În perioada 28 septembrie–27 octombrie 2019, la Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, are loc ediția a zecea a Salonului Național de Modelism Militar. Expoziția are, în acest an, o tematică aparte, fiind dedicată misiunii Apollo 11 de la a cărei aselenizare s-au împlinit 50 de ani.

Organizatorii au reluat frumoasa tradiție a desfășurării unei manifestări de asemenea amploare după ce Federația Română de Modelism, entitate sportivă de utilitate publică, a întrerupt consecutivitatea edițiilor în 1992. După o perioadă de absență, Salonul Național a revenit însă în actualitate și, în noua formulă de prezentare, a împlinit deja 10 ani.

Expoziția este găzduită de Sala Lapidarium a instituției muzeale și nu are un caracter limitativ. Deși în denumire există referințe de ordin național și militar, vitrinele pot fi populate cu orice fel de construcții.

Deja au fost primite lucrări de peste hotare, din Bulgaria, Grecia și Italia, iar tematicile abordate de modeliști sunt dintre cele mai diverse. Se remarcă, dintre machetele de inspirație civilă, 32 de piese confecționate de membrii Cercului de Elevi de la Petrila, precum și o reproducere a afișului după celebrul film Mobby Dick.

În momentul de față, sunt expuse aproape 350 de piese, dar estimările organizatorilor vorbesc despre contabilizarea a peste 500 de machete până la finalul expoziției.

Machetele militare, la rândul lor, se subîmpart în mai multe categorii, fiind reproduse blindate, avioane, rachete sau nave. Expoziția este una dinamică și se completează în intervalul în care este deschisă, în zilele care urmează fiind așteptate și alte lucrări.

Chiar dacă vernisajul a avut loc la 28 septembrie, expozanții sunt în continuare așteptați să contribuie la spectaculozitatea Salonului Național de Modelism Militar.

Remarcabilă este lucrarea în care se reproduce, la o scară de 1 la 35 000, avionul de luptă pilotat de generalul de flotilă aeriană (ret) aviator Ion Dobran.

Macheta îi va fi oferită cadou eroului-aviator care a împlinit, la 5 februarie 2019, frumoasa vârstă de 100 de ani. Tot din sfera aviației, o vitrină este rezervată machetelor aeronavelor care au participat la bombardamentul de la Ploiești, din 1944.

Alături de prima pagină a ziarului Universul, care a realizat atunci un bilanț al bombardamentului, sunt prezentate machete ale avioanelor americane și românești. Titanicul are și el o machetă impozantă în mijlocul vitrinelor de la Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I.

Salonul Național de Modelism Militar are și caracter competițional. Exponatele vor fi jurizate, iar la final de manifestare, în zilele de 26 și 27 octombrie, vor fi întocmite clasamentele pe categorii de clasificare sportivă. Pe de altă parte, ediția din acest an a Salonului îi este dedicată, in memoriam, profesorului Neculai Moghior, cel care a fost custode al manifestării.

Cei care doresc o reprezentare virtuală a Salonului pot vizita
site-ul www.machete.ro. Manifestarea este una foarte importantă pentru modeliști deoarece, în România, ei au din ce în ce mai puține posibilități de a-și etala munca de sute de ore depusă pentru realizarea miniaturilor.

Trebuie remarcat și că, în zilele nelucrătoare, vizitatorii sosesc încă de la ora deschiderii, interesul pentru expoziția de modelism fiind, conform organizatorilor, în creștere de la an la an. Fotografiile realizate la fața locului sperăm să fie un imbold suplimentar pentru public. Ați inclus deja, în agenda dumneavoastră, o vizită la Salonul Național de Modelism Militar?

Despre autor

Cristian Frisk

Lasă un comentariu