Arma condeiului

Să scoatem educația din derivă!

Am zăbovit o bună bucată de vreme să găsesc un titlu potrivit comentariului meu pe tema învățământului românesc. Cel care a fost, cel care este și cel care ar putea să fie. Pentru că nu trebuie să faci apel la prea multe cunoștințe de sociologie a educației ca să îți dai seama că lucrurile nu merg bine. Sau merg, dar nu în direcția dorită.

Chiar dacă domeniul pare accesibil la prima vedere, la fel ca fotbalul, ciclismul și leacurile naturiste, îmi dau seama că acesta este deosebit de complex și tenebros. Pentru că nu s-au găsit soluții viabile până în acest moment.

Nu s-au căutat, sau nu se vrea, sau nu se poate.

Poate ar trebui să scrie și să vorbească cei care se ocupă în mod direct de acest palier extrem de important al vieții noastre sociale. Dar, consider că viitorul familiei, al comunității și societății ne preocupă pe toți și ne îndreptățește la a avea un drept la opinie. Inclusiv cei din armată.

Prin natura preocupărilor, mă întâlnesc zilnic cu copii de toate vârstele la un gen de activități sportive.

În pauze, încerc să le mai risipesc din temerile care li se citesc pe față, legate de timpul insuficient pe care îl au să-și pregătească temele pentru a doua zi, să ajungă la meditații și la programele before și after school care au înflorit în ultima vreme. Chiar și de a veni la sălile de sport, unde să se relaxeze prin mișcare și să se fortifice pentru marile bătălii din sălile de clase și laboratoare. Pentru teste, evaluări, examene, probe, bac.

Mă străduiesc ca timpul petrecut de ei alături de mine să aibă consistență și să le transmită o stare de liniște și echilibru. Lor și părinților. Mai ales acea încredere că pot reuși în viață. Și le dau exemple de copii care și-au urmat cu sârguință calea până la rezultatul dorit, ajungând oameni mari.

Teama copiilor că nu fac față unei programe încărcate este amplificată de neimplicarea unor dascăli în lucrul la clasă, oameni fără vocație de pedagogi, ajunși din eroare în sistem și pentru care greșeala se răzbună în diverse moduri ce descalifică însăși profesia de formator.

Din lipsă de metode diversificate de abordare a disciplinei lor, dar și de tact pedagogic în fața elevilor, trântesc din belșug note mici pentru a-i umili și demobiliza, fără a analiza, câtuși de puțin, ce pot aceștia, care le este potențialul și unde trebuie acționat. Fără a schița un simplu gest de a-i sprijini în receptarea, fixarea și consolidarea cunoștințelor.

Totul făcut și programat sistematic pentru a-i trimite pe cât mai mulți copii, care au venit la școală să învețe, în brațele meditatorilor de ocazie. De cele mai multe ori în propriile brațe.

Mă gândesc, uneori, cât poate fi de greu pentru un părinte, aflat în misiune în Afganistan, să știe că la școală copilul lui nu se descurcă. Ce să facă el, de la mii de kilometri depărtare, ca să aibă liniștea și siguranța că școala se ocupă, în dreptul ei, de educația copilului? Așa cum își face el datoria față de țară.

El care a învățat în sistemul militar, gradual, de la simplu la complex, diferențiat pe module și nivele de pregătire, nu-și poate imagina cum odrasla lui plutește în derivă într-un ocean de nepăsare și neimplicare.

Nu am cunoscut până acum vreun părinte care să nu facă tot ce-i stă în putință pentru educația copilului său. Dar am cunoscut dascăli cu totul dezinteresați de ceea ce se întâmplă cu produsul muncii lor.

Și de aici cred că trebuie plecat, fără a arunca anatema spre acei învățători și profesori, în marea lor majoritate, care își fac cu prisosință datoria de dascăl. Dar care ar trebui să acționeze și ei, într-un fel anume, pentru ca strădania lor să nu fie umbrită de astfel de colegi.

Se pune accent, pe bună dreptate, pe prezența elevilor la ore. Dar de ce nu și pe prezența profesorilor la ore? Pe eficiența prestației lor. Nu credeți că ar trebui să primească și profesorii note pentru cât de mult se implică în procesul de învățare, de educație? Parte din nota elevului este și implicarea profesorului. Cine acordă această notă?

Să ne înțelegem bine. Nu înseamnă că toți copiii sunt niște ființe care așteaptă cuminți în bănci să li se aștearnă în creștet cunoștințe, deprinderi și priceperi. Este o muncă titanică, zilnică, ritmică, cu suișuri și coborâșuri. O luptă care trebuie dusă chiar și în condițiile în care trăim astăzi, aici și acum, când nimeni nu mai pare dornic să-și asume răspunderea pentru viitor.

Tocmai aici intervine vocația pedagogică a celor chemați să descopere în copii, și în tineri mai apoi, solul fertil în care să sădească mlădițele unor roade care apar mai târziu. Udate cu sudoarea unui efort sistematic din partea triadei părinte-elev-dascăl.

Spunea cineva că speranța unei națiuni se îndreaptă spre copii și învățământ. Chiar supraviețuirea planetei depinde, în cele din urmă, de modul în care cei care vor veni la putere vor ști să gândească și să acționeze cu perspectivă, să cumpănească consecințele faptelor lor prezente în traiul generațiilor ce vor veni.

Altfel, nepăsători, vom asista cu toții la spectacolul trist al lucrurilor care nu funcționează corespunzător și care deschid o perspectivă deloc luminoasă.

