Început de februarie. Vatra Dornei, prin Batalionul 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă, a fost gazda concursului aplicativ-militar de iarnă pentru unități de instrucție, etapa pe Ministerul Apărării Naționale.

Foto: Marius Sfârlea

Loturile sportive ale categoriilor de forțe s-au întrecut în  probele de biatlon masculin și feminin, ștafetă masculin și patrulă masculin.

Foto: Marius Sfârlea

Prima zi competițională a debutat cu probele de biatlon feminin și masculin, desfășurate în poligonul Floreni. Miercuri, 6 februarie, loturile reprezentative ale Statelor Majore ale Forțelor Terestre, Forțelor Navale, Forțelor Aeriene, precum și Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii s-au întrecut în proba de ștafetă masculin.

Foto: Marius Sfârlea

Aceasta a constat în deplasarea pe schiuri pe un traseu de  aproximativ șase kilometri, tragerea la țintă din poziția culcat și din picioare, probă la care echipele au avut fiecare câte patru militari în compunere.

Foto: Marius Sfârlea

Patrula militară masculină a luat startul în cea de-a treia zi competițională, joi, 7 februarie.

Foto: Marius Sfârlea

Ultima probă programată a constat în deplasarea pe schiuri pe un traseu de dificultate medie, cu lungime de aproximativ 15 kilometri, trageri cu armamentul din dotare, aruncarea grenadelor de mână de exercițiu la precizie și traversarea unei zone contaminată chimic, probe pentru care fiecare echipă a aliniat la start un număr de șapte militari.

Foto: Marius Sfârlea

Primul loc pe podiumul de premiere a fost adjudecat de lotul SMFT, iar festivitatea de premiere a fost organizată vineri, 8 februarie, în ultima zi dedicată competiției, pe platoul Batalionului 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă.

Foto: Marius Sfârlea

La eveniment au participat comandantul Brigăzii 15 Mecanizată Podu Înalt, general de brigadă Remus Hadrian Bondor, șeful Secției de Educație Fizică Militară din SMAp, colonel Cristian Pelea, și comandantul Batalionului 17 Vânători de Munte Dragoș Vodă, locotenent-colonel Iuliu-Ilie Cristian Arsene, precum și oficialități, reprezentanți ai autorităților publice locale și invitați.

Foto: Adrian Gitman

Clasament final

  • Locul I – lotul SMFT
  • Locul al II-lea – lotul CCI
  • Locul al III-lea – lotul SMFA
  • Locul al IV-lea – lotul SMFN

Plutonier-adjutant Marius Sfârlea

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu