Sâmbătă, 18 mai, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir (AMVVD) a organizat a doua ediție a concursului Pescarul Veteran. Omul de afaceri Cristian Țânțăreanu a pus, din nou, la dispoziția militarilor balta din Paradisul Verde de la Corbeanca.

Deși prognoza meteo nu era încurajatoare, se pare că Dumnezeu a vrut să le facă o bucurie militarilor veterani, oferindu-le timp frumos, soare și temperatură optimă pentru a petrece, pe baltă, peste 16 ore.

Anul acesta, Pescarul Veteran s-a bucurat nu numai de o participare numeroasă, dar și de sponsori generoși.

Peste 100 de membri ai AMVVD – din București și din surcursalele din Argeș, Bacău, Câmpulung, Constanța, Oradea, Târgoviște și Vâlcea – s-au aflat, la prima oră a dimineții, pe malul bălții din Corbeanca.

După citirea regulamentului de concurs, s-a ales comisia de arbitri – formată din Emil Cristian Pănescu de la Pescar pe orice vreme, președinte, Mircea Ștefancu, Cristina Mathias și Laura Istrate –, apoi s-a trecut la tragerea la sorți a locurilor și înscrierea în concurs a câte doi participanți pe stand.

S-au format, astfel, 21 de echipe, iar concurenții au fost susținuți de pe margine de colegii lor.

Cristian Țânțăreanu i-a vizitat pe militari în două rânduri, a doua oară însoțit de fostul președinte Emil Constantinescu, a stat de vorbă cu veteranii teatrelor de operații și i-a încântat cu povești pescărești… reale.

După prânz, când i-am vizitat pe militari, concurenții erau foarte preocupați de activitatea lor. Urmăreau cu atenție undițele și încercau să afle cum stau celelalte echipe. Îi întrebau pe cei din comisia de arbitraj, care le verificau captura la fiecare trei ore, despre colegii de la celelalte standuri, ce au făcut, cât au prins etc.

Deși nadă era din plin, peștii nu se prea înghesuiau în apropierea undițelor. Cineva mai hâtru a lansat ideea că proprietarul bălții i-ar fi hrănit pe malul celălalt, tocmai pentru a nu fi tentați să se apropie de cârligul undițelor.

Glumele și voia bună erau la ele acasă pe balta de la Corbenca. Toți cei cu care am stat de vorbă au subliniat faptul că este cel mai bun prilej de socializare, că astfel de ocazii sunt binevenite pentru a se întâlni, a sta de vorbă și a se relaxa alături de colegi și familie.

La menținerea unei atmosfere de  bună dispoziție au contribuit toți militarii.  Președintele sucursalei Bacău, Raul Simion, a lăsat standul în grija coechipierului și a organizat ad-hoc un karaoke, spunând că dacă peștele mare nu apucă momeala în liniște, măcar să vină să întindă firul din curiozitate, să vadă cine-l tulbură cu muzică live. I s-au alăturat Emil Pănescu și Marian Mutu.

Membrii AMVVD din Oradea și-au încântat colegii nu cu melodii, ci cu un gustos bograci pregătit în bucătăria amenajată la intrarea în perimetrul unde s-a desfășurat concursul. Delicioasa mâncare, precum și peștele prăjit, nu din cei pescuiți, mămăliguța caldă și mujdeiul de usturoi le-au adus multe aprecieri din partea colegilor.

Președintele AMVVD, Marius Apostol, ne-a asigurat că marea familie a asociației este constituită din camarazi care au acționat împreună în teatrele de operații și care se întâlnesc, întotdeauna cu bucurie,  în astfel de ocazii, la relaxare.

La ora 17.00, concursul s-a încheiat. Toate lansetele au fost scoase din baltă, iar pescarii s-au reunit la locul de premiere și au făcut deja planuri pentru următoarea ediție a concursului Pescarul veteran.

Premiile, puse la dispoziție de către sponsorii ediției – Pro Angler, Black Fish Mania, Marele Pescar, Crapmix, Energofish, Pescar pe orice vreme (PPOV) – nu au fost simbolice. Au fost oferite lansete, mulinete, senzori de două tipuri, vouchere pentru alte partide de pescuit, nadă, huse pentru lansete, cupe de la Infinity Trophy.

Premii:

  • locul I – captura 5,36 kg – Ion Maican și Constantin Trașcă;
  • locul II – captura 5,30 kg – Valeriu Dragomir și Marinel Câmpeanu;
  • locul III – captura 3,40  kg – Adrian Iloiu și Cornel Dumitru;
  • cel mai mare pește (de 1,10 kg) – echipei formată din George Cojocaru și Adrian Udrea;
  • premiul special oferit de sponsorul Pescar pe orice vreme – Vali Ispas, sucursala Târgoviște;
  • cei mai mici pescari – Giulia Mihaela Butoi, Alexandra Morărescu și Daniel Olteanu
  • premiul de consolare – Cosmin Bădiță;
  • Pescarul guraliv – Florin Vuță, sucursala Argeș;
  • Pescarul bucătar, oferit de Cristian Țânțăreanu celor trei membri de la sucursala Oradea – Daniel Tănase, Petru Băliban și Lucian Lascău;
  • Pescarul cântăcios – Raul Simion, sucursala Bacău;
  • Pescarul zglobiu – Mugurel Dinu, administrator AMVVD.

 

  • Foto: Cristina Mathias

Despre autor

Irina Nedelcu

Irina-Mihaela Nedelcu este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Domeniile de responsabilitate: legislaţie militară, logistică şi probleme sociale.

1 comentariu

Lasă un comentariu