Medgidia, oraşul castanilor şi al sensurilor unice, a fost gazda celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului naţional de teatru, Tanţa şi Costel. Dacă, înainte, toamna, mulţi veneau în Medgidia pentru că se cocea via, acum acest oraş dobrogean atrage şi oameni dornici să guste din licorile culturale, capabile să le provoace adevărate reverii estetice.

Acest festival a creat nişte prietenii care se apropie de frăţie, spune regizorul Ion Crişu, creatorul evenimentului cultural. Membrii trupelor de teatru care, de opt ani încoace, se reunesc la Medgidia, au legat relaţii sufleteşti, închegate de-a lungul diverselor participări la evenimente de acest gen care au loc în ţară.

Așa-i lumea, așa-i veacul, unii seamănă cu dracu’, este una dintre replicile din piesa Rămăşagul, interpretată de trupa locală Thetis, în deschidere. O satiră la adresa vremurilor trăite de Alecsandri, destul de actuală şi astăzi, cu mici diferenţe. Dacă pe atunci bărbaţii cucereau femeile cu cobza agăţată de gât, mă întreb dacă unii mai încearcă astăzi să bată la porţi închise cu combina muzicală pe umeri.

Familii disfuncționale în piesa „Pijamale”.

Obsedantele franţuzisme, ches că vu sau parlon, parlon, dar şi vorbim, totodată, ale vremurilor de atunci, sunt uşor de regăsit şi astăzi în expresii romgleze care ne ghidează viaţa corporatisto-consumeristă către descoperirea unui limbaj comun, mondial, uniformizant.

Prima seară a continuat cu piesa Pijamale, a trupei Proactoria din Mediaş. Un mascul mai netradiţional, transmiţând publicului că îşi doreşte un bărbat care să îl mănânce de viu, este primit cu o oarecare reticenţă de cei prezenți, câteva chicoteli auzindu-se cum se evaporă din sală. Tot o piesă despre infidelitate, familii disfuncţionale și năravuri de bulevard, ceea ce mă face să numesc aceste două momente de debut ca fâcând parte din ziua încornoraţilor.

Dacă, la început, Leonard netradiţionalul recunoaşte că nu doarme în acelaşi pat cu o femeie de sex opus, în final, devine personajul favorit al publicului datorită trecerii pe sensul celălalt, reuşind să seducă toate frumuseţile feminine prezente în viaţa sa. Comicul de situaţie și ritmul alert au făcut din reprezentaţia celor din Mediaş una dintre cele mai gustate de public.

A doua zi de festival a început devreme, la ora 11, ea fiind dedicată copiilor, reprezentanţii celui mai sincer public, după cum mi-a transmis unul dintre membrii trupei Teatrului Traian Grozăvescu, din Lugoj. Luaţi de lângă tablete şi smartphone-uri, cei mici au redescoperit emoţia creată de contactul cu lumescul, de zarva atât de specifică vârstelor celor mai fragede ale copilăriei.

Ora 17 a adus spectatorilor aflaţi în sala Cercului Militar din Medgidia, gazda acestui eveniment, piesa Protecţia animalelor, interpretată de componenții trupei Teatrul de la Râpa Galbenă, cenaclul George Topârceanu din Iaşi.

Cum să nu facem analogii cu ceea ce se întâmplă lângă noi, după ce îl auzim pe Norocel, băiatul bun la toate, un creator desăvârşit de proiecte de lege, spunând: Nu am intrat la Medicină, dar doctor tot am ajuns!? Lupta politică se duce cu nişte babe nenorocite de la Protecţia animalelor, ofensate de faptul că oamenii chinuie anumite necuvântătoare.

Aplauzele publicului aduc aminte de ritmul cadenţat al unui pluton, în care sunetul paşilor se pierde într-o unică armonie. De la absurdul politicii dâmboviţene, publicul a făcut pasul către absurdul piesei
Maestrul, de Eugen Ionescu, piesă pusă în scenă de trupa Skepsis, din Alba Iulia.

„Tomberonistul” securist față cu „reacțiunea” în piesa „Gunoierul”.

Melodia Violeta a celor de la Sarmalele Reci i-a adus în scenă pe membrii trupei de teatru Redoute, din Braşov, aceştia intrând în pielea personajelor din piesa Gunoierul, de Mimi Brănescu. Probabil, spectatorii au plecat cu lecţia învăţată la finalul reprezentaţiei, mesajul piesei fiind unul simplu: nu lăsaţi orice în gunoi, pentru că cineva, scormonitor prin tomberoane, poate ajunge să vă cunoască secretele doar uitându-se la ce aţi mâncat aseară sau la facturile aruncate în coş.

