Forțele Navale române organizează, în perioada 5-13 aprilie, cel mai mare exercițiu multinațional naval, în apele teritoriale ale României şi în apele internaționale ale Mării Negre.

La Sea Shield 19 participă 14 nave militare românești şi șase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, care vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, de suprafață şi aeriene, adaptate la tipologia amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Foto: Cristian Vlăsceanu

Scenariul exercițiului este fictiv şi urmărește planificarea şi executarea unei Operații de Răspuns la Criză (CRO) sub mandatul unei Rezoluții a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (UNSC), în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin amenințări simetrice şi asimetrice.

Foto: Cristian Vlăsceanu

Forțele Navale române, în calitate de gazdă, implică o structură impresionantă de forțe în desfășurarea Sea Shield 19. Sub conducerea şi coordonarea Comandamentului Flotei vor fi două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă, trei remorchere maritime, un detașament de scafandri EOD (specializați în lupta împotriva amenințărilor subacvatice), două detașamente mobile de lansare rachete şi alte nave de sprijin, precum şi structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică şi Observare, Direcția Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicații şi Informatică, Centrul pentru Tehnologia Informației şi Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la țărm.

Foto: Ionuț Felea

Forțele Aeriene române asigură secvențele de luptă împotriva amenințărilor aeriene cu aeronave MIG-21 LanceR şi F-16, iar Forțele Navale ale Statelor Unite şi ale Turciei vor acționa cu două aeronave de patrulare maritimă.

Forțele Terestre române participă la exercițiu  cu un detașament din compunerea Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești, pentru protecția căilor de comunicații terestre şi a portului Constanța.

Foto: Cristian Vlăsceanu

Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a desemnat să participe la exercițiul Sea Shield 19 Gruparea Navală Permanentă (SNMG-2), care operează în Marea Neagră, începând cu 28 martie, având în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria sunt reprezentate la exercițiu de câte o navă de luptă.

Navele militare străine au intrat în portul Constanța sâmbătă, 6 aprilie, când a avut loc deschiderea oficială a exercițiului, la Terminalul de Pasageri, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu.

Foto: Ionuț Felea

Pe timpul celor două zile de escală în port, au fost programate vizite oficiale, dar şi ședințe de stabilire a detaliilor organizatorice pentru secvențele planificate pe mare. Toate navele participante au ieşit în larg luni, 8 aprilie, pentru o săptămână în care îşi vor sincroniza toate eforturile în vederea îndeplinirii obiectivelor.

În prima zi a activităților planificate pe mare, s-au executat manevre navale și treceri printr-un canal dragat, acțiuni de respingere a atacului unor ambarcațiuni rapide ostile, precum și trageri cu sistemele de artilerie de la bord (tunul calibru 76,2 mm).

Foto: Ionuț Felea

Marți, 9 aprilie, au avut loc secvențe de luptă împotriva amenințărilor aeriene și de respingere a atacului aviației inamice, care sunt asigurate, din aer, de aeronave militare ale Forțelor Aeriene și Forțelor Navale române, precum și de aeronave  de patrulare maritima din SUA (P-8 Poseidon) și Turcia (P-235), iar miercuri, 10 aprilie, sunt programate secvențe de luptă împotriva amenințărilor submarine.

De asemenea, Bulgaria, Polonia și SUA au trimis ofițeri în statul major al exercițiului, Grecia a trimis o echipă mobilă de instructori de la Centrul NATO de Instruire pentru Operații de Interdicție Maritimă (NMIOTC), Turcia a trimis o echipă de observatori de la Centrul de Excelență pentru Operații de Securitate Maritimă (MARSEC COE).

Foto: Ionuț Felea

În ultima zi a exercițiului Sea Shield 19, nivelul de complexitate al activităților de instruire în cadru multinațional va fi completat cu o secvență a exercițiului NATO in domeniul medical Vigorous Warrior 19, care vizează modalitățile de in­tervenție și de acțiune pentru situații de evacuare medicală de pe mare.

Interconectarea celor două exerciții multinaționale majore va fi realizată, în premieră, în portul militar Constanța, vineri, 12 aprilie, când va fi simulată acordarea asistenței medicale în cazul producerii unui accident cu victime multiple, la bordul fregatei Regele Ferdinand.

Foto: Ionuț Felea

Evacuarea de la bordul navei se va realiza pe cale aeriană, iar caracterul interdepartamental și interinstituțional va fi pus în evidență de structurile medicale specializate ale Forțelor Navale române, ale Direcției Medicale, ale Departamentului pentru Situații de Urgență, ale Centrului NATO de Excelență pentru Medicină Militară (MILMED COE) din Ungaria, precum și ale Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM).

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

1 comentariu

Lasă un comentariu