În perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană General de brigadă Ion Bungescu, de la Capu Midia, a fost gazda etapei finale, pe Statul Major al Forţelor Aeriene, a competiţiei Cel mai bun dintre cei buni.

Ca în fiecare toamnă, cei mai buni maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti din Statul Major al Forţelor Aeriene s-au întrunit pentru a-l alege pe cel mai pregătit dintre ei. De această dată, locul ales a fost Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia. Tinerii militari au venit la malul mării cu multe speranţe, pregătiţi şi gata de confruntare.

Competiţia, prin cele opt probe teoretice și practic-aplicative, a urmărit selecționarea celui mai complet maistru militar, subofițer, soldat și gradat profesionist din Forțele Aeriene române, respectând criteriile de performanță profesională, modul de conștientizare a ordinii și disciplinei militare, păstrarea și transmiterea tradițiilor militare, calitățile și punctele forte care pot fi valorificare în procesul de instruire. Activitatea, în fiecare an, este planificată, organizată şi coordonată de subofiţerii şi maiştrii militari de comandă din Statul Major al Forţelor Aeriene.

Foto: Lucian Irimia.

Trebuie amintit efortul, dedicarea şi sprijinul gazdelor de la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, prin comandantul unităţii, colonel Viorel-Eugen Bitan, şi maistrul militar de comandă, maistru militar clasa I Valeriu Macarie, şi a echipei de subofiţeri şi maiştri militari de comandă în frunte cu plutonierul-adjutant principal Daniel-Narcis Sîmpetru. De asemenea, au fost invitaţi, în calitate de observatori, maiştri militari şi subofiţeri de comandă din Statul Major al Forţelor Navale.

Participanţii au fost evaluaţi prin teste teoretice, apoi s-au bătut cu baremele de educaţie fizică militară şi s-au prezentat în faţa unei comisii formată din maiştri militari şi subofiţeri de comandă. Proba-surpriză le-a adus aminte concurenţilor despre principii şi valori ale armatei române, ale României şi NATO. La sfârşit, au trecut printr-o serie de verificări practice la mai multe domenii militare, începând cu armamentul de infanterie până la instrucţia sanitară. A fost greu, cu emoţii, dar şi cu satisfacţii!

Fiecare probă a fost tratată cu mare atenţie de cei 28 de participanţi. Chiar dacă vremea a jucat feste, acum era cald, puţin mai târziu ceaţă, ploaie şi vânt, concurenţii au dat dovadă de concentrare şi au depus mult efort. Punctele s-au adunat cu multă transpiraţie. Concurenţii de la cele trei categorii, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti au dat dovadă de o bună pregătire, s-au implicat activ în toate probele şi au dorit să câştige.

Subofiţerii şi maiştrii militari de comandă i-au urmărit atent pe concurenţi pe timpul derulării probelor. I-am privit cum răspundeau la întrebările de la teste, cum îşi prezentau cunoştinţele, cum trăgeau de ei să adune punctajele maxime la educaţie fizică militară, cum şi-au onorat ţinuta pe care o purtau. Verificarea la cunoaşterea limbii engleze s-a făcut cu sprijinul specialiştilor de la Centrul Principal de Învăţare a Limbilor Străine de la Academia Navală Mircea cel Bătrân.

În spiritul bunei colaborări şi camaraderiei între Forţele Aeriene şi Forţele Navale române, participanţii la concurs au vizitat Nava-școală Mircea şi fregata Regina Maria, unde s-a făcut un schimb util de impresii privind condiţiile de viaţă şi de muncă ale militarilor din cele două categorii de forţe. La invitaţia colegilor din Regimentul 53 Rachete Antiaeriene Tropaeum Traiani, din Medgidia, concurenţii au vizitat marea unitate unde au putut să vadă complexele antiaeriane KUB, CA-95 şi au aflat noutăţi din domeniul apărării antiaeriene.

La sfârşitul activităţii, s-au cules laurii. Cel mai bun dintre cei buni a fost desemnat, la categoria maiştri militari, maistrul militar clasa a IV-a Răzvan Burlacu, de la Baza 95 Aeriană de la Bacău, locul al II-lea a revenit maistrului militar clasa a V-a Răzvan Curelea, din Brigada 1 Rachete Sol-Aer, locul al III-lea fiind ocupat de maistrul militar clasa a III-a Răzvan Răducanu, de la Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni.

Foto: Lucian Irimia.

La secţiunea subofiţeri a câştigat sergentul Gabriela Bogzoiu, de la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, locul al II-lea a fost adjudecat de sergentul-major Mihăiţă Cojocaru, de la Baza 95 Aeriană, iar pe poziţia a III-a a urcat plutonierul Marian Moiceanu, din Brigada 1 Rachete Sol-Aer. Cel mai bun dintre cei buni la soldaţi şi gradaţi profesionişti a fost desemnat fruntaşul Tudor Păiuşi, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, locul al II-lea a fost ocupat de caporalul Cornel Gheorghe, din Baza 95 Aeriană, iar poziţia a III-a a revenit fruntaşului Irinel Dinu, din Baza 86 Aeriană de la Borcea.

Sergentul Gabriela Bogzoiu este prima câştigătoare din istoria acestor tipuri de concursuri, la etapele finale. O premieră cât un imbold puternic pentru colegele sale! A învăţat mult, s-a pregătit intens şi a demonstrat că este un luptător pregătit, precum camarazii săi. Da, Gabriela a demonstrat că se poate reuși într-o competiţie dificilă, într-o lume preponderent masculină!

Mă bucur că acest concurs începe să aibă o tradiţie, a declarat plutonierul-adjutant principal Daniel Sîmpetru. Că tinerii doresc performanţă. Este adevărat, nu este deloc uşor! Probele deja cunoscute ale competiţiei sunt complexe şi le arată foarte bine concurenţilor nivelul de cunoştinţe militare, punctele forte, dar şi unde mai au de învăţat sau corectat.

Avem un feedback foarte bun de la competitori şi în fiecare an îmbunătăţim probele. Suntem o echipă sudată, de subofiţeri şi maiştri militari de comandă, care dorește să producă performanţă. De asemenea, prin astfel de activităţi, îi identificăm şi pe cei care ne vor urma. Avem sprijinul comandanţilor noştri, aplicăm ordinele lor, suntem parte a ceea ce înseamnă transformare şi creşterea performanţei militarilor români. Este un proces complex, unde resursa umană este extrem de importantă,
a spus Sîmpetru.

Despre autor

Lucian Irimia

Lasă un comentariu