Toți spun același lucru: au ales uniforma militară din pasiune și deloc întâmplător. Își doresc să exceleze în acest domeniu. Însă în spatele fiecărei uniforme sunt oameni cu decizii, împliniri și povești despre viață. Viața fiecăruia.

Își poartă uniforma cu mândrie și respect pentru instituția din care urmează să facă parte. Sunt, momentan, elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I din Pitești. Dincolo de emoțiile unui nou început, entuziasmul și dorința de a învăța îi fac să se simtă mândri de faptul că au reușit să ajungă unde și-au propus.

Diana Mitrea este elevă a școlii din Pitești, iar alegerea unei cariere militare a venit ca o decizie firească după ce, de la 15 ani, a practicat sport de performanță. Acum are 27 de ani, este mama unui băiețel și este hotărâtă să înceapă o viață nouă.

Nu mi s-a părut deloc grea adaptarea în timpul cursului, eu sunt obișnuită cu viața cazonă din timpul antrenamentelor, spune Diana, care, mai mult de zece ani, a tras din greu la vâsle. Am luat medalia de bronz la campionatul european de caiac-canoe, am participat la campionate mondiale, sunt multiplă campioană națională la acest sport. Am casa plină de cupe și medalii.

Mâinile ei aspre vorbesc despre tot greul îndurat în anii de antrenamente dure, însă ochii îi strălucesc de emoție. Nu se compară cu nimic momentul când urci pe podium; este încununarea tuturor eforturilor și sacrificiilor tale, ca sportiv. De asta am ales să lupt în continuare pentru țară, dar într-o altă manieră, din postura de militar.

Eleva Diana Mitrea
Foto: Eugen Mihai

De loc din Rădăuți, județul Suceava, a început să practice acest sport la vârsta de 15 ani, când niște antrenori au venit la liceul în care învăța și i-au făcut propunerea de a se muta la Clubul Sportiv Orșova, în județul Mehedinți.

Nu mai făcusem niciun fel de sport până la acea vârstă, dar eram un copil activ, mereu mi-a plăcut mișcarea. Cu toate acestea, nu știam nimic despre ce însemna caiac-canoe, dar pe parcurs m-am îndrăgostit de acest sport. Tatăl meu a fost foarte bucuros, dar mama nu prea, din cauză că am plecat atât de departe de casă.

Ajungea în Rădăuți cam de două ori pe an, iar pe părinți îi vedea rar, din cauza distanței. Cu toate acestea, nu-i pare rău de nimic. Consideră că a avut o șansă pe care alți copii nu au avut-o.

Am vizitat aproape toată Europa, sportul te formează ca om, chiar dacă te maturizează destul de devreme. Sport mai face doar de plăcere, pentru că acum se concentrează pe noua carieră. Îmi place foarte mult ținuta militară, dacă nu aș fi făcut sport, cu siguranță aș fi mers la liceul militar, mama și-ar fi dorit acest lucru foarte mult. Niciodată nu e prea târziu. Mai ies cu barca, de plăcere, pe lacul Snagov, pentru că soțul meu este sportiv de performanță – a participat la Jocurile Olimpice la Londra și este antrenor.

Următoarea poveste este a Oanei Sîrbu. Da, Oana Sîrbu… cântăreața! Însă nu la fel de cunoscută ca interpreta de muzică ușoară Oana Sârbu, ci… tiza ei, de 20 de ani, din Timișoara, care a abandonat muzica și facultatea de drept, hotărâtă să devină militar.

Pentru mine, a fost o provocare, cred că trebuie să ai un caracter puternic pentru a urma, ca femeie, o carieră militară. Sunt elevă la maiștri militari, anul I și îmi place tot. Și-a dat seama că asta își dorește să facă în ultimul an de liceu, când le-a fost prezentată, la școală, oferta de învățământ militar.

Am stat și m-am gândit la această variantă o perioadă, dar părinții n-au fost de acord. Astfel că, în anul întâi, m-am înscris la Facultatea de Drept, însă gândul meu rămăsese tot la ideea de armată.

Eleva Oana Sîrbu
Foto: Eugen Mihai

Așa că s-a hotărât. A renunțat la facultatea unde nu se regăsea, și-a luat viața în propriile mâini și a plecat la Pitești, iar părinții au fost nevoiți să accepte. Am un frate mai mare, pompier, și de mică am fost îndrăgostită de uniforma lui. Sunt aici și nu-mi pare rău de ceea ce am ales, iar repartiția poate fi oriunde, nu-mi doresc neapărat să mă întorc acasă. Aici am aflat și faptul că, alegând această meserie, trebuie să renunți la familie, la prieteni, la tot ce aveai înainte, dar mi-am făcut o nouă familie. Tot ce facem, facem împreună.

Toată lumea o compară cu Oana Sîrbu din cauza numelui, dar nu numai. Oana din Timișoara are o voce minunată, a studiat canto și chiar a participat la festivaluri în străinătate. Am două ambiții: aș vrea să ajung ofițer și să reiau muzica, îmi doresc să le fac foarte bine pe amândouă.

Vasile Sarcină este elev la cursul de maiștri militari în cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I. Doar că el este deja obișnuit cu viața de militar, deoarece, din 2016, a lucrat ca soldat gradat profesionist la Batalionul 325 Artilerie Alutus din Caracal.

Mi-am dorit foarte mult să avansez în carieră și, chiar dacă examenul a fost mai dificil, mă aflu aici și sunt foarte mândru de mine.

După ce a lucrat câțiva ani și în străinătate, în mai multe domenii, și-a dorit să se întoarcă acasă. Mă bucur că am reușit să-mi construiesc o carieră, am găsit oameni minunați, de la care am multe de învățat, am dobândit un statut, părinții au fost fericiți să mă aibă aproape.

Elev Vasile Sarcină
Foto: Eugen Mihai

Atunci când l-am întrebat ce armă și-a ales ca specializare, militarul mi-a răspuns sincer: Am visat de mic să ajung bucătar. Am ales arma intendență, visez să lucrez ca bucătar și, astfel, să îmbin cele două domenii. În străinătate, am lucrat ca ajutor de bucătar, în vacanțe am muncit pe litoral tot în domeniu și chiar este ceea ce îmi place cel mai mult. După ce termin școala aici, cu siguranță mă apuc și de o școală de bucătari.

Vasile Sarcină a învățat să gătească de la mătușa lui, în timpul liceului, care era bucătăreasă. Am început cu un ou prăjit și acum gătesc, când vreau să-i răsfăț pe cei dragi, paste cu fructe de mare, ratatouille sau tiramisu, prăjitura mea preferată. Secretul este să nu pui frișcă în cremă, îmi dezvăluie el un mic truc.

Despre autor

Andreea Motoc

Lasă un comentariu