Cuvinte și statistici ca abandon școlar, analfabeți funcționali și absenteism trebuie să ne mobilizeze să facem ceva până nu e prea târziu. Așa cum au gândit Spiru Haret, Dimitrie Gusti și Mircea Malița, în vremea lor, soarta învățământului.

Supun dezbaterii publice tema prezentată în titlu, cu speranța că vom găsi cu toții soluții viabile, într-un orizont de timp rezonabil.

Despre autor

Ion Ciontea

5 comentarii

  • Mi-am promis să nu vă mai comentez articolele dar, invitația dumneavoastră la “dezbatere”, mă obligă să-i dau curs, aceasta pe lângă faptul că ultimele dumneavoastră articole mi-au provocat de ceva timp o insuportabilă mâncărime degetelor.
    Stăpâniți dumneavoastră suficient de bine modul de determinare a “gismentelor educației” pentru a putea stabili dacă “deriva” pe care este îndreptată educația este corectă sau nu?
    Sau ca orice conațional vă pricepeți pur și simplu, nativ, la găsirea soluțiilor celor mai bune pentru “făurirea socialismului și înaintarea României spre comunism” (ptiu, ptiu … scuipă-n sân)?
    Uneori, ne place să abuzăm de amabilitatea celor din jurul nostru ajungând chiar să credem că ceea ce facem este în acord cu cerințele momentului. Am avut fiecare dintre noi momentul nostru de a influența viitorul și chiar dacă am făcut-o sau nu, într-o mai mică sau mai mare măsură, la un moment dat trebuie să avem curajul de a accepta că pur și simplu nu ne mai ragăsim în „puzzle-ul” construit azi cu ajutorul AI și VR.
    Deși nu știu sigur direcția spre care se îndreaptă învățământul actual, pot doar să observ, privind partea plină a paharului, că sunt foarte mulți tineri, produse ale învățământului românesc, care fac senzație la universitățile internaționale de top unde studiază sau la olimpiadele internaționale. Sigur că da, sunt elevi preocupați de cariera lor cărora părinții le cultivă respectul față de dascălii lor, neîncercând să le sugereze acestora că nereușitele lor sunt cauzate de nepriceperea profesorilor… ci mai degrabă lipsei lor de interes pentru studiu.
    De ce nu vedem noi, mai întîi crengile uscate din pomul nostru și ne face deosebită plăcere să-l povestim pe vecin că nu-și grijește livada?
    Ce-ar fi să toaletăm un pic pomul nostru?.. că i s-au cam uscat din crengi pe timpul iernii…. cu o foarfecă bine ascuțită să nu-i provocăm răni insuportabile demnității …. în spiritul HEBDOMARULUI ENCOMIASTIC (muțumesc profesore).
    Atfel, vă doresc numai bine!

  • Domnule profesor ronin, am inteles ca va preocupă cultura. Și mai ales agri cultura…Un teren care mustește… Decât o viață cioară, mai bine o clipă șoim!…

  • Sigur că da… Șoim al patriei, pionier, utecist, secretar UTC, :DDD
    Dacă ar fi să fim preciși, era vorba despre educație nu despre cultură iar sugestia era despre pomicultură, pe de o parte. Pe de altă parte, când faceți o asemenea trimitere peiorativă la agricultură, vă rog să vă gândiți că cei care v-au transmis câteva repere morale (sper) în viață s-au ocupat exclusiv cu agricultura (așa cum amintiți în articolele autobiografice)8 și acest lucru nu i-a împiedicat să fie modele pentru copii și nepoții lor.

  • 6 iunie 2018. Gândurile elevilor mei, la finalul ciclului gimnazial, sunt aşternute pe hârtie cu un scris caligrafic…

    Draga noastră doamnă dirigintă,

    Ne-aţi îndrumat prin sinteza de orizonturi ale cunoaşterii, fără preget, pe îndelete, fără aparentă grabă, şi niciodată nu v-aţi plâns, deşi v-am creat o avalanşă de motive.
    Oricât de mare era cerul haotic al copilăriei noastre, ne-aţi privit cu blândeţe şi v-aţi continuat idealul: de a face ordine în dezordinea primitivă a gândirii noastre.
    Când s-a denaturat omenia din sufletul nostru de neştiutori, aţi iertat şi încă ne iertaţi păcatul făcut cu sau fără voie, seduşi de nenumăratele ispite ale risipirii.
    Dascăl fiindu-ne, ne-aţi edificat veşnicia drumului prin studiu şi ne-aţi arătat adevăratul vis al desăvârşirii noastre.
    Ne cunoaşteţi din ziua în care am păşit, cu sfială, îmbujoraţi de emoţii, de mânuţă alături de cei ce ne-au dat viaţă. Dumneavoastră având misiunea de a şlefui, ca pe un mic diamant, fiecare sufleţel. Pedagog desăvârşit, ne-aţi îndreptat perspectiva ludică spre cea a realităţii.
    Toate cuvintele din lume nu ar putea întruchipa ceea ce suntem noi astăzi, de aceea, nu vă putem ura decât:
    ,,Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

    Elevii dumneavoastră pentru încă câteva zile…

    19 iunie 2018. Rezultate Evaluare naţională. 24 de elevi. Prima notă: 10 (zece). A douăzeci şi patra notă: 7 (şapte). Misiune îndeplinită.

    21 februarie 2019. Peniţele condeielor foştilor şi actualilor mei elevi mângâie sufletele oamenilor. Servesc patria limbii române !

Lasă un comentariu