Când ești tânăr, nu stai prea mult să cântărești fiecare decizie, te arunci cu capul înainte și riști. Dar când ajungi la o anumită vârstă, mai ai oare același curaj să o iei de la capăt?

Fruntașul Veronica Marinescu crede că viața este plină de provocări și ține doar de tine să le dai curs.

A trăit până acum experiențe minunate, a vizitat lumea și a reușit să urce pe podiumuri importante la competiții de atletism. Veronica Marinescu este un nume cunoscut în lumea sportului pentru că, timp de 30 de ani, a alergat, a antrenat, la rândul ei, și nimic nu a fost prea mult sau prea greu.

Fruntaș Veronica Marinescu.

Sunt o fire ambițioasă și optimistă, cred că sportul de performanță m-a schimbat foarte mult. Niciodată nu dau înapoi, vreau mereu să-mi demonstrez că pot. Și pot!, spune mândră fosta sportivă care, de aproape doi ani, a lăsat echipamentul sportiv în cui și a îmbrăcat uniforma militară.

A fost legitimată, ca sportiv, la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, în urmă cu mulți ani, dar n-a reușit să rămână în sistem, cu toate că își dorea acest lucru.

Mi-a plăcut de mică uniforma militară. Acum doi ani s-a ivit această oportunitate și am simțit că este ultima mea șansă. E ceva nou pentru mine, cel mai mare șoc a fost în perioada de instrucție, în poligon. O consider o provocare, sunt obișnuită cu astfel de momente, chiar dacă pentru mine este total diferit, însă îmi place, se potrivește cu caracterul meu ordonat.

Și-a făcut mulți prieteni, colegii sunt deschiși, astfel că nimic nu i se pare imposibil de realizat.

Am cunoscut-o pe Veronica la Batalionul 300 Infanterie Sfântul Andrei din Galați, unde se pregătea pentru prima misiune într-un teatru de operații.

În Afganistan, voi încadra funcția de pistolar, îmi explică ea, iar pe timp de pace lucrez ca ospătar la popota batalionului.

Nu prea știe la ce să se aștepte, crede că va fi greu, însă o consideră doar o etapă din viața ei, pe care o va depăși cu bine.

Ca fost sportiv, mereu am luptat să mă autodepășesc, așa sunt construită, deci mă voi descurca. Mai greu va fi cu despărțirea de familie, de fetița mea, Eliza, care are șapte ani și este foarte atașată de mine.

Veronica Marinescu a început să practice atletismul înainte de vârsta de zece ani, în orașul natal, Brăila. A urmat, apoi, un liceu cu profil sportiv, iar în perioada aceea își amintește că a încercat mai multe sporturi.

Am practicat o perioadă volei, dar atletismul este un sport care te responsabilizează foarte mult. Este un sport individual, presupune multă muncă, dar și rezultatele apar. Ai, cu siguranță, o altă satisfacție la câștigarea unei probe decât atunci când practici un sport de echipă.

A participat la probe de rezistență, a alergat la crosuri, semimaraton, maraton și marș. Este multiplă campioană balcanică, multiplă campioană națională, dar proba care a consacrat-o este proba de 20 de kilometri marș. În 2004 a obținut locul trei la campionatul mondial, cu echipa României. Tot în acel an, a fost desemnată cea mai bună sportivă a orașului Galați.

În fiecare an m-am clasat în primii zece sportivi ai țării. Mi-a plăcut să încerc imposibilul, îmi spuneam că eu n-am să alerg la maraton, fiind o distanță lungă – 42 de kilometri și 195 de metri. Dar, fiind o fire ambițioasă și foarte curioasă, îmi doream să văd dacă rezist în această probă. Am hotărât să încerc și am văzut că pot obține rezultate bune și aici.

Prima cursă a fost în 2010, în Franța, unde a obținut locul trei la individual. Ulterior, a participat la campionatele naționale de maraton și semimaraton, atât în probele individuale, cât și cu echipa.

La acel moment, aveam o echipă de fete foarte bună, la Clubul Sportiv Universitatea Dunărea de Jos din Galați cu care mereu ieșeam pe primele poziții la toate concursurile.

Întotdeauna a avut-o, ca model de ambiție și determinare, pe marea campioană olimpică Gabriela Szabo. Au fost chiar colege la lotul național, la echipa de junioare, amândouă fiind de aceeași vârstă.

Este o persoană foarte dedicată acestui sport, era o mână de om cu un suflet foarte mare și cu o ambiție și mai mare. Păstrăm legătura, pe rețelele de socializare, chiar și după atâția ani.

După ce și-a încheiat cariera de sportiv, a ocupat funcția de antrenor și, timp de zece ani, s-a ocupat de lotul de tineri și juniori de la CSU Galați.

Am reușit performanța de a duce la olimpiadă o sportivă, pe Andreea Arsene, la proba de 20 de kilometri marș.

De când a devenit militar, a renunțat și la funcția de antrenor, însă mai participă la concursuri sportive militare sau la competiții în scopuri umanitare.

La 1 Decembrie s-a organizat o astfel de competiție, unde am alergat peste 37 de kilometri, cu militari din garnizoana Galați, iar banii care s-au strâns au mers la doi colegi militari cu grave probleme de sănătate.

Veronica este un exemplu de determinare pentru ceilalți colegi ai ei la început de drum. Deși a trecut de vârsta tinereții, a avut tăria de a o lua de la capăt, într-un domeniu deloc ușor. Doar că ea reușește să vadă lucrurile cu mult entuziasm, iar la întoarcerea din misiune își dorește cu ardoare o carieră de subofițer.

Îmi doresc din suflet să ocup o funcție de instructor sportiv, pentru că am terminat facultatea de educație fizică și sport, am și un master în domeniu. Tot ce îmi rămâne de făcut este să îmbrac uniforma de subofițer și sunt sigură că voi reuși.

Despre autor

Andreea Motoc

Lasă un comentariu