Arma condeiului

Prima operație de menținere a păcii a armatei române într-un teritoriu străin

După ce generalul Gheorghe Rusescu pusese deja stăpânire pe Budapesta, la 3 august 1919, în urma unei campanii militare rapide, armata română avea să defileze a doua zi, la 4 august, în fața comandantului trupelor române din Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu, pe bulevardul Andrassy (cea mai frumoasă arteră de comunicație a capitalei ungare).

Se punea capăt, astfel, unui regim bolșevic efemer, condus de Bela Kun, care amenințase statul român și, mai ales, deciziile istorice ale românilor din Transilvania, exprimate tranșant la 1 Decembrie 1918.

Acțiunile militare au mai continuat, cu intensități diferite, în unele zone al Ungariei și după 4 august 1919, dar armata română a intrat, după această dată, în prima operație majoră de menținere a păcii într-un teritoriu străin, dovedindu-se un administrator impecabil, hrănind populația înfometată, cu mari eforturi financiare și materiale, dar și un factor de echilibru și coeziune, contribuind, decisiv, la refacerea armatei naționale ungare și la reînființarea și reorganizarea jandarmeriei ungare.

Generalul Gh. Mărdărescu, comandantul Trupelor din Transilvania, a lăsat în memoriile sale, în care reconstituie campania armatei române din Ungaria, un tablou succint și plastic al situației găsite, după 4 august, în țara devastată de regimul bolșevic al lui Bela Kun, subliniind contribuția armatei la refacerea țării vecine. „La intrarea în Budapesta – scrie Mărdărescu –, populațiunea [peste un milion de suflete!, n.mea] îți dădea impresia unui roi de muște căzut în amorțeală din cauza suferințelor la care fusese supusă. (…)

În toate părțile se vedeau copii, tineri și bătrâni, bărbați și femei, agitând batiste albe și plângând chiar la ideea că au fost salvați de teroarea bolșevică”.

Foametea luase proporții de nebănuit pentru trupele române, iar efortul financiar și material al armatei române a fost substanțial.

Pentru a vedea dimensiunea sprijinului oferit, este suficient să amintim că numai forțele de sub comanda generalului Traian Moșoiu (din zona sud) trimiteau, zilnic, spre Budapesta, din depozitele proprii de subzistență destinate armatei române, 30 de vagoane de grâu și 10 vagoane cu legume.

Din stocul armatei române un important număr de cai (deveniți improprii serviciului militar) au fost cedați pentru a fi tăiați în abatoare și a asigura hrana populației.

300 de porci se tăiau în fiecare zi în capitala maghiară, hrana fiind îndreptată și către spitale și sanatorii.

4 trenuri, zilnic, transportau alimente și provizii, bucurându-se de un regim prioritar, chiar față de transporturile militare! Tone de alimente au fost găsite și în unele depozite controlate de bolșevici, care fusesră sechestrare exclusiv în folosul trupelor roșii ale lui Bela Kun.

Bolșevicii maghiari suspendaseră dreptul de întrunire, cenzura împiedica apariția oricărui ziar care nu avea nuanțele bolșevice necesare, „avutul, onoarea și viața cetățenilor – scrie Mărdărescu – fiind la discreția bandelor comuniste, care jefuiau, batjocoreau, schingiuiau și chiar executau pe nevinovați fără cruțare, fără teamă că vor fi chemați la răspundere cândva pentru ororile ce comiteau”.

Este indubital, cred, din cele arătate mai sus, că acțiunile umanitare ale forțelor române de vremelnică ocupație au avut în prim-plan populația ungară.

Adminstrația a fost complet dezorganizată și a revenit armatei române sarcina de a reface întreaga structură a statului maghiar, cu toate că sarcinile militarilor români erau numeroase și Comandamentul Trupelor din Transilvania, spune generalul Mărdărescu, „nu a putut fi prevăzut cu întregul aparat reclamat de-o ocupațiune”.

Munca militarilor români pentru a readuce viața la normal „a fost în afară de orice închipuire”. Cele mai multe probleme, scrie generalul, „nu aveau nicio atingere cu cariera armelor”, de aceea, „meritul comandamentelor trupelor de ocupațiune, pentru modul cum și-au înțeles rolul în această chemare străină lor, este cu atât mai mare, tocmai pentru acest motiv”.

La începutul lunii noiembrie 1919, armata română a început retragerea din Ungaria, în două etape, Budapesta fiind preluată de Misiunea Militară Interaliată și autoritățile maghiare.

La 19 noiembrie 1919, primele unități românești au trecut la est de Tisa, prin punctele special amenajate la Szolnok și Tokaj.

A fost o „campanie pentru liniștea Europei”, așa i s-a spus, pe bună dreptate. În 1919, armata română a pus capăt regimului lui Bela Kun, intrând în Budapesta, la 3 august, salvând pacea și oprind aventura bolșevică maghiară.

Pentru armata română a fost prima operație majoră de menținere a păcii într-un teritoriu străin, administrat corect și eficient, o operație militară abordată admirabil, în condițiile dificile ale anului 1919, care a marcat decisiv procesul de maturizare a instituției militare românești.

Despre autor

Florin Șperlea

Colonelul Florin Şperlea a absolvit Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu” (Sibiu, 1992), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1996) şi a obţinut titlul de doctor în istorie al aceleiaşi universităţi, în 2003, cu o teză despre sovietizarea armatei române. A publicat mai multe volume de autor şi în colaborare, dar şi ediţii de documente.
Este redactor-şef al săptămânalului MApN „Observatorul militar” şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Realizează emisiunea „Prietenii muzei Clio” la postul de radio „Vocea Armatei”.

Lasă un comentariu