NATO trebuie să-şi sporească prezenţa în Marea Neagră, pentru a dispune de mai multe posibilităţi de a proteja Alianţa, precum şi de a descuraja Rusia de la acţiuni agresive, consideră generalul (r) american Ben Hodges.

Rusia încearcă să ridice o nouă „cortină de fier”, care trece prin Marea Neagră, cu România, Turcia, Bulgaria, pe de o parte, şi cu Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, pentru a-şi putea folosi forţa împotriva ţărilor care nu fac parte din NATO, a declarat sursa citată, într-un interviu acordat publicaţiei ucrainene Segodnia. Generalul şi-a exprimat preocuparea faţă de situaţia legată de Odessa. Potrivit acestuia, Kievul poate face multe lucruri pentru securitatea la Marea Neagră, cum ar fi schimbul de informaţii cu România, Georgia şi SUA. Ceea ce a făcut Rusia în Crimeea s-ar putea extinde şi în Odessa, a spus Ben Hodges.

Atunci când noi anunţăm locul unor viitoare exerciţii în Marea Neagră,  ruşii închid accesul spre aceste zone. E o formă de blocadă temporară împotriva Odessei. Nu este o întâmplare. De aceea, România şi alţi aliaţi ai noştri sunt atât de îngrijoraţi, a afirmat generalul, subliniind importanţa ca Ucraina să-şi construiască o flotă modernă.

Între 2014 şi 2017, generalul în rezervă Ben Hodges a fost comandant al forţelor terestre americane în Europa (USAREUR). În prezent, lucrează pentru Center for European Policy Analysis (Centrul pentru Analiza Politicilor Europene).

Despre autor

Marius Bâtcă

Lasă un comentariu