[12 septembrie]

Liniște pe front. Dimineața mai pun oarecare ordine în companie, iar după amiază, obosit din cale afară, mă cuprinde un somn, din care nu mă trezesc decât tocmai pe la 4 după amiază.

În timpul acesta, soldații aduc apă în gălețile de pânză și în fundul tranșeelor spală rufele și se primenesc… cei care mai au cu ce!… Când mă deștept, am o mare surpriză. Văd puse la zvântat, pe niște pari în curmezișul tranșeelor,… o mulțime de rufe de damă!

Cam buimăcit de somn, un moment mă frec la ochi și nu înțeleg ce înseamnă această rufărie de damă în tranșeea mea. Fără să vreau, gândul îmi fuge la viața liniștită de garnizoană, de altădată, și chiar la raiul lui Mahomed, când deodată apare înaintea mea, decoltat, într-un combinezon cu valanciene (n.red. dantelă fină)… un țigan păros și negru ca mama focului!

Îl întreb: „Ce este asta?” Îmi răspunde foarte liniștit: „Să trăiți, don’ căpitan, dacă n-avem altele mai bune, ce să facem?”

Interesându-mă de aproape, chestiunea se limpezește. Când bulgarii au ocupat Bazargicul, au devastat tot ce era românesc acolo, între care și sucursala magazinului Lascaridis din Constanța. Oameni galanți! Le-a plăcut foarte mult rufăria de damă, cu care și-au umplut ranițele. În luptele care au urmat, când au fost respinși, au fugit și ei aruncând ranițele. La rândul lor, ai noștri, cu toată înaintarea, au găsit și timpul necesar spre a cotrobăi prin ranițele aruncate.

Cum rufăria cam lipsea, nu s-au mai gândit nici ei… că e de damă!

Locotenent-colonel Sterea Costescu, Din carnetul unui căpitan. Însemnări şi amintiri din Răsboiul pentru întregirea neamului (1 august 1916 – 1 aprilie 1917), Focşani, 1927, p.81-82

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu