Soccer field next!, anunță mecanicul de bord al elicopterului care face naveta între diferitele baze NATO din Kabul. E prima dată când merg în Camp Resolute Support, baza Cartierului General al misiunii NATO din Afganistan, RSHQ, și aflu din mers cum stau lucrurile.

Era cât pe ce să cobor la stația de dinainte, dar mi-am păstrat bunul obicei jurnalistic de a confirma informațiile de care nu sunt sigur și sunt unul din bărbații căruia nu-i e jenă să ceară informații de orientare! Soccerfield nu-mi spune nimic, că la meciuri nu mă uit nici acasă și nu mă grăbesc să cobor, dar mecanicul, care a reținut unde vreau să ajung, îmi face semn că aici e destinația mea. Heliportul RSHQ chiar este un fost teren de fotbal din inima Kabulului. Aveam să aflu mai târziu că, în trecut, duminica chiar erau oprite zborurile câteva ore dimineața, atunci când aici aveau loc meciuri de fotbal.

Terminalul de pasageri este mare, frumos și nou. A fost dat în utilizare în vara anului 2018 și include și un turn de control. Zborurile cu elicopterul s-au întețit în ultimii ani datorită reducerii transportului terestru prin Kabul, ca urmare a riscului ridicat de ambuscade și atacuri cu mașini capcană. Turnul de control a crescut siguranța zborurilor și de utilitatea terminalului de pasageri mi-am dat cel mai bine seama la plecare, atunci când am așteptat, la căldură, vreo oră și jumătate, zborul de întoarcere în baza Hamid Karzai International Airport.

Una din cafenelele din bază.

Înainte de finalizarea noii construcții, spațiul de așteptare era un podium acoperit lângă un container care adăpostea o mică zonă administrativă. La temperaturile negative ale iernii afgane, cel puțin în Capitală, sunt sigur că nu era o mare plăcere – oricum nu e! – așteptarea aeronavei. Îmi recuperez, așadar, ranița și, în șir indian alături de ceilalți pasageri, o iau în urma unui oficial aeroportuar spre ieșire.

Imediat ce ies pe poarta terminalului dau cu ochii de un zid. De fapt, orizontul se termină repede în această bază. Prea puține alei, că de străzi nu se poate vorbi, au mai mult de câteva zeci de metri lungime. Pereți de beton, garduri de sârmă, panouri metalice alcătuiesc un labirint pe care-l deslușesc cu greu. Prefer să mă deplasez pe drumul pe care-l știu atunci când vreau să ajung undeva și să evit potențialele scurtături de care nu sunt sigur unde mă vor scoate. Camp Resolute Support nu e mare și nici riscul de a ajunge prea departe nu există, pentru că-i înconjurat de ziduri, dar e iarnă de-adevăratelea la Kabul, cu frig și zăpadă, pentru că nu am prea mult de stat afară nici nu mă îmbrac prea gros, așa că vreau să evit expunerea îndelungată.

Trec mai mereu pe lângă niște generatoare imense și deși fac un zgomot îngrozitor, un jet de aer cald este împins cu presiune spre mine și mă bucură pentru câteva secunde. Toate bazele din Afganistan își produc singure curentul și apa menajeră și peste tot la dușuri sunt anunțuri care îți solicită să reduci timpul alocat băii la trei minute. Vin din Kandahar, unde iarna e ca vara; bine, vara din Marea Britanie, cu ploaie și temperaturi care încă nu au scăzut sub zero grade, așa că zăpada din Kabul este, oarecum, neașteptată. Nu mă plâng, mai ales pentru că mă gândesc la afganii care se încălzesc cu câteva surcele, dacă le au și pe alea sau fac frigul arzând, oricum, tot ce se poate arde pentru a se încălzi.

Elementul Național de Sprijin al nordicilor.

De altfel, aerul are un miros puternic neplăcut iarna, în capitala afgană, și-mi aduce aminte de copilăria petrecută la Petroșani, acolo unde oamenii norocoși care aveau sobe ardeau cărbuni pentru a se încălzi și noi, cei ce locuiam la bloc, aveam parte doar de aerul poluat și căldura din suflet. La Kabul, o statistică pe care am găsit-o pe internet confirmă calitatea proastă a aerului, precizând că, în urmă cu doi ani, de aproape șase ori mai mulți oameni au murit mai degrabă din cauza problemelor de respirație decât din cauza conflictului.

