În campania pentru alegerea preşedintelui SUA, s-a petrecut un eveniment care a emoţionat, dacă nu a cutremurat, sute de milioane de oameni de pe întreaga planetă.

În timp ce candidatul Donald Trump îşi rostea discursul, el a fost literalmente smuls de la tribună de câţiva bărbaţi zdraveni şi eleganţi: într-o secundă, au dispărut toţi de pe scenă!

Ce se întâmplase? Cineva din sală a strigat: arme! Iar voinicii, ieşiţi ca din pământ, l-au şi umflat pe vorbitor, cum ar fi zis nenea Iancu. Pentru cei care ştiu ce înseamnă protecţia şi paza, operaţiunea se numeşte împachetarea demnitarului şi este urmată de transportarea rapidă a acestuia la un loc sigur.

Autorii împachetării sunt agenţi speciali ai Serviciului Secret american, a cărui existenţă este necesară, dictată de situaţia specifică a celei mai mari democraţii din lume. Acolo, fiecare familie are în casă cel puţin o armă, dacă nu un rastel de armament. La un moment dat, se estima că 150.000 de americani deţin pistoale-mitralieră Kalaşnikov!

Serviciul Secret a fost creat în 1865, pe lângă Ministerul de Finanţe. Agenţii, bine înarmaţi şi instruiţi, însoţeau diligenţele cu aur şi păzeau încăperile secrete unde se tipăreau dolarii americani. Principala lor misiune a reprezentat-o, atunci, lupta împotriva falsificatorilor, întrucât jumătate din dolarii aflaţi în circulaţie erau falşi.

În pofida extinderii funcţiilor sale, la fel ca în urmă cu 160 de ani, serviciul se ocupa de investigarea celor mai grave crime financiare: falsificarea dolarilor, maşinaţii cu aceste hârtii, bonuri de valoare şi cărţi de credit ale statului. Agenţii păzesc şi astăzi sediul Ministerului de Finanţe şi filialele din alte oraşe.

Evident, cea mai vizibilă misiune a Serviciului Secret este protecţia şi paza preşedintelui şi vicepreşedintelui SUA, a membrilor lor de familie şi a altor persoane care fac parte din anturajul Casei Albe, precum şi a foştilor preşedinţi, a soţiilor sau văduvelor lor, a copiilor în vârstă de până la 16 ani, a principalilor candidaţi la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte din partea Partidului Republican şi Democrat şi a soţiilor lor, a şefilor de state străine aflaţi în SUA.

Din 1970, Serviciul Secret răspunde şi de securitatea ambasadelor străine la Washington şi a reprezentanţelor diplomatice din alte oraşe americane. O prezentare mai sistematică a misiunilor merită, credem, atenţie.

a) În interiorul SUA: paza şi protecţia personală a înaltelor personalităţi; paza reşedinţelor în care îşi desfăşoară activitatea oficială ori domiciliază personalităţile apărate; controlul tehnic de securitate; verificarea obiectelor şi corespondenţei poştale adresate Casei Albe; verificarea personalului Casei Albe. Unitatea administrativă a Casei Albe este condusă de un colaborator neacoperit al FBI şi Serviciului Secret.

b) În exteriorul SUA. Cu prilejul vizitelor în străinătate ale personalităţilor aflate sub protecție, Serviciul Secret trimite în recunoaştere o grupă operativă, care stabileşte necesarul de efective şi materiale, efectuează studiile de caz de forţă majoră, verifică spitalul de intervenţie, stabileşte rute de evacuare şi degajare, puncte de regrupare şi sprijin.

Grupa operativă acţionează pe baza unui plan de măsuri şi poartă întreaga răspundere pentru desfăşurarea vizitei. Elaborează anticipat ce sarcini şi misiuni concrete revin fiecărui compartiment şi ofiţer, inclusiv culegerea informaţiilor, modul de cooperare şi planul de intervenţie în caz de necesitate.

Foarte recent, am avut un exemplu concret de operare a Serviciului Secret american în străinătate. Domnul White, timp de câţiva ani agent al Serviciului în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, a făcut o declaraţie ce a uluit opinia publică din România. Cităm doar o propoziţie: Corupţia trage România într-un loc întunecos.

c) Oficiul Special de Investigaţii funcţionează pe lângă Serviciul Secret, cu următoarele misiuni: culegerea, evaluarea, coroborarea şi depozitarea tuturor informaţiilor care privesc nemijlocit măsurile de protecţie şi pază; realizarea legăturii cu organele demenţinere a ordinii publice, federale sau locale; elaborarea vocabularului convenţional utilizat în activitatea Serviciului Secret.

d) Alte misiuni şi acţiuni: întărirea controlului accesului în incinta Casei Albe, fiind obligatoriu ca vizitatorii, dar şi personalul să aibă asupra lor, la vedere, documentele de identificare; verificarea apelurilor telefonice adresate Casei Albe; actualizarea permanentă a evidenţei centralizate a persoanelor periculoase (circa 40.000, de la debili mintali până la potenţiali asasini), cunoaşterea locului unde se află fiecare dintre aceste persoane, înainte ca preşedintele sau alte înalte personalităţi să efectueze o vizită; îmbunătățirea dotării agenţilor care-l însoţesc pe preşedinte în deplasările oficiale; antrenarea unui grup special de escortare a preşedintelui, pentru situaţiile în care acesta se deplasează prin mulţime; informarea imediată a preşedintelui despre orice eveniment care modifică traseul prestabilit; efectuarea deplasărilor numai cu automobilul blindat, care are geamurile fumurii.

Aşa s-a deplasat preşedintele Donald Trump de la Capitoliu la Casa Albă în ziua învestirii. Este o diferenţă de la cer la pământ între 20 ianuarie 2017 şi 22 noiembrie 1963, când preşedintele John F. Kennedy reprezenta o ţintă foarte uşoară: alături de soţie, el saluta mulţimea din Dallas dintr-o maşină decapotabilă! În prezent, dacă ar fi după U.S. Secret Service, acesta l-ar obliga pe preşedinte să călătorească cu tancul!

La o asemenea amploare a misiunilor este nevoie de eforturi pe măsură: umane, materiale şi, last but not least, financiare.

Când a fost asasinat preşedintele Kennedy, Serviciul Secret american număra doar 412 agenţi speciali, nemaivorbind de faptul că nu dispunea de o reţea de computere, de alte echipamente speciale. La începutul anilor ’90, efectivele crescuseră la 4.300 de angajaţi, dintre care 2.000 de agenţi. În prezent, Serviciul are circa 6.750 de angajaţi, iar bugetul anual se ridică la aproape 3 miliarde $. Da, pentru că şi terorismul s-a globalizat!

Atentatorul John Hinckley este pus la pământ după ce a încercat să-l asasineze pe președintele Ronald Reagan.

Personalul operativ al Serviciului Secret are dreptul de a opera arestări fără mandate în cazul faptelor flagrante, tentative sau acte consumate, dacă se consideră că există dovezi suficiente că cel arestat era pe cale să comită o infracţiune prevăzută de legile americane.

De asemenea, Serviciul beneficiază şi de alte facilităţi de ordin legislativ: obţinerea de date confidenţiale despre suspecţi din fişele medicale şi alte surse, considerarea drept crimă federală ameninţarea oricăreia dintre persoanele aflate sub protecţia sa. Selecţie, instruire, devotament.

Visul fiecărui nou angajat al Serviciului Secret este să facă parte din grupul de pază al preşedintelui sau vicepreşedintelui. Aspiraţie absolut firească: drapelul, imnul, preşedintele sunt simboluri naţionale, foarte mult preţuite de americani. Orice cetăţean al SUA, până la 35 de ani, poate depune cerere să fie admis în Serviciul Secret şi candidaţi sunt cu nemiluita. Dată fiind baza uriaşă de selecţie, Secret Service îşi poate alege numai superluptători.

Criteriul vârstei garantează maturitatea deplină a candidaţilor. Dar privilegiul este acordat doar celor care au servit timp de 5-8 ani în oficiile din teritoriu şi numai în urma unui proces de selecţie şi instruire cu totul special. Pentru a fi admis la selecţie, candidatul trebuie să fie cetăţean american şi să aibă studii superioare, indiferent de specialitate. El poate fi inginer, medic, jurist, economist. În acest mod sunt selectaţi bărbaţi cu calităţi intelectuale demonstrate. De asemenea, ei trebuie să posede permis de conducere valabil.

În continuare, pentru toţi sunt obligatorii: un examen sever privind respectarea ordinii de drept, o serie de convorbiri-teste, verificarea cu detectorul de minciuni. Fiindcă agentul potenţial trebuie să fie sănătos-tun, vizita medicală se face la sânge; de exemplu, nu trec cei care poartă ochelari.

Pe parcursul procesului de selecţie, se clarifică şi se verifică trecutul candidatului, rudele lui, i se conturează portretul psihologic, i se evaluează capabilitățile – fizice, psihice – înclinaţiile, mai ales cele negative. De exemplu, se află cu precizie dacă potenţialul agent a consumat vreodată narcotice sau îi place băutura.

O atenţie deosebită se acordă calităţilor morale, îndeosebi loialităţii, devotamentului. Bravii agenţi speciali fac scut în jurul demnitarului. Şi nu o dată au oprit, cu trupurile lor, gloanţele ce-i erau destinate acestuia. În istoria Serviciului Secret American, şi-au jertfit în acest mod viaţa peste 20 de agenţi. Primul a fost ucis în 1867. Ultimul, sperăm ultimul, în 1986, în timpul incendiului din centrul administrativ San-Juan din Porto-Rico.

Între preşedinte şi agenţi se creează o legătură sufletească extrem de strânsă. Zilele trecute, primul preşedinte de culoare al SUA povestea foarte emoţionat că, la plecarea familiei sale de la Casa Albă, i-a văzut pentru prima dată cu lacrimi în ochi pe agenţii care păzesc imobilul. Deci, agenţii secreţi nu sunt nişte duri, nu au chiar inimi de piatră. Sunt şi ei oameni, cu soţii şi copii, cu griji de tot felul.

După selecţie, viitorii agenţi sunt repartizaţi la una din cele peste o sută de subunităţi locale ale Serviciului Secret, aşa numitele oficii din teritoriu. Acestea sunt dispuse pe tot teritoriul Statelor Unite, doar cinci aflându-se în cinci mari capitale: Londra, Paris, Berlin, Roma, Bangkok.

Fireşte, noii agenţi nu sunt trimişi în străinătate; de regulă, acolo pleacă lucrătorii operativi cu mai multă experienţă, care au lucrat în teritoriu 7-10 ani.

Cariera unui agent al Serviciului Secret cuprinde trei faze. Primul an al noilor angajaţi este unul de instruire. Medicii, inginerii, economiştii, juriştii sunt inteligenţi, rafinaţi, educaţi, dar sunt total neinstruiţi: habar n-au de luptă armată, de protecţia şi paza înaltelor personalităţi. Pentru început, sunt instruiţi la Centrul de studii federale de la Glinko, statul Georgia. Timp de nouă săptămâni, cursanţii învaţă să tragă cu toate tipurile de arme. În primul rând, cu pistoale, arma standard fiind SIG Sauer p228 / 9mm.

Agenţii secreţi din gărzile de corp sunt pistolari redutabili, adevărate clone ale personajului interpretat de Clint Eastwood. Să ne amintim de ce am văzut la 20 ianuarie, în faţa Capitoliului. Cum se ştie, plecarea coloanei prezidenţiale spre Casa Albă a întârziat minute bune, din cauza unor manifestaţii de pe străzile adiacente traseului.

Ce am remarcat în acele minute la voinicii care încadrau limuzina blindată a noului preşedinte? Scanau cu privirile tot perimetrul înconjurător. Deşi erau îmbrăcaţi în paltoane lungi – descheiate la nasturi! – nu purtau mănuşi. Apoi, îşi frecau tot timpul palmele, de parcă aveau mâncărimi. Nu! Nici nu aveau mâncărimi, nici nu le era frig. Îşi menţineau încălzirea, fiind gata, în orice moment, să deschidă focul într-o fracţiune de secundă. În orice direcţie! Şi în acelaşi mod s-au comportat până la Casa Albă.

La capitolul trageri, suntem datori să-i amintim şi pe trăgătorii contralunetiști. Mai puţin vizibili, aceştia ocupau poziţii de tragere pe acoperişurile clădirilor ce flancau itinerariul Capitoliu – Casa Albă.

Următoarele nouă săptămâni tinerii agenţi le petrec la Şcoala Serviciului Secret din Washington. Studiază legislaţia şi direcţiile principale ale viitoarei lor activităţi, lupta împotriva falsificatorilor de bani, a falsificatorilor de cărţi de credit, a altor forme de crimă şi asigură paza oamenilor de stat.

După terminarea cursurilor, se întorc în oficiile lor din teritoriu şi devin parteneri ai anchetatorilor cu experienţă, cum le place să-şi spună lucrătorilor din U.S. Secret Service. Şi abia după primul an de serviciu, cei noi încep să fie priviţi ca adevăraţi agenţi speciali, capabili să desfăşoare misiuni independente.

Principiul de bază al politicii de cadre îl reprezintă rotaţia permanentă a agenţilor între centru şi oficiile din teritoriu, în interiorul ţării şi în străinătate. Există o teorie conform căreia preşedintele devine ostaticul gărzii sale personale. În realitate, agenţii Serviciului Secret se adaptează la modul de viaţă şi muncă al preşedintelui (printre altele, se îmbracă la fel.) Dar şi preşedintele trebuie să se obişnuiască cu omniprezenţa Serviciului. Când un nou şef vine la Casa Albă, el înţelege repede că Serviciul Secret este necesar şi că de acesta sunt legate şi lucruri incomode. Preşedintele Donald Trump nu va face excepţie.

General-maior (r) Mihai Floca

 

Despre autor

Trustul de Presă al MApN

Lasă un comentariu