Cum cobori spre Perii Dăii, ai impresia că pășești pe platourile de filmare ale unui film despre teatrele de operații ale zilelor noastre. Este pentru prima dată când am această impresie, deși cunosc mai bine decât mi-aș fi dorit dealurile și văile taberei. Nu-i  invidiez pe actori, mai ales că acum zece ani jucam în același film: Boboci în programul de pregătire militară generală.

Muzica este diferită, dar unele accente sunt neschimbate. Imnul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu răsună din piepturile studenților care trec pe lângă mine. Toate chipurile sunt vesele și încântate de noul statut: studenți militari.

Foto: Elena Andrei

Gândul vinovat îmi trece totuși prin minte: Sper să fiți așa veseli și peste trei-patru săptămâni!

Din când în când, valea răsună de ordinele intrate într-o buclă infinită, cu doar două versuri: Înainte! și La loc comanda! Probabil că vocea locotenent-colonelului Adrian Teodorescu îi va urmări pe boboci tot restul carierei. Are șapte misiuni în teatrele de operații, îmi spune unul dintre ei, este un model pentru noi.

Foto: Elena Andrei

Ceva mai departe, spre lacuri, un pluton înarmat cu lopeți mici de infanterie sapă locașuri individuale de tragere. Nu am cum să nu-mi amintesc de propria experiență la acest capitol, la finalul căreia instructorul, văzându-mi capodopera, avea să mă îndemne să o folosesc pentru satisfacerea unor nevoi fiziologice.

În mâinile unora, instrumentul de săpat pare un gadget cu aplicații incompatibile. Alții par că abia au sosit din Bazinul carbonifer Motru-Rovinari, în concediu, la Mărginimea Sibiului.

Foto: Elena Andrei

Disciplina Comunicații și Informatică le oferă bobocilor o binemeritată pauză, în ceea ce privește efortul fizic. Învățarea alfabetului fonetic militar, transmisia în clar ori secretizată și realizarea unor legături radio sunt doar preludiul dinaintea educației fizice militare, care îi așteaptă cu celebra deplasare rapidă în teren variat.

Monotonia nu își găsește locul în Perii Dăii. Unii învață să folosească busola și harta, în timp ce alții defilează sau învață mișcări de instrucție de front cu armamentul individual. Dacă ai o imaginație suficient de bogată, la un moment dat, ai putea chiar să crezi că ești la Carnavalul de la Veneția.

Sigur, dacă nu te deranjează că singurele măști la dispoziție sunt cele contra gazelor și că lipsesc gondolierii și vocile lor inspirate. Nu vorbim despre portul completului de protecție CBRN, căci platoul de filmare nu este încă pregătit pentru genul thriller.

Îmbrăcați în ținuta Ripstop (din rațiuni de epuizare de stoc), studenții anului întâi par a fi, la modulul de instrucție tactică, niște gușteri vioi, croindu-și drumul, târâș, prin iarba împânzită de mărăcini. Din când în când, se aude un foc de armă, semn că încă un boboc și-a terminat exercițiul la pista cu obstacole.

Foto: Elena Andrei

Muniția de manevră a înlocuit mult mai silențioasele bang-bang-uri pe care le trăgeam cu vocea, acum zece ani.

Colonelul Radu Mandache își ia, ca de fiecare dată, misiunea în serios. Nici un student nu scapă neinstruit la Instrucția tragerii cu armamentul de infanterie, mai ales că prima ședință de tragere se apropie cu pași repezi. Surprizele sunt frumoase, dar nu în poligon!

Foto: Marius Mocanu

Fără să realizez, începe să-mi fie drag acest poligon, datorită oamenilor care îl însuflețesc. Sunt încântat de relațiile dintre boboci și studenții gradați, care au la bază grija față de cel instruit. Deși au cam dispărut din peisaj, flotările ar trebui să rămână prezente în viața celor mai mici studenți din AFT, nu ca o pedeapsă, ci, mai degrabă, ca o metodă-
minune
de obținere a unor deprinderi de bază pentru orice militar.

Foto: Elena Andrei

Este abia începutul unei perioade de instruire intensă, la finalul căreia vor fi mai pregătiți, vor descoperi că limitele lor sunt mai sus și, mai presus de toate, vor înțelege de ce Mereu împreună! are o semnificație aparte pentru toți cei care au trecut sau trec prin Academia Forțelor Terestre.

Despre autor

Marius Mocanu

Lasă un comentariu