Militarii români care își desfășoară misiunea în RSHQ lucrează în zona de securitate clasa II și acolo nu pot să înregistrez, nici să fac fotografii, așa că stabilim să ne întâlnim pentru a discuta la Green Café, una din cafenelele din această bază, loc de întâlniri informale pentru tot personalul militar și civil care activează aici.

Vara mai e un petec de verdeață, grădina… e micuț, dar te obișnuiești cu baza și nu-ți trebuie una mare precum Kandaharul, îmi spune căpitanul Mihai Codreanu, infirmându-mi așteptările de debut de claustrofobie pe care mă așteptam, cumva, să le aud de la rezidenți. Exagerez, desigur, dar baza chiar e mică și clădirile îmi par înghesuite unele în altele sau unele peste altele. Nu există un stil arhitectural; parcă am fi în vreunul din orașele satelit ale Bucureștiului unde s-a construit la bunul plac al primarului. Oricum, aici misiunea primează și cred că doar eu am timp de considerații estetice.

Aflat spre sfârșitul misiunii, căpitanul Codreanu îmi confirmă gândurile: Mi-a plăcut ce am făcut aici. Cred că mai mult m-am îngropat în muncă și am fost fericit. Mergeam dimineața, la birou și stăteam până seara la 8, 9, vorbeam cu familia, mă culcam și a doua zi o luam de la capăt. A fost action-officer în Joint Visitors Bureau, JVB, care se ocupă de organizarea vizitelor în teatrul de operații ale oficialităților, de la gradul de general de brigadă în sus și, desigur, ale civililor cu funcții importante în statele de origine.

Grădina din RSHQ este un loc de relaxare vara.

Solicitarea trebuie să vină cu cel puțin 30 de zile înainte, dar s-a întâmplat să vină cu mai puțin de 10 zile înainte de vizita propriu-zisă. Generalul Kenneth McKenzie (Comandantul US Central Command) a fost aici, la invitația COM RS (n.b. comandantul misiunii Resolute Support) și avea vizite programate în tot Afganistanul. Ofițerul care trebuia să se ocupe de el era în procesul de predare-primire a funcției. A trebuit să fac în două-trei zile ce făceam în două-trei săptămâni; și apoi, chiar pe parcursul vizitei s-au schimbat multe aspecte. Dar mi-a plăcut, că timpul a trecut repede, a fost dimineață, seară, dimineață, seară, dimineață, seară…

Vizitele în teatrul de operații sunt un proces delicat prin prisma locului și importanței vizitatorilor. După primirea solicitării, action-officer-ul desemnat să se ocupe de vizită începe să lucreze un formular de aprobare a vizitei de șeful de stat major al RS. Formularul trece apoi pe la structura de operații, de unde se primește aprobarea pentru deplasări și acceptul pentru utilizarea autovehiculelor, elicopterelor și avioanelor. Pe tot parcursul completării formularului, cei implicați își dau acceptul sau fac propuneri de modificare a vizitei: amânare, scurtare, reducere a numărului oamenilor din delegație, în funcție de realitățile operaționale. În final, șeful de stat major aprobă, eventual cu amendamente sau respinge vizita, cu justificările de rigoare.

După obținerea avizelor, action-officer-ul începe procesul de planificare. Ia legătura cu liderii misiunii, dacă se dorește întâlniri cu aceștia, sau, prin intermediul consilierilor politici și culturali, stabilește întâlniri cu liderii afgani. În funcție de disponibilitatea liderului cu gradul cel mai mare se conturează planul.

Căpitan Mihai Codreanu.

Prima vizită de care a trebuit să mă ocup a fost chiar în ziua în care a plecat acasă cel pe care l-am înlocuit eu. A fost locțiitorul SACEUR (comandantul forțelor NATO) și cred că pentru ultima zi am folosit varianta 17 de itinerar, adică au fost 17 modificări succesive ale traseului inițial. O vizită din asta te ține în priză și o săptămână ți se poate părea o zi… Sau o zi poate să pară o săptămână, cum a fost, de exemplu, atunci când am avut vizita președinției bosniace.

Totul a fost bine până când au ajuns pe Baza Aeriană Bagram și a fost un atac al insurgenților și toată ziua au stat în camera de operații, pentru că nu a zburat nimic de acolo. Și ei trebuiau să plece a doua zi dimineață de pe aeroportul civil din Kabul. Am apelat la aviație, să ne ajute cu o aeronavă C-130 care i-a extras de acolo la șase dimineața și i-a adus pe Kabul. Îndeplinirea misiunii se bazează mult pe contacte, pe telefoane, pe mailuri și, în câteva ore, am reușit să obținem o aeronavă și totul s-a terminat cu bine, explică Codreanu.

