Reîntâlnirile cu oameni pe care i-am cunoscut cu mulți ani în urmă, când mergeam frecvent prin unități, mi-au produs și îmi produc în continuare multă bucurie. E drept, în astfel de ocazii, trece pe locul doi documentarea, prioritate având evocarea momentelor plăcute și a întâmplărilor petrecute în vremuri de demult.

Am fost, săptămâna trecută, într-o vizită de documentare la sediul filialei Prahova a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere Alexandru Ioan Cuza (ANCMRR).

Nu întâmplător am ales o dată apropiată de aceea la care se sărbătorește în armată Ziua Radiolocației, ci pentru că doi membri din  conducerea filialei – generalul de brigadă (r) Constantin Mălăescu și colonelul (r) Emil Paraschiv Șotropa – și-au desfășurat activitatea în arma respectivă.

Evident că discuția noastră s-a axat mai mult pe acest domeniu, despre care cei doi ofițeri vorbesc, în orice moment, cu multă însuflețire. Evocă nostalgic începuturile radiolocației în armata română, momentele importante din istoria armei și din cariera lor.

Faptul că radiolocatoriștii erau denumiți grănicerii aerului, care lucrau șapte zile din șapte și 24 de ore din 24, le dă, și acum, un sentiment de mândrie. Consideră însă că arma nu mai este apreciată la adevărata ei valoare.

                                                   Stația americană SCR-527 D din dotarea primei companii de radiolocație de la București- Băneasa (1949).

Au și critici la adresa actualului sistem de formare și pregătire a specialiștilor din domeniu și își exprimă deschis părerea că tehnologiile performante de astăzi nu ar trebui considerate suficiente.

Pe colonelul (r) Emil Paraschiv Șotropa l-am întâlnit în urmă cu 20 de ani, pe când era comandantul Școlii de Aplicație pentru Radiolocație. Mă duceam cu drag în acea unitate, o atmosferă plăcută te întâmpina de la poartă, totul era pus la punct, curățenie, ordine, săli moderne de cursuri.

Instituția fusese înființată, ca un centru de instrucție al armei, în 1966. Când a fost numit comandant, în 1987, colonelul (r) Șotropa avea 41 de ani, gradul de maior și a fost încadrat pe o funcție de general. 14 ani a condus școala și, după cum spune, a făcut tot posibilul să pună ceva peste ceea ce a găsit.

A reușit, astfel că, la trecerea în rezervă, în 2001, a lăsat un muzeu al radiolocației și o biserică având hramul Cuvioasa Parascheva (sfințită de însuși patriarhul Teoctist, care i-a înmânat Crucea patriarhală).

Istoria radiolocației, lucrare elaborată de un colectiv de specialiști din școală, revista Semnal radar și un colectiv de excepție au fost alte realizări din acea perioadă. Din păcate, instituția s-a desființat/mutat în 2003, doar biserica rămânând mărturie a vremurilor trecute.

Pentru o perioadă scurtă a făcut echipă la conducerea școlii cu generalul de brigadă (r) Constantin Mălăescu, numit șef de stat major. Și astăzi fac echipă, pentru că, în cadrul filialei ANCMRR, generalul Mălăescu este președinte, iar colonelul  Șotropa, responsabil cu relațiile publice.

Radar Gap Filler.

I-am cunoscut, în scurta vizită de la Ploiești, și pe alți membri ai filialei și am discutat despre problemele cu care se confruntă pensionarii militari.

Noi nu vedem asociația ca pe o structură care să obțină doar bilete la tratament și care să ne dea posibilitatea de a ne plimba prin țară în schimb de experiență, spune colonelul (r) Șotropa.

Avem un spirit de echipă suficient de dezvoltat pentru a nu ne pierde în anonimat. Noi trăim și suntem militari și după ce am trecut în rezervă. De aceea, atitudinile care ne marginalizează nu ne mulțumesc. Ne susținem punctele de vedere și considerăm că trebuie redefinit statutul militarului.

Filiala prahoveană nu are foarte mulți membri, aproximativ 150, dar are subfiliale la Câmpina și Breaza. E drept, nu are foarte mulți ani de la înființare, iar în județ mai există o asociație a cadrelor militare în rezervă și retragere. Municipiul Ploiești a fost însă o garnizoană foarte mare, iar în județ au fost peste 30 de unități militare.

Din 2011, când s-a înființat, asociația este implicată activ în viața socială a municipiului, membrii acesteia iau parte la diverse evenimente, sunt prezenți în emisiunile posturilor teritoriale radio-tv, au întâlniri periodice cu reprezentanții administrației locale de stat. Unii sunt chiar foarte cunoscuți.

Nicolae Vicol, fost șef al Cercului militar Ploiești, este un respectat instructor cultural, iar Alexandru Marin, șeful filialei Prahova a ARPIA, este foarte cunoscut în zonă pentru că mulți ani a lucrat ca instructor de parașutism.

I-am mai întâlnit pe cenzorul filialei, Mihai Anghelina, dar și pe secretarul executiv, Tudor-Gheorghe Popa, trecut în rezervă de foarte tânăr, cu gradul de căpitan, din cauza disponibilizărilor frecvente de la începuturile anilor 2000.

Valentin Teodor.
Foto: Irina Nedelcu

Pe Valentin Teodor l-am întâlnit printre machetele pe care le realizează. Printre avioane de vânătoare și transport și elicoptere, cea mai mare parte a biroului era ocupată de macheta cuirasatul Bismarck, încă nefinalizată. Pasiunea sa nu este doar modelismul de aviație și marină, ci și pictura.

Discuțiile pe care le-am purtat la sediul ANCMRR Prahova au fost diverse, nu doar pe un anumit domeniu. Foarte puțin am vorbit despre pensii și mult mai mult despre rezerva armatei.

Interlocutorii mei consideră că trebuie rezolvată cât mai urgent problema referitoare la înaintarea în grad a militarilor în rezervă, care nu ar trebui să fie condiționată de încadrarea pe o funcție în statul de organizare la mobilizare.

Pentru o asemenea încadrare este nevoie să urmeze anumite cursuri, or cursuri nu se mai organizează de mulți ani. În plus, niciodată nu se poate prevedea câte pierderi de vieți omenești vor fi într-un eventual conflict.

Sunt mâhniți că rezervei armatei nu i se acordă atenția cuvenită.

Faptul că a fost format corpul rezerviștilor voluntari nu înseamnă că aceștia pot dobândi, în câteva luni de pregătire, cunoștințele unui
militar de carieră.

Despre autor

Irina Nedelcu

Irina-Mihaela Nedelcu este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Domeniile de responsabilitate: legislaţie militară, logistică şi probleme sociale.

1 comentariu

  • O zi frumoasă şi o vară liniştită şi răcoroasă! Felicitări pentru munca neobosită de a aduce mereu în actualitate problemele Armatei române de ieri şi de azi! Poate în perspectivă mai aducem în atenţie şi problematica dreptului internaţional umanitar, născut şi deyvoltat la Ploieşti! Cu cele mai distinse gânduri Stimată Domniţă!

Lasă un comentariu