Gunoierul e înfăţişat aici ca un fel de securist, tomberonul fiind pentru el oglinda care reflectă secretele întunecate ale celor din jur. Gunoiul este oglinda sufletului, în gunoi se regăsesc reuşitele şi nereuşitele, iubirile împlinite, dar şi cele neîmplinite.

Tanța și Costel, aproape de apusul vieții, sărbătorind unul dintre ultimele Revelioane.

Festivalul s-a încheiat în ropote sincere de aplauze pentru trupa de teatru Da, din Reşita, cea care a pus în scenă o adaptare după Ion Băieşu a piesei Tanţa şi Costel. Spectatorilor le-au trecut prin faţă toate etapele unei căsnicii, etape ilustrate de necazurile şi bucuriile mariajului celor doi protagonişti.

Modul în care au interacţionat cu publicul a fost decisiv pentru sutele de bezele aruncate de spectatori către cei doi protagonişti. Etapa de final a vieţii celor doi, ilustrată muzical de melodia Ileanei Sărăroiu, Pe sub fereastră curge un râu, a smuls lacrimi de emoţie din partea audienţei.

Teatrul a demonstrat, încă o dată, că poate fi un liant al reconcilierii sociale, un act artistic ce poate crea punţi către redescoperirea aproapelui şi a sentimentelor acestuia.

Trupele participante la festival s-au recomandat a fi amatoare, actoria nefiind profesia de bază a membrilor. Termenul de amator nu reflectă altceva decât statutul lor profesional, nu și pe cel artistic, fiindcă trupele prezente au în spate ani de muncă, multe repetiții și pasiunea rostirii teatrale.

Teatrul are o mască ce râde și una care plânge, nu există un teatru profesionist și unul neprofesionist. Teatrul, dintotdeauna, a fost unul singur: teatrul de calitate care promovează dialogul și care știe să se adreseze spectatorului, accentuează regizorul Ion Crișu, coordonatorul trupei locale Thetis.

Dacă îți place, nu-i greu. Eu fac repetiții cu ei la distanță, eu locuiesc în Cluj, ei stau în Mediaș, facem repetiții prin telefon. Suntem împreună de 14 ani, punctează Rareș Bârză, coordonatorul trupei Proactoria, din Mediaș.

Acesta găsește și puterea de a glumi, trecând peste emoțiile momentului, când îl întreb cum reușește să recruteze membri ai trupei. Ei, le spunem că suntem de la matrimoniale, iar când ajung acolo, pe scenă, le punem în fața faptului împlinit, glumește interlocutorul, uitându-se cu subînțeles către grupul care formează partea feminină a trupei.

„Doctorul” Norocel salută partidul în piesa „Protecția Animalelor”.

Festivalul Tanța și Costel nu este jurizat, toți participanții fiind câștigători la final.

Niciun juriu din lumea aceasta nu poate lua locul spectatorului, pentru că teatrul este purtătorul de cuvânt al tuturor, nu este doar al unei singure părți din această lume. El trebuie să ne îmblânzească, să ne emoționeze. Ceea ce nu ne emoționează nu se adresează simțurilor noastre umane. Cea mai grea facultate din această lume, greu de absolvit, este cea care te califică pentru meseria de a fi om. Teatrul ne învață să fim oameni, confirmă regizorul Crișu.

Florin-Constantin Oprică, unul dintre organizatorii din partea Primăriei Medgidia, este optimist în privința viitorului teatrului în România: Cu fiecare ediție trecută a festivalului, piesele capătă un nivel din ce în ce mai ridicat, iar publicul apreciază alegerile făcute de noi, ca organizatori. Suntem pe drumul bun. Acești invitați vin la Medgidia, după luni de repetiții, pentru a oferi publicului ce au ei mai bun. Aplauzele publicului ne îndeamnă să continuăm și să oferim calitate.

Medgidia are o problemă cu încălzirea sălilor de teatru, spune Oprică. Atât clădirea Cercului Militar, cât și cea a Casei de Cultură din localitate nu sunt încălzite, acest lucru făcând ca astfel de manifestări culturale să aibă un caracter sezonier.

Avem vara, când oamenii sunt plecați în concediu, și iarna, când nu se pot organiza evenimente culturale din cauza frigului din săli. Rămân doar primăvara și toamna. E păcat, pentru că publicul din Medgidia este iubitor de cultură, iar festivalul Tanța și Costel demonstrează pe deplin acest lucru, a încheiat Florin-Constantin Oprică.

Despre autor

Liviu Anghel

Lasă un comentariu