În cele șase luni de misiune a organizat 37 de vizite. Nu și-a schimbat ritmul de lucru decât în perioada sărbătorilor, atunci când COM RS-ul a dat ordin să se întrerupă activitatea între Crăciun și Revelion, o perioadă dificilă, spune
căpitanul, pentru că ieșit de sub tensiune și nu prea-și găsea locul. Dacă planificarea ta a fost ok și totul a decurs bine se vede chiar pe chipul oamenilor. Desigur, nu totul depinde de tine și trebuie să ai mereu planuri de rezervă.
După jumătate de misiune îți cam dai seama de tot ce se poate întâmpla rău și te poți pregăti.

După șase luni de misiune, căpitanul Codreanu spune că a avut parte de satisfacții profesionale în postul pe care a ales să lucreze în Afganistan. A cunoscut mulți oameni importanți, a vorbit cu Nancy Pelosi, prima președinte-femeie al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, a dat mâna cu Mark Esper, ministrul american al apărării… Secretarul de stat pentru aviație din SUA mi-a spus că fusese în România cu câteva săptămâni înainte de a veni aici și am discutat un pic, m-a întrebat dacă mi-e dor de casă și mi-a mulțumit pentru ceea ce fac aici.

Dacă pentru el misiunea s-a încheiat, pentru alți camarazi, alături de care a îndeplinit turul de misiune în teatrul de operații, sfârșitul lunii ianuarie nu înseamnă decât o mică pauză înainte de alte șase luni de Afganistan. Pentru doi dintre ofițerii de stat major din comandamentul RS nu s-au găsit înlocuitori și au primit propunerea de a mai continua misiunea cu un nou tur. Ambii au acceptat.

O să profit de cele două săptămâni de concediu pentru a mă reseta. Sunt sigur că o să fie mai ușor, din anumite puncte de vedere, cum ar fi faptul că deja știu ce am de făcut; pe de altă parte, poate că mergând acum acasă, dorul de familie o să mă apese un pic, îmi spune căpitanul Mădălin Stelea. Este ofițer COM SEC, securitatea comunicațiilor, și se ocupă de acreditările rețelei de misiune pe tot Afganistanul. Este și coordonatorul custozilor cripto din toate locațiile misiunii RS și urmărește respectarea directivelor de securitate ale NATO în domeniul comunicațiilor.

Căpitan Mădălin Stelea.

Acasă lucrează la Centrul 85 Comunicații Aero și Informatică. Experiența teatrului de operații este un plus pentru carieră, pentru că în Afganistan lucrează în statul major și în țară este comandant de companie. Punem cunoștințele la comun, în cadrul multinațional. Până acum, am lucrat la nivelul tactic, la companie și aici lucrez în stat major, la nivel operativ-strategic, în mediu internațional, sunt sigur că pentru ce voi face pe viitor va fi benefic. Noi ne pregătim pe timp de pace, pentru ceea ce se întâmplă aici.

Pe marinari, experiența teatrelor de operații îi cam eludează. Și atunci, cei care-și doresc să vadă cum se descurcă într-un mediu operațional internațional nu au altă variantă decât să încerce să-și găsească poziții individuale. Cum sunt acestea din RSHQ. Am mai găsit marinari și în echipele de consilieri militari care lucrează în Comandamentele de instruire, consiliere și asistență. Sunt specialiști în diverse domenii în care afganii au nevoie de sprijin. Toți apreciază oportunitatea de a putea să aplice în teatrul de operații ce învață o viață întreagă în țară.

Până acum, nu am avut nicio misiune în teatrul de operații, doar exerciții multinaționale în țară și în afară. Dacă nu am putut merge cu subunitatea, am decis să vin individual. Nu e pe specificul meu funcția, dar sunt ofițer, am curs de stat major și mi s-a părut o oportunitate bună să vin aici, îmi spune locotenent-comandorul Dan-Andrei Strugariu. Este ofițer de marină, scafandru de luptă și comandant detașament scafandri de luptă EOD în Divizionul 175 Nave și Scafandri de Luptă, parte din trupele române de reacție rapidă puse la dispoziția NATO. Deși, aparent, este scos din mediul lui, în comandamentul RS este ca peștele în apă.

Bănuiam că o să fie interesant, dar mi-a depășit așteptările. Mediul este internațional, 39 de națiuni participă acum cu personal aici în bază, și e o ocazie deosebită de a pune în practică ce am învățat în anii de antrenament în țară. Vezi cum se aplică procedurile NATO, modul de a comanda și a relaționa, până la urmă. Aici înțelegi ce înseamnă interoperabilitate. Se lucrează la un nivel profesional înalt, la care trebuie să te adaptezi permanent. Nu există rutină, nu poți să te plictisești, nu există zile libere, tot timpul ești în priză, mai ales că situația de securitate se schimbă permanent, îmi spune locotenent-comandorul.

Locotenent-comandorul Dan-Andrei Strugariu.

Andrei Strugariu este și comandantul contingentului românesc din Camp Resolute Support;  participă la activități unde se discută lucruri de interes general cu privire la personal, condiții de conviețuire sau alte direcții importante, state de funcționare etc. Contingentul românesc este o structură heterogenă, militarii ocupă poziții diferite, dar asta nu ne împiedică să avem o relație foarte strânsă. Baza este mică și ne vedem și întâlnim tot timpul, spune el.

Mediul de lucru în toate bazele din Afganistan este profesionist, dar cu atât mai mult la vârful misiunii. Lumea este foarte politicoasă. Respectul este reciproc și toți au ocazia să-și spună părerea în cadrul întâlnirilor organizate. Cred că și munca este organizată în așa fel încât nu ai timp prea mult pentru probleme personale. Sunt peste 20 de generali care activează în comandament și nivelul impus și asumat este ridicat. Comandantul este apreciat de la primul până la ultimul militar sau civil care lucrează aici.

Generalul Miller ne dă tot timpul exemple, chiar exemplul personal e cel mai puternic. Are un program de pregătire fizică, inventat de el. Aleargă odată cu noi, chiar mai repede; asta m-a și impulsionat, că l-am văzut, la vârsta lui… Înainte și după activitate, ne vorbește, discursuri motivaționale. Ne reamintește care este scopul nostru aici și ce trebuie să facem pentru a ne îndeplini misiunea. Există aici o multitudine de comandanți cu experiență bogată în diverse teatre de operații, de la care ai ce să înveți numai ascultându-i, spune locotenent-
comandorul Strugariu.

Terenul de fotbal.

După ce vorbesc cu el, mi-e destul de ușor să înțeleg de ce a ales să-și continue misiunea cu alte șase luni, deși nu-i este ușor să stea departe de soție și copii. Când a anunțat decizia în cadrul biroului în care activează, a fost felicitat deschis de comandantul structurii. Și o vorbă bună spusă la timp ajută la motivarea oamenilor pentru a continua. Chiar în condiții dificile, de care nimeni nu este scutit. Și Andrei a trecut prin momente dificile, cu câteva zile înainte să ajung eu pe RSHQ.

Băiatul a făcut apendicită. A fost la control, a fost trimis acasă, unde a început să se simtă mai rău, să facă febră. Diagnosticul a fost greșit, i-au spus că are doar gaze. S-a dus din nou la spital, a făcut un CT și și-au dat seama că situația era destul de gravă, peritonită. N-am dormit o noapte, operația a durat vreo trei ore, dar s-a terminat cu bine. În astfel de momente, ai vrea să fii alături de familie, să le acorzi sprijinul de care au nevoie! Dar prin comunicare, încredere în parteneri și o doză constantă de optimism și calm, chiar dacă ești departe poți să ajuți, transmițând o stare de bine. De-a lungul întregii misiuni, există o solidaritate a colegilor de serviciu, a prietenilor, a cunoscuților, care-și dau seama, din experiență unii sau alții doar își imaginează, și ajută familia celor plecați în misiune. Am avut oameni alături, măcar cu o vorbă bună, dar a contat!

Militarii români din comandamentul misiunii sunt apreciați, au funcții cu vizibilitate mare, pentru că lucrează direct sub comandă NATO și relaționează cu toate structurile din teatrul de operații și cu eșaloanele superioare ale Alianței. Li se datorează imaginea bună pe care armata română o are în Afganistan cel puțin, pentru că – deși nu știau că sunt jurnalist militar și doar m-au văzut îmbrăcat cu o bluză de sport cu drapelul românesc pe ea –, atât comandantul misiunii cât și subofițerul de comandă al Resolute Support mi-au spus, independent unul
de altul, Romanians do a good job here; așa, pur și simplu!

Despre autor

Bogdan Oproiu

Maiorul Bogdan Oproiu este licenţiat în jurnalism şi ştiinţele comunicării al Universităţii din Bucureşti, absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică. Este interesat de învăţământul militar, cercetare şi dezvoltare în domeniul tehnologiilor militare şi analiză geopolitică. Este realizator de emisiuni la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu