:

Mi se pare diferit, mi se pare ceva greu, ceva ce nu poate să facă oricine; cred că a fost mai mult o limită pe care am vrut eu să mi-o depășesc. Mai întâi a fost cariera militară, deoarece, ca toate fetele, m-am îndrăgostit de haina militară. A urmat apoi alegerea unui drum clar și aceasta a fost cea mai bună opțiune.

Locotenent Ana Simona Dumitru.
Foto: Laura Crețu

O zi normală de muncă nu poate fi decât plină:

Pregătirea începe cu briefingul, unde ți se prezintă tot ce trebuie să știi pentru ziua de zbor: situație meteo, aerodrom de rezervă, tot ce te-ar putea ajuta într-o situație-limită.

Urmează să faci verificările, pentru că trebuie să te asiguri că elicopterul este bun de zbor. Apoi, în funcție de când ai ieșirea, îți execuți exercițiile. După zbor, discuți cu instructorul cu care ai zburat și îți pregătești misiunea pentru a doua zi.

Locotenentul Sandra Ioniță este tot pilot. A absolvit Academia Forțelor Aeriene în 2012 și școala de aplicație în 2013. Apoi a plecat la Bacău, la IAR-99 Șoim. După primul an de muncă a venit pe lume primul copil, apoi al doilea. După aproape cinci ani de pauză, a revenit la serviciu, însă recunoaște că funcția de mamă conduce detașat în topul importanței:

Dacă, până să am copii, consideram că cel mai important lucru pe care pot să îl realizez este să fiu pilot militar, după ce am devenit mamă mi-am dat seama că satisfacția este și mai mare. Dacă poate să își imagineze cineva, asta este ceva ce doar o femeie poate înțelege cu exactitate.

Cariera de pilot a fost dragoste la prima vedere:

Nu am în familie pe nimeni care să aibă legătură cu zborul, nici măcar cu armata. Eram adolescentul acela tipic, care este ușor dezorientat și nu știe ce va face, către ce facultate să se îndrepte și ce carieră să își aleagă. Mă aflam la un miting aviatic, în calitate de spectator, pentru prima oară.

În momentul în care a început activitatea, am avut un declic și, la 16 ani, cât aveam atunci, dacă în urmă cu o secundă nu știam ce voi face, în următorul moment mi-a fost foarte clar că asta îmi doresc și trebuie să fac și, nu știu cum, am și știut că se va întâmpla.

Din acel moment am făcut tot ce a fost nevoie ca să ajung aici: pregătire, teste medicale, ca să văd dacă are sens să încerc, pentru că știam că trebuie să ai o vedere bună, să fii atletic, să ai o condiție fizică bună. Treptat, am început să clădesc.

Ghinionul a fost că, în liceu, eram la un profil de științe sociale, lucru care mă dezavantaja la admitere, unde se dădea examen la matematică nivel M1. În clasa a unsprezecea am început să suplimentez orele de matematică în particular. Am pariat totul pe o carte, dar am fost sigură de alegere.

Locotenent Sandra Ioniță.
Foto: Laura Crețu

Când vine vorba despre carieră și familie, mamele sunt nevoite, uneori, să facă și sacrificii, să caute cea mai bună soluție și astfel să se ajungă la un echilibru. Acomodarea Sandrei cu întoarcerea la serviciu după cei aproape cinci ani de pauză a fost încărcată de emoții:

Statul acasă, cu activitățile casnice și cu copiii, te schimbă puțin. Uneori poate simți că s-a rupt legătura cu viața ta de dinainte. Recunosc că eram entuziasmată și emoționată deopotrivă, gândindu-mă la revenirea la serviciu, dar după primele zile m-am regăsit.

Având în vedere că, până să intru în concediu, experiența mea de zbor ajunsese abia la 70 de ore de zbor, acum, la aproape 30 de ani, mă întorc și am experiența de zbor a unui proaspăt absolvent de academie. Luând în calcul și pauza de cinci ani, mă simt aproape ca atunci când am avut primele zboruri.

Există o teamă de a nu greși, deoarece, la vârsta mea, simt că sunt anumite așteptări; eu am așteptări de la mine. De obicei, în condiții de stres, am cele mai bune rezultate, așa că va fi totul bine.

În armată, femeile au devenit, din inedit, normalitate. Exact acesta era și scopul. Își îndeplinesc obiectivele și își execută misiunile. În martie, luna dedicată lor, feminitatea parcă iese și mai tare în evidență și nici măcar bocancii și uniforma nu pot camufla zâmbetul.

Despre autor

Cornelia Dumitru

Locotenentul Cornelia Dumitru a absolvit Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Domeniile sale de interes sunt învăţământul militar şi fenomenul cultural militar. Realizează corespondenţe pentru postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu